Vor alege românii un neamţ luteran ca preşedinte al României?!

Andrei Oisteanu 04.08.2014

De același autor

Ce va prevala în mentalul colectiv? Faptul că Johannis este diferit din punct de vedere etnic şi confesional? Sau că majoritatea stereotipurilor care îi sunt asociate germanului sunt pozitive?

 

Foarte probabil, principalii candidaţi la func­ţia prezidenţială, adică cei doi politicieni care vor intra în turul al doilea de scrutin, vor fi Victor Ponta şi Klaus Johannis. Mai importantă decât în­tr­eba­rea „care dintre cei doi va câştiga alegerile?“ pare să fie problema ridicată de ori­ginea etnică şi de con­fe­siu­nea religioasă a celui de-al doilea candidat. Pentru ro­mâni va fi o provocare. Una importantă. Pentru prima dată în ultimul sfert de veac, cetăţenii români vor trebui să aleagă între un român creştin ortodox şi un român de etnie germană, creştin lu­te­ran. A depăşit societatea românească bo­lile copilăriei democraţiei? Este ea su­fi­ci­ent de matură şi de tolerantă ca să răs­pun­dă fără complexe acestei provocări? Aceas­ta-i întrebarea!

 

Stereotipuri etnice şi religioase

 

Din perspectiva imagologiei etnice, cele mai multe stereotipuri referitoare la mi­no­ri­ta­rii care trăiesc în România (romi, unguri, evrei, ruşi etc.) sunt de regulă negative. Spre deosebire de acestea, în imaginarul co­lectiv, clişeele care se referă la germani sunt în general pozitive. Nemţii sunt per­cepuţi de români ca fiind foarte serioşi şi buni gospodari („Neamţul nu stă în bor­dei, ci-şi face casă cu temei“), ordonaţi şi prosperi („Toate la neamţ îs cu rân­duială, să nu rămână cu burta goală“), buni organizatori şi conducători („Neam­ţul se crede cel mai tare şi cere de la toţi ascultare“), buni meseriaşi, dar şi buni agri­cultori („Neamţu-i şi paur [= bauer = ţă­ran], şi faur“), tăcuţi şi rezervaţi („A tă­cea ca neamţul“), cinstiţi şi corecţi („A spu­ne drept ca neamţul“), cu un talent deosebit pentru tehnică etc. (vezi Iuliu Zanne, Proverbele românilor, 6 vol., 1895-1912). Reclamele TV la produsele şi serviciile ger­mane fac mereu apel la aceste stereotipuri, tocmai pentru că sunt profund inoculate în mentalul românilor („Vopseşte nem­ţeş­te“, „Bancă germană“ ş.a.m.d).

Aşa cum, într-o Românie cu foarte puţini evrei, supravieţuieşte antisemitismul faţă de un „evreu imaginar“, generic, compus doar din clişee, tot aşa, într-o Românie cu foarte puţini nemţi, supravieţuieşte ger­ma­nofilia faţă de un „neamţ imaginar“, ge­neric, compus doar din clişee.

Românii nu-i stigmatizează doar pe „stră­ini“, ci şi pe ei înşişi. Autostereotipurile ne­­gative şi peiorative sunt frecvente la ro­mâni: „treabă românească!“, „ca la ro­mâni!“, „ca la noi la nimeni!“ etc. Sunt con­cluzii spu­se întotdeauna cu obidă, cu dispreţ, mar­când plăcerea autoderiziunii na­ţio­na­le. Doar sintagme de tip „roşii ro­mâ­neşti“ încă mai supravieţuiesc cu sem­ni­ficaţie meliorativă. S-a vorbit chiar de sin­­dromul „urii de sine a românului“ (Ro­ma­nian self-hatred). De fapt, in­di­fe­rent da­că sunt pozitive sau negative, ste­reo­ti­pu­rile sunt în principiu nefaste, pentru că sim­plifică ne­permis realitatea. O ca­ri­ca­tu­ri­zea­ză. Sub­minează gândirea raţională. O le­ne­vesc. Sunt şterse astfel toate nuanţele şi se ge­ne­ralizează abuziv, înlocuindu-se spi­ritul ana­litic cu o sumă de prejudecăţi, cu con­serve mentale şi ver­bale, adesea expirate.

