Ce arată „alegerile parlamentare” din Rusia

Cel mai important fenomen politic este transformarea Partidului Comunist în liderul opoziției democratice din Rusia.

Armand Gosu 28.09.2021

De același autor

Potrivit datelor oficiale, prezența la vot a fost de aproape 52%, iar victoria a revenit partidului pro-prezidențial Rusia Unită, cu peste 49%, urmat la mare distanță de Partidul Comunist cu 19%. Partidul președintelui V. Putin va avea 324 de mandate dintr-un total de 450.

Puterea are nevoie de aceste alegeri pentru a se legitima. Regimul Vladimir Putin încă rămâne unul electoral-autoritar, chiar dacă avansează spre unul de tip dictatorial, inspirându-se parcă din exemplul lui Aleksandr Lukașenko. Spre deosebire de exercițiile electorale anterioare, grija pentru credibilitatea procesului electoral a scăzut. Faptul că anunțarea rezultatelor n-a fost urmată de proteste ample nu înseamnă că populația crede în corectitudinea alegerilor, ci doar că se teme. Asta se traduce în legitimitate tot mai puțină și acumularea de tensiune în societate. Pur și simplu supapa alegerilor care permitea eliberarea presiunii nu mai funcționează.

Fraudarea alegerilor a devenit o operațiune tot mai sofisticată. Pe lângă aruncarea în urnă a buletinelor, turismul electoral, falsificarea proceselor-verbale, aceste alegeri au adus două noutăți: s-a votat timp de trei zile, ca la referendumul de modificare a Constituției din vara 2020, ceea ce a permis noi abuzuri și fraude; falsificarea alegerilor din Rusia a intrat în era digitală, odată cu votarea electronică de la Moscova. Aproape 14 milioane de voturi au fost falsificate (potrivit modelelor statistice ale lui Serghei Șpilkin).

Parcă mai mult decât altă dată, o miză specială a avut rata de participare la vot. În toate intervențiile publice, președintele Putin a subliniat că o participare de 52% înseamnă că mai mult de jumătate din alegători au votat. Și aici ar fi vorba tot despre o fraudă, rata reală de participare, potrivit modelelor statistice, este de doar 38%, în ciuda celor trei zile de vot, a mobilizării bugetarilor și a votului electronic.

Pentru prima dată la alegeri în Rusia s-a votat electronic în 6 regiuni și în capitala Moscova. Dacă în cele 6 regiuni rezultatele votului electronic au venit imediat și sunt listate separat de restul voturilor, în cazul Moscovei rezultatele au venit peste mai bine de 12 ore și nu sunt menționate separat în tabel. Astfel, în 12 circumscripții electorale uninominale din Moscova numărătoarea voturilor indica la primele ore ale dimineții victoria candidaților opoziției, însă după introducerea voturilor electronice, toate mandatele uninominale au fost câștigate de candidații susținuți de Kremlin. Acest lucru a întărit și mai mult suspiciunea de fraudă masivă. Votarea electronică nu s-a putut supraveghea, mai mult, exista posibilitatea ca alegătorul să-și schimbe votul de câte ori dorea, într-un proces intitulat „re-votare”. Câteva sute de mii de voturi au fost „re-votate” astfel încât să câștige candidații puterii. Președintele Putin, răspunzându-i liderului comunist Ghenadi Ziuganov, care a acuzat ne-transparența votului electronic, a spus că doar emoția negativă a celor care au pierdut alegerile îi face să fie împotriva votului electronic și că nu te poți împotrivi progresului tehnologic.

Tot o noutate este și participarea masivă la scrutin, peste o jumătate de milion de locuitori din Donbass aduși să voteze organizat - cu trenuri speciale și sute de autocare - în regiunea Rostov, de la frontiera cu Ucraina. Mobilizarea lor a fost înlesnită de eliberarea pașapoartelor rusești locuitorilor din Donbass. Este însă puțin probabil ca autoritățile rusești care au organizat deplasarea să poată controla intenția de vot.

Umnoe golosovanie/smart voting/votul inteligent patentat de Aleksei Navalnîi este o strategie electorală pentru a reduce șansele candidatului susținut de putere împotriva căruia se unesc alegătorii (nu partidele!) și-l votează pe candidatul din opoziție cu cele mai mari șanse de succes. Votul inteligent a fost propus în toamna 2018 de Navalnîi și a dat rezultate în alegerile locale și regionale. Acest fapt a sporit ostilitatea puterii față de Navalnîi, care vede în el o reală amenințare, ceea ce ar fi putut conduce la tentativa de otrăvire din vara anului trecut. Cu toate că puterea a declarat „agent străin” Fundația de Luptă cu Corupția și birourile lui Navalnîi din Rusia și apoi prin decizie judecătorească „organizații extremiste”, votul inteligent nu a putut fi ucis.

Sub lumina reflectoarelor s-au aflat 15 circumscripții uninominale din Moscova și 8 în Petersburg. Șansele candidaților susținuți de votul inteligent se considerau apreciabile. Într-un mesaj după alegeri, Aleksei Navalnîi afirma că votul inteligent a învins pentru că 7 candidați din 8 au învins, la Petersburg. La Moscova, 12 din 15 candidați susținuți de umnoe golosovanie au câștigat. Însă victoriile le-au fost furate la Petersburg de falsificarea alegerilor prin metode tradiționale, în timp ce la Moscova mandatele au fost confiscate cu votul electronic. Circa două milioane de voturi, adică aproape jumătate din voturile din Moscova, au fost voturi electronice care au modificat clasamentul în toate cele 12 circumscripții electorale.

Cel mai important fenomen politic este însă transformarea Partidului Comunist în liderul opoziției democratice din Rusia. Acest lucru este rezultatul presiunii electoratului care a rămas fără vehicul politic, fie el chiar și din afara sistemului politic agreat de Kremlin, în condițiile desființării organizațiilor lui Navalnîi. Asta ar putea adânci conflictul din partid dintre vechea gardă sovietică, în frunte cu Ziuganov, și tinerii care vor un partid de stânga de tip vest-european, care să adere și să promoveze valorile democratice.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22