De același autor
Nu de mult, ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a acuzat Occidentul că împiedică încheierea unei păci rapide în Ucraina, deoarece furnizează arme acestei țări. Trec peste faptul că, în același interviu, ministrul afirma, cumva contradictoriu, că „operațiunea militară specială” decurge strict conform planului, de unde se poate înțelege ciudățenia că inclusiv livrarea de arme era prevăzută în planurile inițiale.
Există, fără îndoială, destul adevăr, pe de altă parte, în acuzația lui Lavrov. Dacă Occidentul ar opri sau ar diminua sensibil transportul de arme de calitate în Ucraina, această țară ar fi nevoită să accepte pacea în condițiile impuse de Rusia, iar războiul s-ar încheia relativ repede. Or, întrebarea pe care au început să și-o pună unii în Occident (mai cu seamă în Germania, care a schimbat acum radical politica sa de decenii în materie de livrare de arme în zone de război) este dacă e moral și chiar rațional să se procedeze astfel. Mai întâi – observă pe bună dreptate unii – orice prelungire a războiului conduce la pierderi umane uriașe și ireparabile, la distrugeri materiale teribile, pentru a nu mai vorbi despre suferințele refugiaților. Apoi, nu se poate evita impresia că Occidentul pare a se servi de Ucraina pentru a slăbi Rusia. (Mai ales SUA cred acum că, dacă are arme ofensive și de calitate, pe de o parte, și se mențin sancțiunile economice, pe de alta, Ucraina poate chiar câștiga războiul.) Dar argumentul suprem este de ordin rațional și geostrategic. Se spune: dacă un Putin turbat și împins în colț va vedea că pierde războiul din Ucraina, ce-l va opri să utilizeze arme de distrugere în masă, mai ales arme nucleare, spre a obliga Occidentul să aleagă între renunțarea la Ucraina și anihilare generală? Cu alte cuvinte, spun acești critici – despre care cred că vor deveni tot mai numeroși în lunile următoare – Putin este, desigur, un ticălos și Rusia a devenit un stat totalitar; dar – cum se spunea în anii ‘80 – „better red than dead”; e preferabil să-i lăsăm pe ruși să înghită părți din Ucraina decât să murim cu toții.
Observ că, pentru Occident, alternativa formulată e sumbră: dacă rușii câștigă în Ucraina e rău, fiindcă a abandonat un prieten ca să fie masacrat de o putere totalitară. Dacă rușii pierd, tot e rău (sau chiar și mai rău), fiindcă se enervează Putin și aruncă bomba nucleară. Concluzia inevitabilă și pe care acești „apărători ai păcii” n-o pot evita este că Rusia câștigă în oricare alternativă. Imediat te întrebi, suspicios: nu cumva exact acesta e interesul din spatele campaniei respective?
Oricum ar fi, contest raționamentul „apărătorilor păcii”. Șantajul nuclear e inacceptabil. Să presupunem că Ucraina acceptă, la presiunile Vestului înfricoșat de „nervii lui Putin”, cu durere un tratat de pace, cu mari pierderi teritoriale, în plus fiind obligată să rămână neutră, să „se demilitarizeze”, și să adopte o politică „prietenoasă” față de Rusia. Va primi niște garanții care – sper că nu se îndoiește nimeni – vor valora cât va vrea Rusia să valoreze. Occidentul, în schimb, va ridica sancțiunile (sau cea mai mare parte din ele). Într-un an sau doi, Rusia va găsi un pretext și va ataca din nou Ucraina, de data asta rămasă fără apărare. O va încorpora în noul său imperiu, apoi va merge mai departe. Va lua Moldova apoi, continuând șantajul nuclear, va amenința țările baltice, România, Polonia. Și ce va face Vestul, dacă într-o zi va cere (a și cerut-o, de fapt) NATO să părăsească Europa de Est sau Statelor Unite să părăsească Europa, alternativa fiind că Putin e din nou supărat și gata să arunce o bombă nucleară, fie și de „mici dimensiuni”, peste Varșovia, Praga sau București? Va jura că n-o va face? Dar șantajul rămâne, odată ce a fost folosit cu succes o dată. Nu se poate avea încredere în promisiunile Rusiei, atâta vreme cât elita ei politică rămâne bântuită de fantasme imperiale și mesianice. „Nervii lui Putin” vor fi la fel de încordați și peste un an sau trei. Dar Ucraina nu va mai exista.
Cât privește chestiunea morală, să nu fim excesiv de complexați: deși există într-adevăr o oportunitate strategică din partea Occidentului în conflictul cu Rusia, ucrainenii sunt aceia care cer insistent armele și le cer în numele tuturor principiilor pe care democrațiile liberale jură să le respecte. Cum ar putea atunci Occidentul să-i refuze?
Așadar, „apărătorii păcii” sunt fie naivi, fie manipulați din umbră. Cât despre alternativa, la prima vedere pașnică și rezonabilă, pe care ei o propun Vestului, ea se numește cu adevărat „capitulare”, fie și în manieră soft. //