S-ar putea ca românii să nu aleagă un can­didat care vorbeşte rar, pu­ţin şi apă­sat, care nu be­ne­ficiază de măiestrii retorice şi abi­li­tăţi stilistice. Un po­litician necarismatic, care „nu tre­ce sticla“ te­le­vi­zo­rului şi nu face băi de mul­ţime. S-ar putea, dim­po­trivă, ca electoratul să fie sătul de politicieni po­pu­lişti şi guralivi, ca­re promit marea cu sarea şi scot ne­nu­mă­rate pan­glici pe gură. Este posibil, deci, ca anume „antieroul“ Johannis să transforme un aparent viciu într-o virtute, tocmai pen­tru că gândeşte şi vorbeşte chibzuit, pen­tru că promite doar lucruri rezonabile, pen­tru că tace şi face. Vorba lui Anton Pann: „Mai bine cu mutul decât cu lim­butul“. De altfel, chiar etnonimul neamţ pro­vine din slav. niemici, niemu = „mut“, pentru că, neînţelegându-le limba, slavii îi considerau pe nemţi „muţi“.

 

Caracteristici etnico-etice

 

Mihail Sadoveanu îşi începe romanul Bal­tagul (1930) cu o legendă populară mol­do­venească. E vorba de o poveste etiologică, din seria legendelor despre „Darurile di­vine“: „Domnul Dumnezeu, după ce a al­cătuit lumea, a pus rânduială şi semn fie­cărui neam.“ „Neamţului i-a dat şu­ru­bul“, iar ţiganului – cetera. „Sârbului i-a pus în mână sapa“, iar turcului i-a zis: „Tu să fii prost; dar să ai putere asupra altora, cu sabia“. Ungurului i-a dat „bot­forii [= cizmele] cu pinteni“. Rusului i-a dat vodca, iar „jidovului“ – banii. Simp­tomatic, românul a ajuns prea târziu la îm­părţeală, atunci când „sacul cu daruri di­vine“ era deja gol. Dumnezeu i-a dat to­tuşi „o inimă uşoară“, ca să suporte mai uşor lipsa unui cadou dumnezeiesc.

Caracteristicile etnice sunt dublate de cele etice. Gândirea stereotipă este dusă în acest caz până la limită. Toată alteritatea („alt­fe­litatea“), toată identitatea etnică es­te re­du­să în această legendă la un singur „semn cultural“, la un obiect simbolic unic. Pentru neamţ caracteristica etnică a fost în­tru­chi­pată de şurub, un obiect tehnic „in­te­li­gent“, un mecanism ingenios, in­ven­tat, uti­lizat şi numit chiar de către nemţi (ter­me­nul „şurub“ este un neologism pro­ve­nit din germ. Schraube; regional Schrü­be).

 

Biserica Ortodoxă Română

 

În mod normal, creştinii luterani (şi alţi pro­testanţi) din România ar trebui să fie mai aproape de ideea de economie de pia­ţă şi de cea de democraţie liberală. În ter­menii sociologului Max Weber, „etica pro­testantă“ (şi nu cea catolică sau ortodoxă) este cea care generează „spiritul ca­pi­talis­mului“ (Die protestantische Ethik und der Geist des Kapitalismus, 1904). Ce va con­ta în mintea românului de rând? Fap­tul că Jo­hannis este „străin“, lucru care – din pă­cate – ar putea fi receptat ca ne­ga­tiv (vezi dic­tonul latin hospes hostis, adi­că „stră­i­nul e duşman“)? Ce va prevala în men­ta­lul colectiv? Faptul că Johannis este diferit din punct de vedere etnic şi con­fe­sional? Sau că majoritatea stereotipurilor care îi sunt asociate germanului sunt po­zitive?

Foarte conservatoare, Biserica Ortodoxă Ro­mână nu va înghiţi uşor această si­tua­ţie, mai ales alteritatea confesională a can­didatului Klaus Johannis. Tradiţionala ina­miciţie (ca să folosesc un eufemism) din­tre ortodocşi, pe de o parte, şi catolici sau protestanţi (popular: „cei de lege nem­ţească“), pe de altă parte, este notorie. În unele cântece bătrâneşti, „latinul“ (ca­to­licul) e echivalat cu „turcu’ necreştinat“ sau cu „ovreiu’ nebotezat“: „Letinu bo­gat,/ Savai cânele spurcat;/ Ca turcii e ne­creştinat/ Şi de lege lepădat“.

Ne putem uşor imagina că preoţii or­to­docşi îşi vor îndemna enoriaşii să nu vo­teze cu „neamţul protestant“, care e de al­tă etnie şi religie decât „strămoşii noş­tri“, fiind deci „străin de neam şi ţară“. O vor face fie la indicaţia (discretă a) con­ducerii BOR, fie din proprie iniţiativă.

