De același autor
Premiul „Saharov“ pentru libertatea de gândire a fost decernat, în acest an, de către Parlamentul European organizaţiei Memorial de la Moscova.
Nici Iliescu, nici Băsescu şi nici, mai recent, Geoană n-au vizitat asociaţia Memorial de la Moscova. Păcat, ar fi avut ce învăţa. Dar, de vreme ce Putin îi acuză de spionaj pe reprezentanţii societăţii civile din Rusia, care s-ar roti precum „şacalii în jurul ambasadelor străine“, ar fi un curaj prea mare din partea demnitarilor străini să viziteze sediul central al Memorialului. Pragmatismul, şi nu curajul este firul roşu în politica externă a Occidentului în relaţia cu Rusia. Doar preţurile petrolului, gazului, metalelor neferoase sunt cu mult mai importante decât viaţa unor ziarişti, precum Politkovskaia, şi activişti pentru apărarea drepturilor omului, precum Estemirova.
Acum, când se împlinesc 20 de ani de la prăbuşirea Cortinei de Fier, 20 de ani de la moartea lui Saharov şi 20 de ani de la înfiinţarea Memorialului, deputaţii polonezi şi lituanieni din Parlamentul European au propus acordarea Premiului „Saharov“ pentru libertate de gândire asociaţiei Memorial. Premiul „Andrei Saharov“ a fost înfiinţat în 1988. El poartă numele celui mai important disident din Europa de Est. A fost decernat, până acum, unor mari personalităţi, ca Nelson Mandela, Alexander Dubcek, Ibrahim Rugova, Kofi Annan, Aleksandr Malinkevici sau unor organizaţii precum Reporteri fără Frontiere. Un singur rus, disidentul Anatoli Marcenko, mort în 1986, a fost premiat postmortem.
Organizaţia Memorial a fost înfiinţată în ianuarie 1989, la Moscova, adunând cele mai importante personalităţi ale disidenţei din URSS. Însă autorităţile sovietice au refuzat să înregistreze asociaţia. În decembrie 1989, la înmormântarea lui Saharov, secretarul general al PCUS Mihail Gorbaciov a întrebat-o pe Elena Bonner, soţia ilustrului dispărut, ce poate să facă pentru ea. „Înregistraţi Memorialul“ – a răspuns aceasta. Pentru că nu exista legislaţie corespunzătoare, la început Memorialul a fost înregistrat ca asociaţie sportivă.
Activitatea Memorialului a fost trasată de fondatorul ei, academicianul Saharov: apărarea drepturilor omului, colectarea de informaţii despre represiunea din URSS, demersuri pentru deschiderea arhivelor sovietice. Asociaţia a publicat pe Internet numele a peste 2,5 milioane de victime ale terorii comuniste, dintr-un total estimat între 11 şi 15 milioane.
La festivitatea de premiere, care s-a desfăşurat miercuri, 16 decembrie, la Strasbourg, au fost invitaţi Serghei Kovaliov, preşedintele Memorialului, Oleg Orlov, preşedintele Consiliului centrului de apărare a drepturilor omului Memorial, şi Ludmila Alekseeva, preşedinta Grupului Helsinki din Moscova. Câteva cuvinte despre fiecare: Kovaliov va împlini în martie 80 de ani. El a înfiinţat în 1969 prima organizaţie pentru drepturile omului din URSS. Arestat în decembrie 1974, va executa 7 ani în lagărul de muncă de la Permi şi închisoarea Cistopolsk, şi alţi 3 ani de deportare la Kolîma. Oleg Orlov ţine în ultimele luni prima pagină a presei occidentale. După răpirea şi asasinarea Nataliei Estemirova, cercetătoare la Memorial, propusă acum câţiva ani pentru Premiul „Saharov“, Orlov l-a făcut responsabil pe preşedintele Ceceniei, Ramzan Kadîrov, de uciderea ei. Estemirova a fost răpită la Groznîi, la 15 iulie 2009, scoasă din Cecenia, ucisă şi abandonată pe teritoriul Inguşetiei vecine. Ea investiga abuzurile oficialilor ceceni. Jurnaliştii care au anchetat moartea ei vorbesc la unison despre implicarea autorităţilor cecene. Există temerea că Oleg Orlov este ţinta unor comandouri cecene trimise la Moscova la ordinul lui Kadîrov, cu încurajarea autorităţilor federale.
Ludmila Alekseeva a împlinit în vară 82 de ani. Istoric de profesie, ea este veterana mişcării disidente din Rusia, la care participă activ încă de la începutul anilor 1960. În 1976 înfiinţează Grupul Helsinki din Moscova. Peste un an, în februarie 1977, a fost deja expulzată în SUA, de unde se întoarce în 1989. În ciuda vârstei, este nelipsită de la manifestaţiile pentru apărarea drepturilor omului din Rusia, manifestaţii care nu adună astăzi mai mult de câteva zeci de persoane.
În faţa acestor trei oameni, europarlamentarii s-au ridicat în picioare şi au aplaudat îndelung. Sala Parlamentului de la Strasbourg era ticsită de lume.
