Singuratatea presedintelui

Traian Basescu a fost cartea castigatoare a Aliantei D.A. la alegerile prezidentiale din 12 decembrie 2004 si, în acelasi timp, o solutie de avarie. Intrat tarziu în cursa electorala, fara echipa distincta si program clar, Basescu a castigat electoratul cu cateva sloganuri populiste. Ajuns la Cotroceni, el a întors rezultatul alegerilor parlamentare în favoarea Aliantei, fiind arhitectul unei coalitii de guvernamant care e departe de a functiona ireprosabil. Tocmai de aceea primul proiect politic formulat de Basescu a fost organizarea de alegeri anticipate, din care sa rezulte un guvern sprijinit de o majoritate parlamentara solida. Acesta a fost si cel mai important proiect prezidential al anului 2005. A esuat pentru ca a fost sabotat chiar de catre premierul Calin Popescu Tariceanu. Presedintele, încorsetat de Constitutie, a asistat neputincios la îngroparea solutiei anticipatelor. Tariceanu a sugerat ca decizia de a nu mai demisiona a fost dictata de ratiuni ce privesc aderarea Romaniei la UE, în vreme ce Basescu a suspectat anturajul premierului ca i-ar fi deturnat proiectul. A urmat un razboi de transee intre presedinte si premier. Personajele-cheie în campania vara-toamna au fost Dinu Patriciu, vechi prieten al premierului, suspectat ca l-ar fi influentat pe acesta sa nu-si dea demisia pentru a declansa procedura anticipatelor, si Elena Udrea, consiliera presedintelui. Acum s-a luat o pauza de sarbatori, fara sa existe certitudinea ca ostilitatile nu vor fi reluate cu si mai multa pasiune dupa Craciun.
Merita proiectul anticipatelor atata încrancenare? Da, cu siguranta. Instinctul lui Basescu a fost corect. Aflata pe val, Alianta si-ar fi putut asigura o majoritate confortabila în parlament. Rezultatul ar fi transmis un semnal clar catre administratia centrala, locala si mai ales catre justitie, care functioneaza cu frana de mana trasa. Si ar fi dat o sansa mai mare Aliantei la viitoarele alegeri, care s-ar fi putut desfasura concomitent cu cele prezidentiale, de vreme ce beneficia de aportul locomotivei Basescu. Totodata, ar fi creat o presiune asupra PSD-ului sa-si faca curatenie în partid, consolidand pozitiile fragilei grupari reformiste.
Romania în întregul ei ar fi avut numai de castigat, daca anticipatele ar fi scos-o din abureala în care se afla acum. Tariceanu n-a înteles miza, ceea ce l-ar putea trimite într-o nota de subsol în cartile de istorie. Basescu a tras concluziile de pe urma esecului si încearca acum sa redefineasca contururile puterii printr-o reforma a sistemului politic asupra careia se va concentra în 2006. Chiar daca tentatia de a citi în cheia “Basescu-presedinte jucator” este foarte puternica, proiectul raspunde nu atat presupusei sale dorinte de extindere a prerogativelor prezidentiale, cat necesitatii de a da un plus de coerenta mecanismelor puterii si de a le scoate de sub influenta oligarhilor. Fara o majoritate parlamentara solida si cu un premier care canta dupa o alta partitura, si proiectul anului 2006 ar putea esua, înca si mai rasunator decat cel al anticipatelor. Basescu nu are un program politic coerent. El improvizeaza proiecte concrete, ca raspuns la situatiile de criza cu care se confrunta. Proiectele lui Basescu vin dintr-un instinct politic sanatos. Nu sunt exercitii teoretice asupra carora sa se fi concentrat multa vreme. Cum nu sunt rezultatul vreunui laborator de creatie de la Cotroceni, intrucat Basescu nu are consilieri cu greutate. Chiar daca e sanatos, instinctul nu-i este suficient pentru a-si pune în aplicare proiectele. Are nevoie de aliati politici. In curand, presiunea opozitiei va creste. Media controlata de oligarhi va continua asediul asupra Cotrocenilor. Or, în afara de PD, Basescu nu are aliati loiali. In schimb, inamicii sai îl cunosc suficient de bine cat sa-i intuiasca miscarile si sa-i blocheze proiectele. La un an de mandat, pozitiile lui Basescu sunt mai putin solide decat par la prima vedere. E un singuratic, fara apetenta pentru compromisurile pe care le presupune jocul în echipa.
De aceea, marele pericol pentru Basescu nu este nereformarea sistemului parlamentar sau esecul politicii externe în zona Marii Negre, ci crearea unei “monstruoase coalitii”, pilotata de PSD, care va fi si principalul ei beneficiar, care sa-l transforme dintr-un presedinte jucator într-un presedinte leguma. Un presedinte cu instincte bune, dar care nu va putea sa finalizeze nici un proiect.