De același autor
Disconfortul Partidului Democrat
Evolutia recenta si situatia actuala a celor doua partide sunt asimetrice. Partidul Democrat acuza un oarecare disconfort. Declarat de catre PSD inamicul sau nr. 1 înca de la alegerea sa ca primar general al Bucurestiului - ceea ce a declansat o gherila cu iz de teatru absurd la nivelul administratiei locale, purtata într-un dispret total fata de bucuresteni -, Traian Basescu nu a putut evita erodarea capitalului sau politic. Desigur, pe liderul democrat îl consoleaza prea putin faptul ca acest razboi total a compromis substantial sansele PSD la viitoarele alegeri locale din Bucuresti. Chiar daca este înca bine plasat în competitia pentru viitorul mandat de primar, încrederea de care se bucura Basescu la nivelul întregului electorat este în scadere. Stradania sa de a arata romanilor si lumii cine este adevaratul vector al social-democratiei pare sa fi fost zadarnica. Prea putini sunt cei care îi acorda circumstante pentru ca a fost nevoit sa duca o lupta inegala.
Dovada faptul ca partidul a stagnat în ultimii trei ani, sub aspectul intentiilor de vot. Se adauga dezertarile spre PSD ale unor membri marcanti din conducerile centrale si locale, chiar daca asemenea fenomene au fost taxate ca o "bine venita curatenie". Aceasta retorica de lemn, la care au apelat toate partidele confruntate cu asemenea crize, nu prea mai convinge pe nimeni. Se adauga iminenta instalare a PSD în fotoliul rezervat social-democratilor romani în cadrul marii familii europene care se aduna sub aceasta culoare politica. Toate aceste evolutii vorbesc despre un lucru simplu: pariul lui Traian Basescu pentru relansarea partidului, asumat public în momentul cand a preluat conducerea democratilor, nu mai poate fi castigat. Chiar daca admitem ceea ce liderul sau repeta cu obstinatie, anume ca partidul este schimbat si purificat, nu poate fi neglijata posibilitatea ca PD-ul sa se confrunte, pe termen nu tocmai lung, chiar cu spectrul disparitiei. In acest context, putem da crezare zvonului cum ca liderul democrat ar fi exclamat, într-un cerc restrans: "Ce mai poti face, pentru a supravietui, atunci cand ai deasupra ta un elefant care te striveste (aluzie la PSD - n. ns.)."
Ei bine, instinctul de om politic si de comandant de nava al lui Basescu stie probabil ce are de facut, cu atat mai mult cu cat n-ar fi o premiera, au mai facut-o si altii înainte. Imi amintesc ca l-am întrebat odata, prin 1998, pe Nicolae Manolescu: "De ce a trebuit sa accepti dizolvarea PAC în PNL- dupa ce partidul a trecut printr-o ruptura dezastruoasa si prin migrarea succesiva spre liberali a unor lideri si grupuri importante - cand noi ti-am propus apropierea de acestia înca din 1993, într-un moment în care PAC-ul statea înca bine si avea un ascendent asupra tuturor liberalilor, care erau risipiti în toate partile si se contestau reciproc?". Distinsul critic - în care la un moment dat ne pusesem atatea sperante, fara a banui macar ca n-avea nici o sansa sa devina om politic - mi-a rapuns scurt si resemnat: "Ce vrei, trebuia sa aduc corabia într-un port sigur. Aveam aceasta responsabilitate fata de oamenii care mai ramasesera din jurul meu". Cred ca nu e greu de ghicit ce cap compas mai poate fixa Basescu pentru corabia sa.
PNL pe val
Dimpotriva, PNL ofera în momentul de fata imaginea unui partid asezat pe val - unul nu prea înalt, dar destul de vizibil. Caci nimeni nu-si poate permite sa ignore saltul unui partid de la 9-10% la 19-20%, în decurs de numai un an si ceva. Atuurile sale imediate? In primul rand, încheierea parcursului ambitios - si sinuos - de reunificare liberala, inaugurat în 1897. Ceea ce oferea fostului presedinte Ionescu Quintus, unul dintre pastorii acestei coagulari, ocazia sa anunte ca acest eveniment va marca o a treia data de importanta istorica pentru PNL, dupa momentul înfiintarii partidului în 1875 si dupa reînfiintarea sa în decembrie 1989. Vom vedea daca si în ce masura, dupa ce vor fi depasit sindromul reunificarii, liberalii vor avea de platit un pret pentru atingerea neconditionata a acestui obiectiv. Aducerea în aceeasi matca a gruparilor Patriciu, Melescanu, Vosganian si Campeanu nu este înca digerata de partid. Iar apropierea de momentul alegerilor, cand pasiunile si interesele personale sau de grup se acutizeaza în mod firesc, o va face si mai greu digerabila.
