De același autor
Despre acțiunile lui Putin și ale siloviki-lor lui din ultimul timp e greu de vorbit de bine, mai ales în România. Nu-i nimic, s-au gândit unii admiratori discreți ai liderului moscovit: arătăm că Putin cel rău e creatura imperialismului american și mai ales a neoliberalismului și neoconservatorismului de tip Reagan-Bush. Ceea ce și face recent, în Voxpublica, Costi Rogozanu: De unde a ieșit demonul Putin? Faceți cunoștință cu Mitt.
Argumentul sună cam așa: în anii ’90, neoconii americani, printre care se afla și Mitt Romney, apropiat al președintelui Bush senior și contracandidatul la președinție al lui Obama în 2012, l-au consiliat pe Boris Elțîn cum să privatizeze economia rusă. În fapt, ei au cooperat cu oligarhii care au devalizat această economie. Rezultatul, după câțiva ani de anarhie, ar fi fost reacția putinistă, justificabilă: „Putin e o soluție venită pe fondul unei calamități postsovietice... Pe de-o parte a fost inventat de agenții «reaganiști» cel puțin în aceeași măsură precum ăia «kgbiști». De cealaltă parte, Putin încă reprezintă un soi de reacție populară a planului de «salvare» neoliberală (dezastruoasă) conceput în anii ’90 pentru ex-URSS“.
Mai mult, zice Rogozanu, Putin seamănă în atitudini, în modul dur, contondent de a concepe guvernarea, cu „reaganiștii“ înșiși: e un „neocon“ rus, un patriot conservator, așa încât neoconservatorii și neoliberalii de la noi, calificați cu gingășie drept „șoimii patriei UE-SUA“, ar face bine să nu mai debiteze „cu emfază“ „prostii“, chiar dacă unii sunt „academicieni și universitari“. Dovadă, continuă publicistul nostru, chiar analizele presei americane, care „notează foarte multe caracteristici ale liderului rus extrem de familiare unui anumit curent politic american (neoconservatorism)“.
Așadar: când Putin pune mâna pe Ucraina, când amenință și intimidează țările vecine, când distruge aproape orice opoziție internă reală, când îi asasinează în masă pe ceceni, când supune unui control aproape general media, când îi ucide sau îi lasă să fie asasinați pe jurnaliștii incomozi și pe oponenți, când declară dispariția URSS drept „catastrofa secolului XX“ și face tot ce poate pentru a se întoarce în istorie, când face din alegeri o mascaradă, de vină sunt de fapt „imperialiștii“ americani în frunte cu „neoconii“, care au creat situația de criză la care el a reacționat firesc! Căci ce altceva ar fi putut face un patriot? Mai mult, rusul procedează în stil „neocon“, așa că, vorba clasicului, „ciocul mic“, mai ales dacă sunteți „universitari și academicieni“ și „șoimi ai patriei UE-SUA“!
Nici vorbă ca d-l Rogozanu să mai invoce și vreo altă explicație, fie și complementară, pentru putinism, cum ar fi cultura politică profund antiliberală și autoritară a URSS, dar și aceea seculară a Rusiei țariste, obsesiile imperiale, megalomania liderului suprem. Bun, să rămână așa: numai că avem totuși o mică problemă pe care Rogozanu pare că n-a sesizat-o: și nazismul a fost explicat de unii (Erich Nolte) ca „reacție“ la bolșevism, cu alte cuvinte s-a căutat o anumită disculpare a sa prin invocarea respectivului mecanism de acțiune-reacțiune. Și atacul de la Pearl Harbor din 1941 a fost justificat de propaganda japoneză ca un „răspuns natural“ la politica de încercuire și de strangulare economică a Japoniei dusă de puterile anglo-saxone. De asemenea, unii au spus că și distrugerea turnurilor gemene de la New York din 2001 a fost o reacție „explicabilă“ a musulmanilor umiliți de puterea americană, în special, și occidentală, în general. Veți spune că unele dintre aceste explicații rezistă, altele – mai puțin. Desigur, numai că în joc nu e aici o anumită explicație, ci însuși acest mecanism determinist de disculpare morală.
În plus, de ce să ne oprim la conservatorii americani, când putem merge și mai departe: înseși reaganismul și thatcherismul au fost, de ce nu?, reacții la ofensiva sovietică globală, din anii ’70, la o anumită slăbiciune a Americii, la politicile sindicaliste și etatiste care sufocau economiile vestice. Culmea, chiar unul dintre articolele invocate de d-l Rogozanu din presa americană (în The Atlantic) vede lucrurile în acest fel. Dar și unele dintre aceste politici „slabe“, la rândul lor, au venit, zice-se, ca reacții la tragedia războiului din Vietnam și așa mai departe...
Ce vreau să spun, cu mintea mea proastă de universitar și de „șoim al patriei UE-SUA“, este: ori d-l Rogozanu crede cu adevărat în determinismul istoric – ceea ce aproape că scutește de responsabilitate personală pe toată lumea; dar, în acest caz, autorul nu are voie să se oprească la neoconi sau neoliberali, ci, urmând același mecanism, trebuie să coboare tot mai mult în istorie, fără a se putea preciza cât anume. În acest caz, orice judecată morală trebuie desființată la modul general, fiindcă unde nu există libertate nu există nici responsabilitate. Ori decide să se oprească la un moment dat, spunând (așa cum o face): „iată vinovatul principal“, dar atunci devine inconsecvent și arbitrar. Până va rezolva această dilemă și, în general, până își va clarifica raportul dintre libertate și determinism, impetuosul nostru publicist ar face bine să-și mai tempereze măcar aroganța.
P.S.: Articolul din presa americană (de Peter Bainart) invocat de d-l Rogozanu, care propune o anumită apropiere între stilul putinist și cel neoconservator, face totuși la final următoarea precizare – ignorată de autorul român. Traduc: „Niciunul dintre aceste (aspecte) nu trebuie să sugereze că acțiunile americane și cele rusești sunt moralmente echivalente. În pofida tuturor erorilor și a crimelor sale, politica externă americană e controlată de sistemul nostru democratic într-un fel în care Rusia nu este controlată. În Europa, cel puțin, Statele Unite se bucură de mai multă legitimitate decât Rusia, în parte din cauză că, prin intermediul unor instituții precum NATO, noi am dat națiunilor mici o voce asupra luării deciziilor pe care Moscova nu a dat-o...“ Mă întreb: oare Costi Rogozanu și alți stângiști asemenea lui sunt de acord cel puțin cu această afirmație? //