Avem candidat unic!

La auzul veștii că independentul Nicușor Dan, deja candidatul USR-București și susținut de PMP, va fi susținut și de PNL spre a candida la Primăria Bucureștiului, te-ai fi așteptat ca toată „dreapta” și toți analiștii anti-PSD să se bucure la unison. În fond, se realiza dezideratul, de atâtea ori amintit și cerut, al candidatului unic, care să bareze calea dnei Firea pentru un nou mandat. În condițiile votului într-un singur tur de scrutin, toată lumea știa că nu există altă posibilitate. Mai mult decât atât, se curma scurt, și din afară, disputa interminabilă legată de „modul de desemnare” a candidatului unic din interiorul Alianței USR-PLUS. În al treilea rând, PNL, mult afectat de deciziile CCR, de tergiversările PSD și de incapacitatea de a-și realiza politicile anunțate (nemaiavând dreptul nici la OUG-uri), revenea în fine cu un gest politic responsabil, arătând fără echivoc că învățase ceva din înfrângerea amară din 2016, când fragmentarea „dreptei” (cu Predoiu în rolul candidatului liberal) o adusese pe Gabriela Firea la Primăria Bucureștiului. În sfârșit, se schița astfel posibilitatea unor candidaturi unice atât la sectoarele Bucureștiului, cât și la mai multe primării din țară și, nu în ultimul rând, era un semn că după alegerile parlamentare (anticipate sau la termen), o coaliție PNL-USR-PLUS ar putea guverna țara. Acest gest de unitate a „dreptei” se cuvenea și se cuvine salutat fără rezerve!

Or, ce constatăm: nu numai rezerve, ci și confuzie, acreală, ba chiar mai rău: în timp ce dna Firea marca noua alianță citând talmeș-balmeș ziceri populare („colac peste pupăză”, „ca nuca-n perete”, „țara arde și moșnegeii (sic!) se piaptănă”) și compensând lovitura primită prin incontinență verbală, cei de la Alianță păreau să înghită în sec. Ce-i drept, dl Barna s-a trezit primul și, cum-necum, a salutat cam sec decizia PNL. N-avea, poate, de ce să-i placă prea mult întărirea aripii „nicușoriste” din USR, acum și cu susținerea PNL. Dar reacția dezastruoasă a venit de la PLUS. Sigur, dl Cioloș n-a putut să respingă noua înțelegere, deși ne-a sugerat că ar fi dorit. Totuși, într-un comunicat a ținut să ne reamintească faptul că „scopul nu scuză mijloacele”, cu alte cuvinte că înțelegerea Nicușor Dan-Ludovic Orban e lipsită de moralitate. A sugerat aproape direct că Nicușor Dan, totuși un independent de când a părăsit USR-ul, a fost „racolat de PNL” și a condiționat orice înțelegere de preluarea proiectului lui Vlad Voiculescu, candidatul PLUS, și „de oamenii care i s-au alăturat”. Firește că, în momentul de față, PLUS nu mai e deloc în situația de a pune condiții, iar a le evoca e cel puțin o stângăcie politică. Cât despre Vlad Voiculescu, s-o spunem deschis acest vulturaș al aripii PLUS a Alianței a primit știrea ca o curcă plouată. A făcut desigur pasul înapoi, renunțând la candidatură; dar cât de căznit, cât de neelegant! (Oare se credea deja primar general?) Dar mai ales fraza aceasta îl declasează ca om politic: „Cred că e păcat că avem un candidat susținut de mai multe partide care a fost ales pe din dos, în spatele ușilor închise, mai degrabă după interesele unui șef de partid sau ale altuia, mai degrabă decât în interesul bucureștenilor”. Or, ceea ce pare să ignore complet dl Voiculescu este că desemnarea lui Nicușor Dan, indiferent cum s-a făcut, este chiar în interesul major al bucureștenilor, iar aceasta mai întâi fiindcă – așa cum o arată și sondajele de opinie – acesta e cel mai bine clasat candidat al Opoziției la București. Asta, ca să nu mai vorbim despre meritele intrinseci ale dlui Nicușor Dan, căruia i se pot nega multe, dar nu și interesul aproape obsesiv pentru „restaurarea” în toate sensurile, a Capitalei și a vieții noastre în ea. E adevărat, Ludovic Orban a câștigat și personal făcând această mutare, dar numai făcând să coincidă în această chestiune interesele PNL și ale sale, de om politic, cu cele ale bucureștenilor. Oare ar trebui să-l penalizăm pentru gest sau să-i facem, scrâșnind din dinți, proces de intenție?

De altfel, mijloacele nu mi se par deloc urâte, ci perfect legitime în condițiile date. Nicușor Dan era un independent care ceruse, de multă vreme, susținerea tuturor partidelor anti-PSD. Ce-ar fi trebuit? Să respingă acum susținerea PNL, când acesta renunțase la condiția pusă mai înainte, ca Nicușor Dan să se înscrie în PNL? Să continue negocierile interminabile cu Vlad Voiculescu? În mod clar, acesta nu dorea să cedeze și pretenția sa de a se desemna candidatul unic al Alianței prin „alegeri primare”, și nu în baza unor sondaje de opinie sociologice, n-avea niciun temei științific și arăta numai a tactică de tergiversare. E uimitor să constați cum oameni politici, cică maturi, precum Voiculescu sau Cioloș, se arată incapabili să vadă și să înțeleagă ceea ce înțelege oricine. Ruptura lor de realitate devine patentă atunci când pierd. Nu recunosc niciodată că au vreo responsabilitate în asta, ci invocă bineînțeles conspirații și jocuri ascunse. Brusc, devin foarte acri. Sunt palizi și confuzi la vorbă. Ne culpabilizează pe toți că nu i-am înțeles. Invocă abundent morala lăsându-ne să credem că ei sunt niște sfinți și adversarii niște diavoli. De treizeci de ani vedem asta la toate partidele, dar când o vedem la „ai noștri”, parcă e mult mai greu de mistuit... Irealismul e vina lor principală, dar au o responsabilitate mare și unii analiști și jurnaliști, care în loc să se străduiască să-i trezească la realitate pe politicienii asupra cărora au influență, le hrănesc prejudecățile, iluziile și obsesiile conspiraționiste.

Și, ca să ne exaspereze cu totul, ei, ca și politicienii respectivi învinși, ne tot țin lecții despre „normalitate”, de parcă „normalitate” și irealism ar fi putea fi termeni coincidenți în lumea politică. //