De același autor
Faptul că în trena lui Mircea Geoană, Traian Băsescu sau a oricui alt om politic se plimbă vreun doctor în energii cosmice, vreun astrolog sau vreun maestru în cine ştie ce formă de meditaţie nu mă deranjează excesiv. Suntem cu toţi fragili înaintea necunoscutului şi a vieţii şi nu trebuie să fim prea aspri când recunoaştem la alţii semnele acestei fragilităţi.
Că oamenii noştri politici cred în paranormal sau, cu un termen mai banal, sunt superstiţioşi nu e nici neaşteptat, nici prea scandalos în sine. Chiar în epoca noastră – chipurile, pătrunsă de raţionalism şi ştiinţă –, o mare parte a oamenilor din toate societăţile occidentale cred în spirite, extratereştri, „energii“ şi diferite forme de mantică – de la ghicitul în cafea la astrologie.
Nici politicienii şi oamenii de stat nu pot face excepţie, aşa cum nu au făcut nici cei de pe timpuri, inclusiv unii dintre liderii comunişti. Mai mult, conformismul social cere – şi la noi mai mult poate decât oriunde – să nu te arăţi prea diferit de electoratul tău. Cum să declari atunci fără a-ţi îndepărta o parte a publicului, la o emisiune de divertisment, de pildă, că parapsihologia e o şarlatanie, iar încrederea în forţe oculte o neghiobie? Fireşte, una e ce spui şi alta ce crezi în sinea ta, dar nu puţini ajung să creadă în veridicitatea propriilor spuse, mai ales dacă acestea smulg aplauzele altora.
Iată de ce faptul că în trena lui Mircea Geoană, Traian Băsescu sau a oricărui alt om politic se plimbă vreun doctor în energii cosmice, vreun astrolog sau vreun maestru în cine ştie ce formă de meditaţie nu mă deranjează excesiv. Suntem cu toţi fragili înaintea necunoscutului şi a vieţii şi nu trebuie să fim prea aspri când recunoaştem la alţii semnele acestei fragilităţi.
Convingerea că ceva sau cineva ne ajută, chiar fără explicaţie raţională, că anumite potriviri nu sunt simple coincidenţe, ci semne ale destinului ne pot face, cel puţin uneori, mai bravi şi mai hotărâţi...
Lucrurile nu mai sunt însă la fel de inocente atunci când – cum s-a întâmplat cu Mircea Geoană şi cu Viorel Hrebenciuc – superstiţia devine instrument de legitimare publică a unei înfrângeri electorale. Că Geoană crede în „energii negative“ – treaba lui, atâta vreme cât această convingere rămâne privată! Dar când „energia negativă“, parapsihologia, „flacăra violet“ sunt invocate public ca să salveze eventual un viitor politic, nu mai putem păstra calmul. Ceea ce ni se spune cu acest prilej, în mod subliminal, este că în viaţa cetăţii nu mai contează calităţile individuale ale liderului, dacă i se fac pase magnetice sau dacă voinţa şi spiritul îi sunt alterate în bine sau rău de un terapeut spiritual. Responsabilitatea publică pentru faptele şi deciziile proprii e atenuată în acest fel – un lucru care nu ne poate lăsa indiferenţi, tocmai şi fiindcă foarte multora, oameni publici sau nu, le place să se ştie descărcaţi de responsabilitate. De data aceasta însă, omul politic e dator să vâslească împotriva curentului şi să facă chiar educaţia publicului, indiferent dacă va fi sau nu simpatic unora. În niciun caz el n-ar trebui să sugereze că e firesc să credem că pentru victoriile proprii meritul e numai al nostru, iar pentru înfrângeri răspunderea e numai a altora, inclusiv a unor forţe oculte. De aici şi până la anumite teorii ale conspiraţiei nu mai e decât un pas mic, pe care şi politicianul, şi publicul îl fac adesea, spre marea pagubă a tuturor.
Întrebarea rămâne deci aceeaşi ca pe vremea când Kant scria Ce este iluminarea?: e dispus omul să iasă din starea de tutelă în care se complace, din propria-i vină? Vrea el să devină o fiinţă autonomă şi matură sau preferă heteromonia, adică dependenţa de „forţe“ misterioase pe care nu le poate nici controla, nici înţelege, ci, cel mult, conjura? Din păcate, îndemnul de a urma cea de-a doua cale îl primeşte din plin într-o ţară unde sentimentul dependenţei şi al neputinţei personale sunt foarte mult răspândite şi încurajate public, nu în ultimul rând, chiar de presă. Atât de des vedem doar cum anumiţi „specialişti“ în diferite ocultisme sunt trataţi de moderatori şi de jurnalişti cu deferenţa datorată oamenilor de ştiinţă autentici, cum, dimpotrivă, raţionalitatea e expediată simplist în categoria opiniilor şi cum „se invită la dialog“ între, să zicem, astronomi şi astrologi sau între psihologi şi parapsihologi, de parcă ar fi vorba despre politicienii a două partide! Dar dialogul nu e posibil atunci când raţionalitatea, ca bază comună, absentează într-o parte, care crede că poate compensa absenţa cu o ploaie de termeni tehnici pompoşi şi cu argumente de autoritate.
Pe scurt, nu existenţa simplă a pseudoştiinţelor, a ocultismelor şi a superstiţiilor în veşminte tradiţionale sau New Age ar trebui să ne preocupe, ci luarea lor în serios în discursul public de către politicieni şi media. De aceea, atenţia disproporţionată care li se acordă este nu doar ridicolă, ci şi primejdioasă. Iar asta şi fiindcă – pe cât mi se pare mie – de ridicolul respectiv suntem cu adevărat conştienţi tot mai puţini dintre noi... //
Cuvinte cheie: responsabilitate, politicieni, Mircea Geoana, Hrebenciuc, New Age, superstitii.
