Băsescu și complexul pensionării

De ce recurge preşedintele la gesturi inutile și chiar discutabile constituțional?

Pare de neînțeles, în termeni de eficiență po­li­ti­că, ce urmărește Traian Băsescu atunci când a de­cis să întoarcă proiectul de buget în parlament! E evidența însăși că bugetul va fi revotat fără ni­cio schimbare în câteva ceasuri și retrimis la Co­troceni înainte de 1 ianuarie, astfel încât va pu­tea intra în vigoare imediat. Se va spune: e un gest solemn prin care președintele vrea să pro­tes­teze că nu e de acord cu suprataxarea de 7 cenți a combustibilului. Dar putea protesta verbal și în scris oricând, fără a face un act inutil ca fi­na­li­ta­te practică și care nici măcar propagandistic nu i-ar putea fi de folos. Cât despre blocarea me­mo­randumului adresat FMI, iarăși un gest de prisos: după intrarea în vigoare a bugetului, se va vedea probabil nevoit să semneze acest memorandum ca­re prevede acciza refuzată. Iar dacă se va opu­ne în continuare, probabil că guvernul va adopta memorandumul printr-o ordonanță sau prin par­lament. De ce oare, atunci când oricum nu poate face un anumit lucru, simte nevoia și de a-și su­blinia neputința, amplificând-o prin refuz ca prin­tr-o lentilă măritoare?

Sunt convins că nu prin mărirea taxelor se va trăi mai bine în România și că nu astfel economia va decola. Dincolo de orice, măsura luată de Gu­vernul Ponta e socialistă și o resping, ca să spun așa, din motive de filosofie politică. Este însă ade­vărat că, dacă prețul mondial al țițeiului va scă­dea în lunile următoare (acordul cu Iranul, ex­ploa­­tarea zăcămintelor de șisturi petroliere din SUA), efectul accizei în inflație va fi mai mic și gu­vernului îi „va ieși“ pariul. Dar – spune pre­ședintele – banii se duc la baroni și primarii USL pentru campania electorală. Verosimil. Însă, mai întâi că nu e pentru prima dată și că și PDL a fă­cut la fel, pentru a nu mai vorbi despre PNL, fă­ră o reacție similară a președintelui. Apoi, totuși, „mituirea“ electoratului se traduce și prin câteva școli și dispensare în plus, prin noi rețele de ca­na­lizare și apă la țară etc. E chiar așa de rău? E rău că se face discriminatoriu, că nu se folosesc su­ficient fondurile europene, că există corupție. Totuși, până la urmă, nu-i ăsta rostul primăriilor, să facă ceva și pentru electorat, fie și cu interesul de a-l scoate la vot?

Problema mea de acum nu e asta. Problema e ce se întâmplă cu președintele, hiperactiv mediatic în ultimul timp. De ce recurge la gesturi inutile și chiar discutabile constituțional? În fond, nu-i pre­rogativa esențială a oricărui parlament de pe lumea asta să aprobe bugetul așa cum dorește? Nu-i prerogativa guvernului să stabilească și să conducă politica economică a țării?

Numai că, spunem unii, guvernul și Ponta, șeful lui, sunt incompetenți. Da, sunt. În plus, Ponta este și un mincinos. Guvernează „la televizor“! Fu­­ge de răspundere. A plagiat. Etc. Desigur. Lu­crurile astea se știu de către cei care mai gândesc puțin în țara asta. Cât despre ceilalți, tre­buie lăsați să vadă efectele votului lor.

Dar poate că președintele a intrat în cam­panie electorală. De acord. Toată lumea a in­trat, de fapt. Dar în ceea ce-l privește e gre­­șit, deoarece el, spre deosebire de cei­lalți, nu mai poate fi ales. O face însă, zice-se, pentru partidul său nou – PMP. Foarte pro­babil, dar mi se pare o eroare, aproape un sa­botaj al șanselor opoziției, având în ve­dere canibalizarea reciprocă ce va urma în­tre PDL, PMR și ceilalți. E foarte adevărat că președintele nu a găsit în PDL susținerea pe care reformele dorite de el și necesare țării o meritau. Dar e tot la fel de ade­vărat că divizarea actuală a opoziției, ca­re i se da­torează în mare măsură, nu va con­tribui cu absolut nimic la salvarea a ceea ce se mai putea salva din aceste reforme. Cu cât opo­ziția va fi mai divizată, cu atât ea va fi mai fără semnificație, iar guvernul USL va avea cu atât mai mult mână liberă. Lu­crurile astea sunt atât de evidente, încât te întrebi: cum de nu le vede președintele, un om de­osebit de inteligent și cu mare ex­periență po­litică?

Cred că Traian Băsescu pățește ceea ce mulți oameni foarte activi întâmpină la o anu­mită vârstă: complexul pensionării. Ei știu că în curând riscă să cadă în in­sig­ni­fianță și fac orice pentru a o evita. Așa ex­plic gesturile paradoxale și ilogice ale pre­șe­dintelui din ultimul timp: pe de o parte, de­vine mare latifundiar, calculând că astfel va avea un hobby pentru „pensie“; pe de alta, se aruncă într-o activitate politică fre­ne­ti­că, sperând împotriva oricărei logici să răs­toarne lucrurile în favoarea sa, de parcă nu­mai acum, în chiar lunile acestea, se alege toată moștenirea sa pentru viitorime: asu­mă astfel, pe lângă rolul de „președinte ju­cător“, și pe cel de conducător de partid de opoziție, ba chiar pe cel de șef neîncoronat al opoziției. Sunt convins de aceea că în­frun­tările violente cu Ponta îi fac mare plă­cere, dându-i senzația că se află încă în „mij­locul jocului“. Din păcate, jucând toate aceste roluri, le și ratează pe toate: prin cum­părarea terenului a atras familia într-un scan­dal imund, pe care adversarii, pro­vo­cați zi de zi, abia îl așteptau; a divizat opo­ziția contribuind la înfrângerea ei sigură; în fine, oferă imaginea tristă a unui „rege“ ca­re, incontinent, acuză, vituperează, îi de­mas­că neodihnit pe toți marii prevaricatori ai neamului său – dar fără nici cel mai mic efect concret. Iar neputința îl înverșunează și mai mult. Însă, mai devreme sau mai târ­ziu, în pofida refuzului său de a se consola, la „pensie“ tot va fi scos. Ca noi toți, de altfel... Diferența e, spuneau stoicii, că „des­ti­nul îl conduce pe cel ce-l voiește, dar pe cel ce-l refuză – îl târăște“. //