Schimbarea la haine a Romaniei*

Omul este ceea ce imbraca Aparentele inseala. Iar aparentele vestimentare inseala usor. ''Nu haina face pe om (ci omul face haina)'' este unul dintre proverbele cele mai raspandite. El se regaseste in limba latina (sub forma ''Non habitus monachum facit'') si in toate limbile romanice. Forma atestata in romana, la ''dumnealui Iordache Golescu'', este ''Rasa nu te face calugar''. Marele vornic dubleaza zicala cu o explicatie: ''Adica, haina nu te face om, d-aceea nu dupa haine sa judeca omul, ci dupa purtarea lui''. Dar, din perspectiva antropologiei culturale, lucrurile se schimba: haina face pe om. Pentru comunitatile traditionale, portul, hrana, casa s.c.l. sunt marci importante ale identitatii culturale. ''Omul este ceea ce mananca'', a proclamat Ludwig Feuerbach. Antropologii au preluat formula, dar nu in sensul ei materialist, ci cultural. Parafrazand, se poate spune ca ''Omul este ceea ce imbraca''. Intr-un inspirat eseu (Studie moldovana, 1851), Alecu Russo are intuitia (si curajul) sa incalce logica uzuala. ''Straiul face omul'', spune el, rasturnand cliseul paremiologic cunoscut. Pentru Russo, portul nu doar defineste cultural o comunitate etnica, ci ii si marcheaza mentalitatea: ''Felul hainei - spune el - modeleaza trupul si mintea si intipareste din parinti in fii traditiile si obiceiurile''.

Ca un Ianus bifrons, Russo are un chip conservator-nostalgic, indreptat catre trecut si altul progresist-ironic, indreptat catre viitor. Petrecuta in prima jumatate a secolului al XIX-lea, schimbarea portului oriental cu ''hainele nemtesti'' nu este doar o problema de moda. Ea aduce cu sine modificarea in profunzime a mentalitatii si societatii romanesti. Societatea moderna si institutiile ei par sa se nasca o data cu schimbarea la haine a Romaniei. ''Precuvantarea istoriei moderne a tarilor romane - scrie Russo - este neaparat schimbul portului; civilizatia de astazi este fapta logica a parasirii hainelor vechi; ideea noua a navalit in tara odata cu pantalonii, si mai strasnici decat navalirile tataresti; incat ai scapara, au parjolit sacsari, sitslicuri, mestii, giubele si toata garderoba stramoseasca''.

Alecu Russo vorbeste cu nostalgie ironica despre ''schimbarea la fata a Moldovei'', despre o ''revolutie mareata si furioasa'' care ''clatina toate obiceiurile si toate credintele oamenilor vechi''. ''Precum primavara rupe gheata, umple paraile si porneste pohoaele, asa schimbarea costiumului fu semnul pornirei duhului de desteptare. Ideea si progresul au esit din coada fracului si din buzunariul jeletcii''. Termenul de ''revolutie'' si metafore precum ''navalirile tataresti'' sau ''izbucnirea primaverii'' nu i se par deplasate lui Russo, atata timp cat este vorba de modificari profunde produse intr-un timp scurt: vreo 16 ani (1835-1851), zice el. Cam tot atatia cat ar dura tranzitia Romaniei de azi (1990-2007). In termenii lui Maiorescu, ''formele'' civilizatiei apusene - o data instalate - ar atrage rapid si ''fondul''.

