De același autor
Curtea Constitutionala si Parlamentul Romaniei si-au dat acum concursul in regizarea ultimei suprize constitutionale, un nou episod dintr-un circ politico-juridic devenit deja cotidian. Dupa cum se stie, parlamentul a trecut legea de modificare a Legii referendumului nr. 3/2000 intr-o forma aparent bizara, prin care se stabileste o majoritate diferita (simpla) pentru demiterea presedintelui, ca "derogare" de la un articol privind cvorumul necesar pentru validarea referendumului. Or, cvorumul necesar pentru luarea unei decizii valide este o chestiune logic-juridic diferita de majoritatea (simpla, absoluta, calificata) necesara pentru adoptarea unui anumit tip de decizie.
Aceasta formulare voit confuza a urmarit cel mai probabil ca un ipotetic vot pentru demitere sa transeze chestiunea definitiv, indiferent de numarul celor care se prezinta la vot, iar in cazul unui vot impotriva demiterii, dar cu o prezenta insuficienta la urne, referendumul sa poata fi invalidat, decizia finala apartinand parlamentului. Conform Hotararii Parlamentului nr. 21 din 24 aprilie: "In situatia in care Curtea Constitutionala va stabili ca nu au fost indeplinite conditiile de valabilitate stabilite de lege, Parlamentul Romaniei va lua act de hotararea acesteia si va decide asupra procedurii de urmat" (subl. n.). Curtea Constitutionala, la randul ei "impartiala, ca tot romanul", a pierdut inca o ocazie de a se ridica la inaltimea rolului pe care i l-au atribuit in egala masura o Constitutie prost intocmita si recentele evolutii politice. Doar unul dintre cei noua judecatori, domnul Gábor Kozsokár, a sesizat - spre onoarea sa - intr-o opinie concurenta aberatia legislativa si nevoia de a o fi remediat prin interpretare constitutionala restrictiva. Totusi, lasand cacofonia juridica la o parte, sub raportul rezultatului practic problema imediata a unei judecati parlamentare "cu doua masuri" a fost inlaturata. Conform deciziei Curtii, valabilitatea referendumului nu mai e conditionata de prezenta la urne a majoritatii persoanelor inscrise pe listele electorale.
Presedintele PD, domnul Emil Boc, anunta recent, in replica, ca partidul sau va incepe dupa 19 mai campania de strangere a semnaturilor necesare pentru initierea revizuirii Constitutiei. Indiferent insa de felul in care se va finaliza blocajul institutional actual, problema fundamentala e mult mai dificil de rezolvat in viitorul previzibil. Spre exemplu, strangerea celor 500.000 de semnaturi pentru demararea revizuirii nu inseamna prea mult, cata vreme initiativa nu este dublata de o majoritate de doua treimi din numarul parlamentarilor (pentru a adopta revizuirea) si de un referendum valid care sa o aprobe. Constitutia Romaniei este acum mult prea greu de amendat, in lipsa vointei politice si a capacitatii institutionale pentru a opera o schimbare.
In plus, problemele de suprafata sunt dublate de dificultati sistemice si ramificatii mult mai greu de controlat, care functioneaza dupa autologici ce scapa vointei si capacitatii de actiune a indivizilor direct implicati sau grupurilor ori institutiilor aflate in disputa. Montesquieu spunea ca, la nasterea unei societati, conducatorii "republicii" creeaza institutiile, iar dupa aceea institutiile formeaza conducatorii. Constitutia Romaniei reprezinta fidel, in sensul descriptiv al termenului, gandirea constitutionalistilor anilor ‘90. Indemn scepticii sa lectureze dezbaterile Adunarii Constituante, publicate de R.A. Monitorul Oficial sub titlul Geneza Constitutiei Romaniei 1991 sau, cu egal folos, cartea domnului Antonie Iorgovan, Odiseea elaborarii Constitutiei - fapte si documente, oameni si caractere; cronica si explicatii, dezvaluiri si meditatii (publicata de Editura Uniunii Vatra Romaneasca in 1998).
La randul lor, judecatorii Curtii Constitutionale reprezinta, in marea lor majoritate (ca si, bunaoara, multi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii) "ideal-tipul" juristului roman (post-)comunist si contemporan noua. De altminteri, magistratilor constitutionali li se cereau, inca din 1991, prin art. 141 (art. 143 din Constitutia revizuita in 2003), 18 ani de vechime in activitatea juridica sau in invatamantul juridic superior. Invatamantul si "activitatile" au ramas aproape neschimbate dupa 1989. Mai mult chiar, au dobandit, printr-o prematura si abrupta grefare de forme vestice (exemplu: autonomia universitara si independenta justitiei) peste fondul local, capacitatea nefericita de a se reproduce. O schimbare de substanta nu poate avea loc decat biologic, atunci cand, dupa un numar destul de mare de clonari generationale, copiile vor semana (poate) din ce in ce mai putin cu matricea originara.
Cei care lupta astazi cu "sistemul" prin masuri ad-hoc si reactii conjuncturale sunt din pacate sortiti, prin forta lucrurilor, marginalizarii rapide. O schimbare e insa foarte necesara acum si este laudabil efortul de a o incerca. Cu atat mai mare va fi meritul celor ce o vor putea face in chip intelept.