În ultimii ani, au fost situaţii în care mi­niştrii Culturii nu erau de confesiune creş­tin ortodoxă (Kelemen Hunor – pro­tes­tant, Daniel Barbu – catolic etc.). În astfel de situaţii, conducerea BOR a cerut în mod expres primului ministru al României să scoată Departamentul pentru culte din organigrama Ministerului Culturii şi să-l mute în subordinea Secretariatului Ge­ne­ral al Guvernului. De fiecare dată, pre­mierul (fie el Boc, fie el Ponta) a îndeplinit solicitarea BOR.

Între timp, după ce Ponta a amintit de „lu­teranismul“ lui Johannis, Biroul de Presă al BOR a denunţat „confruntările politice motivate religios“ şi a reamintit faptul că „clerului ortodox român îi este interzis să desfăşoare activităţi cu caracter par­tinic în comunităţile de credincioşi pe care le păstoreşte“. Foarte corect politic, dar să vedem care va fi distanţa dintre „ce zi­ce popa“ şi „ce face popa“ (varianta cen­tral-europeană a proverbului: „Preotul pre­dică apă, dar bea vin“).

 

Mass-media

 

Unii analişti consideră că, de fapt, Klaus Jo­hannis s-a de-germanizat, cu alte cu­vinte, s-a „românizat“, s-a „balcanizat“, s-a „miticizat“, preluând trăsăturile, mai ales cele negative, ale etnicilor majoritari. Unele argumente în această privinţă pot fi aduse. Dacă în 1880, de pildă, în Sibiu (Her­mannstadt), 74% dintre locuitori erau saşi creştini luterani (şi doar 14% erau ro­mâni ortodocşi), în 1920, 56% erau saşi (şi 26% erau români). Astăzi, în schimb, după recensământul din 2011, doar 1% din populaţia Sibiului mai este de origine germană (saşi luterani), iar 89% sunt români ortodocşi.

Într-un articol cu un titlu ingenios, Mi­ti­cizarea mitizatului, vorbind despre şan­sele la alegerile prezidenţiale ale pri­ma­rului Sibiului, publicista Lelia Munteanu enunţă riscul ca „mitul Teutonului Sal­va­tor să se miticizeze“ (Gândul, 3 iunie 2014). La rândul ei, publicista Andreea Pora, scri­ind despre modul în care, în urma unor cer­cetări sociologice (presupuse in­co­rec­te), Klaus Johannis a devenit candidatul PNL la prezidenţiale, ajunge la concluzia că „neamţul se dovedeşte un sforar dâm­boviţean get-beget“ (revista 22, 22 iulie 2014). Ziaristul Dan Andronic, indignat că Johannis a plecat în concediu, susţine că primarul Sibiului „se dă neamţ, dar mu­n­ceşte româneşte“ (Evenimentul Zilei, 5 august 2014).

În urmă cu vreo 15 ani, când s-a constat faptul că – în mod neverosimil – un lu­crător german din Consulatul Germaniei deschis la Sibiu lua mită pentru acordarea de vize în RFG, în presa noastră şi cea ger­mană s-a spus că lucrătorul respectiv s-ar fi „ro­mânizat“.

Recent, într-un interviu realizat la Ade­vă­rul Live, premierul a declarat ur­mă­toa­rele: „Nu e nimic rău că [Johannis] e neo­protestant, dar eu sunt ortodox“. Ca un mic scamator de bâlci, Victor Ponta mi­zează pe neatenţia publicului. De la „pro­testant“ el sare la „neoprotestant“ şi de aici probabil la „sectant“. Biserica Lu­te­ra­nă a precizat imediat (dar cine ascultă co­municatele ei?!) că Johannis nu este mem­bru al vreunui cult neoprotestant, el fă­când parte din vechea Biserică Luterană. În 2017 se vor celebra 500 de ani de la ini­ţierea de către Martin Luther a marii miş­cări de reformă religioasă. Pentru postul TV apropiat de d-l Ponta, România TV, Jo­han­nis ar fi „evanghelist“ (sic!), ca să pa­ră sec­tant, Mihai-Răzvan Ungureanu ar fi mem­bru al „sectei mozaice“ (sic!), Mo­ni­ca Ma­covei ar fi greco-catolică, iar Călin Po­pes­cu-Tăriceanu ar fi romano-catolic. Astfel, conchide România TV, Victor Pon­ta ar fi „singurul candidat de religie orto­doxă“.