Straie si temenele
In 1825, marele logofat Dinicu Golescu (fratele lui Iordache) calatorea prin Europa Centrala. Cu toate ca purta haine orientale dupa moda inaltilor demnitari ai Imperiului Otoman, el nu-si ascundea admiratia fata de mentalitatile liberale si de moravurile civilizate ale cetatenilor din ''Evropa cea luminata''. La ''Prezburg'' (Bratislava), participand la incoronarea imparatesei Austriei (sotia lui ''Frantisc al doilea''), Dinicu Golescu nu si-a putut retine ''lacrama'' privind cum poporul o aclama pe imparateasa si cum ea raspundea ''cu plecare de cap in toate partile''. ''Pe la noi'', in schimb, ''cand un somt mic sa inchina celui mare, acela-i raspunde numai cu o cautare a coadii ochiului'' (Insemnare a calatoriii mele, 1824-1826). Pentru boierul muntean, modul diferit de folosire a plecaciunii se adauga la lunga lista de contraste dintre ''ei'' si ''noi''. In spatiul romanesc, institutia plecaciunii (rus. poklon) a generat - prin metateza - institutia ploconului. In afara de termenii slavi plocon, spaga si mita si de germanicul spert (probabil de la sperrzoll = ''taxa vamala''), ceilalti termeni din vocabularul romanesc al coruptiei sunt de origine greaca (filodorma, filotima) si mai ales turca (ciubuc, bacsis, pesches, rusfet, hatar, tain, temenea, ghelir, havaet etc.). In 1872, Vasile Alecsandri inventaria ''urmele deplorabile'' lasate in moravuri si in limba ''sub fanarioti'' si ''sub domnirea pasalelor''. Printre altele, ''corumperea greceasca'' a venit cu ''filotimii'', iar ''barbaria turceasca'' a introdus ''temenale''. ''La Sultanul se 'nchina / Cu adanca temena''. Pe la 1832, in Condica limbii rumanesti (mss. BAR 844-850), vornicul Iordache Golescu considera sinonimi termenii rusfet si mita. Explicatia lui semantica de atunci este foarte pe intelesul romanului de astazi: ''Mita si rusfet (cuv. turc.) insemneaza dare da bani catre judecator sau alt dregator ca sa-m partineasca mie si pa altul sa napastuiasca''. Astfel de imprumuturi lingvistice sunt simptomatice. Practicile si moravurile noi, preluate dintr-o civilizatie straina, vin impreuna cu termenii din limba straina respectiva. O spune si Moses Gaster, referindu-se anume la ''influenta turceasca'' si la ''rolul covarsitor'' jucat de turci in cultura romana: ''Cuvintele noi care intra intr-o limba sunt purtatoarele unor idei noi'' (Prefata la Anton Pann, 1936).

Vorbind despre ''moralitatea ssocietatiit pe la 1828-'40'', Vasile Alecsandri era convins ca ''mituirea'' a intrat ''adanc in obiceiuri gratie corumperei de moravuri latite in tara prin fatala domnire a fanariotilor'', fiind ''departe sdet a fi considerata ca un delict sau ca un pacat'' (Negruzzi, 1872). Peste un secol, Paul Cornea ii da dreptate: ''moralmente sregimul fanariott ofera pilda celei mai desantate coruptii''. Pentru Alecu Russo, anume ''straiul turcesc'' - moale si larg - ar fi incurajat servilismul, coruptia si ''plecaciunea''. Dimpotriva, ''hainele nemtesti'' ar fi impus mai multa demnitate si verticalitate fizica si morala. ''In relatiile sociale - scrie Russo - schimbarea a fost mai mare, mai simtitoare, fracul a introdus dignitatea, pantalonul a silit oamenii a-si masura coloverantiile s= plecaciunilet ce le facea celor de la care astepta vr'un folos. Straiul oriental, moale, larg, se pleca s= se pretat la tot soiul de indoiala…; straiul de astazi, prins in curale, supiele, gatul dezgrumat de legaturi, inpiedica indoiturile de sale si de cap; de voe, de nevoe, oamenii sunt saliti a nu se pleca pe cat poate ar vra''.

''Trandavia alor nostri''
Dimitrie Cantemir vorbea despre ''trandavia alor nostri'': ''Lenevia le este nascuta din fire'' (Descriptio Moldaviae, 1717). La fel faceau in epoca si unii calatori straini: ''Barbatii svalahit muncesc putin, iar femeile si mai putin, si nu poti avea in toata tara un zilier, in schimb, poti avea lenesi destui'' (E.H. Schneider von Weismantel, 1713). Se pare ca primul care a abordat problema influentei hainelor orientale asupra lenei si a altor naravuri ale romanilor a fost contele Maurice D'Hauterive, secretarul domnitorului fanariot Alexandru Mavrocordat (1782-1785). De cand au intrat sub stapanirea turcilor, spune contele francez, moldovenii ar fi preluat un tip de imbracaminte ''care incurajeaza trandavia, care nu se potriveste decat cu luxul de spoiala al unui neam s= turciit mai bogat decat al lor si cu moliciunea unei clime deosebite. Cu aceasta imbracaminte s...t este peste putinta sa-si pastreze cineva harnicia si este de prisos sa fie facut voiniceste si sa aibe un corp bine potrivit''. O data cu aceasta imbracaminte (''care nu se potriveste decat unui singur om dintr-un neam, vreau sa zic Domnitorului''), moldovenii ar fi imprumutat de la turci ''un fel de trai mai nepasator si mai semet, care, daca n-a stricat inca insusirile sufletesti ale firii, le schimba cel putin in fiecare zi si in cele din urma le va strica in total'' (Memoriu despre starea Moldovei, 1787).

Facand cu ochiul cititorului, Alecu Russo sustine ca straiele orientale ar fi tinut poporul roman intr-o profunda stare de inapoiere. Civilizatia, mentalitatea, morala, relatiile inter-umane, toate ar depinde decisiv de forma hainelor: ''salvarii incurca slobozenia miscarii, calpacile si sitslicele ingreuea capul, de aceea ramasesem in urma civilizatiei; am trantit tot la pamant sa alergam mai iute; prefacirea hainilor a prefacut de indata conditiile sociale a lumii noastre, precum si relatiile familiei. Imancipatia copiilor de supt frica si palmile pedagogului sa trage de la pantaloni. Inraurirea morala a pantalonului a fost nemarginita''.

''Statismului oriental'' vs ''mobilismul occidental''
Intr-un capitol intitulat Orientul si influenta lui asupra sufletului romanilor, D. Draghicescu pune in antiteza ''activitatea clocotitoare'' a occidentalului cu ''trandavia molesita'' a orientalului. ''Atmosfera morala a Orientului'' (in speta, a Imperiului otoman), definita prin ''nepasare, trandavie, coruptie si intuneric mintal'', ar fi influentat ''orizontul moral'' al romanului. ''Vestmintele largi si flotante'' au avut partea lor de vina. ''Aceasta imbracaminte - scrie Draghicescu in 1907 - este facuta intr-adins ca sa impiedice orice fel de activitate si sa deprinda pe om la o viata goala, de odihna fara intrerupere si de toropeala, la o viata adormita si de petrecere usoara''. Comoditatea hainelor devine un viciu (''Nimic nu-l strange si nu-l supara, nimic nu-l imboldeste catre o viata de fapte frumoase si folositoare''), ca si incomoditatea caciulilor: ''Islice si calpace enorme tineau creierul prizonier sub masa lor, care trebuia sa cantareasca mai multe kilograme. Nici o initiativa, nici o sclipire de minte ingenioasa nu putea sa scapere sub asemenea caciuli''. ''Imbracamintea - conchide Draghicescu - inabusa orice agerime a mintii si a sufletului, si marginea orizontul puterii si al spiritului. s...t Departe de a-l imboldi spre o viata energica, acest chip de a se imbraca determina viata romanilor de pe vremi in asa fel ca trandavia si nepasarea orientala sa patrunda pana in cele mai adanci cute ale caracterului''. (Din psichologia poporului roman, 1907)

Lovinescu sustine aceeasi teorie atunci cand abordeaza, la randul lui, problema ''influentelor orientale asupra formatiei poporului roman'': ''Conditiile istorice ne-au orientalizat s…t. Am suferit, mai ales in paturile conducatoare, o molesitoare influenta turceasca, de la imbracamintea efeminata a salvarilor, a anteriilor si a islicelor, pana la conceptia fatalista a unei vieti pasive, ale carei urme se mai vad inca in psihea populara; am mai cunoscut, in sfarsit, degradarea morala, vitiile, coruptia regimului fanariot'' (Istoria civilizatiei romane moderne, 1924). Vorbind despre ''o mare prefacere in decorul vietii de toate zilele'' a boierilor romani din primele decenii ale secolului al XIX-lea, Paul Cornea pune si el in legatura schimbarile vestimentare cu cele mentale si comportamentale: ''rochiile cu maneci bufante «à l'imbécile», corsajul umflat si talia inalta, pe de alta parte, pantalonii si jiletca iau locul vestmintelor orientale, largi, complicate, voluptuoase, croite pentru o existenta sedentara, care nu pretindea barbatilor bravura si virilitate, nici femeilor etalarea provocatoare a farmecelor'' (Originile romantismului romanesc, 1972). La randul sau, Tudor Vianu pune portul romanilor in ecuatie cu mentalitatile si institutiile lor. Pana la inceputul veacului al XIX-lea costumul boierilor era oriental, ''dupa cum oriental era si genul petrecerilor si mentalitatea si institutiile noastre''. Apoi a urmat ''o schimbare formidabila'', o ''trecere brusca de la stilul statismului oriental la mobilismul si progresivismul occidental''. O data cu schimbarea institutiilor si a mentalitatilor, s-au schimbat si ''costumele claselor superioare s…t, de asemenea genul petrecerilor s.a.m.d.'' (Introducere in stiinta culturii, 1931). Vianu contrazice teoria lui Titu Maiorescu. Civilizatia moderna a romanilor n-ar fi ''o civilizatie de forme fara fond''. El adopta in schimb ideile materialist-deterministe ale sociologului Stefan Zeletin (Burghezia romana, 1925), pentru care Pacea de la Adrianopol (1829), cu toate consecintele ei politico-economice si (in termenii de azi) geo-strategice, a marcat (in ''fond'' si in ''forme'') inceputul modernizarii si occidentalizarii societatii romanesti. O tranzitie reusita a Romaniei, din care am putea invata si azi …

*Fragment dintr-un studiu in pregatire: Mentalitati, mode si moravuri. Societatea romaneasca in epoca modernizarii (1774-1866)