 

Sondajele de opinie

 

În cadrul unui sondaj de opinie, realizat la comanda PNL de CSCC pe la mijlocul lunii iulie 2014, la întrebarea referitoare la atu­urile lui Klaus Johannis ca preşedinte al ţării, un număr semnificativ de res­pon­denţi au optat pentru următoarele răs­pun­suri: „Are calităţi personale: neamţ, sin­cer, integru, cinstit“ şi „Va fi [în Ro­mâ­nia] multă disciplină, ordine, seriozitate, al­tă mentalitate şi atitudine“. Iată că „a fi neamţ“ devine o „calitate personală“, con­firmându-se cam toate stereotipurile etn­i­co-identitare pozitive comentate mai sus.

Aceleaşi calităţi, inclusiv cea explicită de „neamţ“, rezultă din răspunsurile date de oa­meni la întrebarea „Ce apreciaţi cel mai mult la Klaus Johannis?“, pusă într-un son­daj de opinie realizat de BCS, tot în iu­lie 2014: „E serios, respectabil, or­ga­ni­za­tor bun, cinstit, corect, neamţ, con­sec­vent“. Este vorba de o întrebare liberă, fă­ră variante de răspuns prestabilite. Răs­punsurile sunt cu atât mai semnificative.

Cercetările sociologice nu au doar rostul de a confirma teorii şi rezultate sociale di­nainte cunoscute sau de a contura altele, necunoscute, ci şi acela de a inocula opi­niei publice anumite idei favorabile or­ga­nizaţiei (sau personalităţii) politice care co­mandă respectivele anchete. La sfârşitul lunii iulie, de pildă, Institutul Avangarde a dat publicităţii un studiu sociologic din care rezultă principalele calităţi pe care trebuie să le aibă viitorul preşedinte al ţă­rii. În ordinea importanţei, prima ca­rac­te­ristică este: „Să fie român“, iar a treia ca­rac­teristică: „Să fie creştin ortodox“. Sunt răspunsuri neplauzibile, extrem de con­venabile candidatului Victor Ponta. Să nu uităm că directorul Institutului Avan­garde este sociologul Marius Pieleanu, un biet PSD-ist care se lăfăie cu orele în platourile Antena 3 şi România TV.

 

Contracandidatul Victor Ponta

 

Rezultatele pseudocercetării sociologice fă­cute publice de Avangarde anunţau de fapt unul dintre punctele forte ale stra­tegiei de campanie electorală a candidatului PSD (strategi: Bogdan Teodorescu, Mirel Palada, Dan Şova, Dan Sultănescu etc.). Confirmarea nu a întârziat să apară chiar în discursul public al lui Victor Ponta: „Cred că apartenenţa la o minoritate et­nică, la o altă formă de exercitare a re­li­giei, nu este în niciun caz o problemă pen­tru un candidat la preşedinţie şi n-o să spun niciodată: «Nu-l alegeţi pe Klaus Johannis pentru că e neamţ!». Ceea ce am spus însă este că nu accept să fiu eu acuzat: «Domne, nu poţi fi preşedinte pentru că eşti român. Nu poţi să fii pre­şe­dinte pentru că eşti ortodox şi că eşti cu Biserica Ortodoxă». Adică să ajung să-mi fie ruşine, să mă ascund, ce să fac? Eu sunt foarte mândru că m-am născut ro­mân şi ortodox şi aşa o să mor, nu cred că este un avantaj, dar nu este un de­za­vantaj“, a afirmat Ponta la România TV şi, a doua zi, cu aproape aceleaşi cuvinte, la lansarea candidaturii sale la Craiova în faţa Consiliului Naţional al PSD. Evident, nimeni, niciodată nu i-a reproşat pre­mie­rului că este etnic român şi creştin or­to­dox. Este doar o formă perversă a lui Pon­ta de a transforma într-o problemă ceva ce susţine că nu e o problemă. „Nu este de­loc creştineşte ce faceţi, d-le Ponta“, i-a replicat cu îndreptăţire Cătălin Pre­do­iu, vorbindu-i „ca de la ortodox la ortodox“.

Rareori mi-a fost dat să aud un discurs mai penibil, mai chinuit, mai populist, mai ipocrit ca cel al lui Ponta. Nici pro­pa­gandiştii comunişti n-au îndrăznit să răs­tălmăcească atât de mult ideile şi cu­vin­tele. Sub pretextul pervers că îşi afirmă to­leranţa şi atitudinea democratică, Ponta îşi afişează de fapt şovinismul şi xenofobia, punctând faptul că a fi român şi ortodox este mult mai onorabil decât a fi german şi luteran. „Mândria de a fi ortodox“, Mân­dria de a fi român (titlul unei cărţi pu­blicate de C.V. Tudor în 1983, în plin re­gim naţional-comunist). Ponta încă n-a aflat că, de regulă, nu te mândreşti în gu­ra mare cu trăsăturile înnăscute, pentru ca­re nu ai niciun merit (de pildă, cu faptul că te-ai născut şaten). Te lauzi eventual cu calităţile dobândite. Ponta ar putea, de exem­plu, să se mândrească cu titlul său de doctor în drept. Dar nu-i dă mâna.

Operând astfel de discriminări prost mas­cate (român vs. german, ortodox vs. lu­te­ran), Victor Ponta face cu ochiul nu doar electoratului naţionalist şi ortodoxist, dar şi preoţimii şi conducerii BOR, căreia – în plus – îi măreşte zilele acestea subvenţiile pen­tru construirea Catedralei Mântuirii Nea­mului şi pentru alte cheltuieli similare.

S-ar părea că revenim în spaţiul public la naţionalismul şi ortodoxismul marca Nae Ionescu din anii ’30. Când catolicii din Ro­mânia Mare au susţinut că şi ei sunt „buni români“ (au luptat în război, s-au jertfit, plătesc taxe etc.), Nae Ionescu a replicat sar­castic: or fi catolicii şi protestanţii din România „buni români“, dar nu sunt „ro­mâni pur şi simplu“, pentru că nu sunt creş­tini ortodocşi. „A fi român, nu «bun ro­mân», ci român pur şi simplu, în­seamnă a fi şi ortodox“, a conchis Nae Io­nescu (Cuvântul, 31 octombrie 1930).

Ce nu poate să spună Victor Ponta direct o spun cei din anturajul său. Pseudo-li­be­ra­la Norica Nicolai, o nostalgică a USL-ului, a abordat frontal problema într-un recent in­­terviu televizat, cu trei zile înainte de Con­gre­sul PNL: „Johannis nu poate să de­vină preşedintele României – a spus tran­şant eu­roparlamentara PNL – pentru că nu e ro­mân şi nu e creştin ortodox“. Con­vinsă cum este, d-na Nicolai ar putea pro­pune ca ast­fel de condiţii electorale et­nico-religioase să fie trecute şi în noua Cons­tituţie. În ori­ce caz, toate virtuţile lui Klaus Johannis din toamna lui 2008, când PSD şi PNL îl vro­iau prim-ministru, au devenit brusc vicii.

 

„Puritatea sângelui“

 

Nici antropologic, nici demografic, nici po­litic nu putem vorbi de „puritatea sân­ge­lui“, sintagmă atât de dragă naziştilor. „Alogenizarea adversarului politic“ este o veche tehnică de manipulare, utilizată şi la noi cu mai mult sau mai puţin succes. De-a lungul anilor, s-a pretins că Ion Ili­escu ar fi „ţigan din Olteniţa“, că Emil Cons­tan­ti­nes­cu ar fi „evreu rus din Ti­ghi­na“, că Tra­ian Băsescu ar fi „tătar din Do­brogea“ etc. (vezi articolul meu Alogenizarea ad­ver­sa­rului politic. O tehnică de ma­ni­pu­lare din revis­ta 22, 16 august 2005). Ironia sorţii fa­ce că premierul a re­cu­noscut recent că o ra­mură a familiei sa­le (cea paternă) pro­vine din nord-estul Ita­liei (regiunea Ve­ne­to), iar cealaltă ramură vi­ne din lo­ca­li­tatea Moscopole (Albania). Pu­tem cădea ast­fel în­tr-o capcană ridi­colă: cine este „mai ro­mân“ decât ce­lă­lalt?! Şi, ca atare, cu ce instrumente mă­surăm „românitatea“?!

În Uniunea Europeană a anului 2014 şi, mai ales, sub steagul social-democraţiei mo­der­ne, astfel de derapaje naţionaliste sunt de ne­conceput (n-ar fi de mirare ca Martin Schulz să-l tragă de mânecă pe Pon­ta). Cu astfel de discursuri ne în­toar­cem în sum­brii ani ’90, în încercarea de a demonstra care politician este „mai ro­mân“ şi „mai creştin“ decât altul. Şi aces­ta este doar în­ce­putul. Cine ştie cum vor evolua lucrurile în următoarele trei luni de campanie. Dacă acuzele vor continua tot aşa, in­fla­mându-se, riscăm să se surpe tot ceea ce so­cietatea civilă şi presa de­mo­crată au cons­truit cu migală, la nivel men­talitar, timp de 25 de ani. Sloganul elec­toral al lui Victor Ponta, „Schimbare până la capăt“, ar deveni astfel o tristă realitate. //

(TEXT ACTUALIZAT)

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22