Depasirea crizei din 2001-2002 este însa un bun precedent, acesta constituind un alt atu important al PNL, atat pe plan intern, cat si sub aspectul imaginii oferite publicului. Partidul are o acum echipa de conducere care degaja destula coerenta si eficienta, desi el adaposteste în continuare mai multe grupuri cu orientari nuantate diferit si chiar tolereaza o anumita disidenta. Mai toate partidele liberale arata la fel. Noua echipa are mandat din partea partidului sa urmeze o anumita strategie politica, pentru al carei succes - si mai ales insucces - pare dispusa sa-si asume întrega raspundere. Theodor Stolojan poate fi creditat ca va respecta ceea ce a devenit o norma curenta în lumea politica civilizata, dar mai putin familiara sefilor de partide de la noi: va pleca în caz de esec. Deocamdata însa, Stolojan este el însusi un atu si o resursa pentru PNL. Capitalul sau de încredere este considerabil - si în crestere -, iar calculele ce pot fi facute pe cifrele oferite de toate sondajele recente indica faptul ca liderul liberal are mari sanse sa se confrunte cu candidatul PSD în turul al doilea al alegerilor prezidentiale. Chiar daca ar fi adevarat ceea ce sutine Dinu Patriciu, anume ca liberalii mai au înca probleme cu "liberalizarea" lui Stolojan, ce partid si-ar putea permite, în preajma alegerilor, sa-si conteste un asemenea lider pe motive de impuritate doctrinara? Poate doar unul cu vocatie de suicid.
Alternativa la ce?
Spuneam ca liberalii si-au configurat o anumita strategie politica. Ea include construirea unui pol politic consistent, capabil sa devina o alternativa la PSD. Aceasta strategie urmeaza a fi testata în perspectiva alegerilor de anul viitor. Intr-o carte recent aparuta si construita ca un lung, dar foarte interesant dialog cu Dragos Aligica - un interlocutor extrem de bine documentat în problemele liberalismului - Valeriu Stoica expune pe larg analiza care sta la baza acestei strategii. Toate argumentele referitoare la necesitatea constructiei unei alternative la PSD, la dezechilibrul actual al vietii politice, la nevoia societatii romanesti de a parcurge o autentica guvernare liberala (sau macar în spiritul valorilor liberale), la sansele cu totul speciale ale liberalismului în spatiul est-european etc. sunt etalate de liderul liberal cu o rigoare rar întalnita la oamenii nostri politici. Am motive sa cred ca de asemenea analize consistente nu prea dispun partidele noastre politice, cu exceptia cercurilor de la varful PSD. In mod ciudat, desi Stoica a pierdut conducerea partidului, analiza si strategia sa par sa fi castigat. Un pariu pe care, din cate îl cunosc, si l-a asumat cu buna stiinta. Ce satisfactie pentru un orgoliu irepresibil si sofisticat, care nu l-a prea ocolit pe liderul liberal!
Asupra aliantei dintre PNL si PD au fost proiectate mai multe intrepretari. I s-au atribuit identitati si obiective diferite. S-a vorbit initial despre o alternativa electorala la PSD. Ceea ce este important, fara îndoiala, caci electoratul trebuie sa poata alege între oferte si forte politice cat de cat echilibrate. Hegemonia prelungita a unui partid, oricare ar fi acesta, are aceleasi efecte ca administrarea îndelungata a unor doze mici de arsenic: ucide democratia lent, dar sigur. Asa cum sublinia Valeriu Stoica, la o recenta dezbatere, fara oferte electorale consistente nu putem vorbi de posibilitatea alternantei la guvernare, iar fara functionarea acestei proceduri nu putem vorbi de democratie.
Fata de aceasta viziune, anumite grupuri liberale au preferat sa supraliciteze miza aflata în joc. In cadrul unei mese rotunde, organizata de Fundatia Horia Rusu la începutul saptamanii trecute, cativa lideri liberali au preferat sa pledeze mai degraba pentru o alternativa de dreapta. In stilul lor inconfundabil, Varujan Vosganian si Dinu Patriciu au vorbit despre nevoia Romaniei (primul) sau a cercurilor de afaceri (al doilea) de a construi o asemenea alternativa. Ideea nu ar trebui respinsa în mod aprioric, s-ar putea ca numite cercuri de afaceri sa resimta deja aceasta nevoie. Cu siguranta însa, daca vorbim de Romania, cu greu s-ar putea spune ca se simte un freamat autentic, si consistent, fata de acest ideal politic. Asa încat acest proiect, oricat de important ar putea sa fie pentru unii politicieni, se dovedeste usor prematur.
In schimb, se poate argumenta ca oferta alternativa la PSD presupune, implicit, o alternativa la guvernarea PSD. Si asta este important, admit, dar cred ca Romania are nevoie de ceva mai mult. Nu numai de o alternativa la guvernarea PSD, ci de o alternativa de guvernare. Cu alte cuvinte este nevoie de o guvernare alternativa, si nu numai fata de actuala administratie a PSD - care oricum a marcat un oarecare salt calitativ -, ci fata de toate guvernarile care s-au succedat pana acum. Asta înseamna un program liberal bine si din timp pregatit (nu unul compilat în graba, asa cum s-a mai întamplat), care nu poate avea decat un singur azimut: finalizarea, în sfarsit, a tranzitiei în Romania. Mai departe, asta înseamna ca un asemenea program trebuie realizat integral si neconditionat, caci programe de guvernare "marca Mercedes" am mai avut si au ramas pe hartie. Iar punerea în practica a unui program de guvernare presupune ceva mai mult decat aducerea în administratie a unor oameni competenti. Intr-o perioada de tranzitie, cand trebuie învinse inertii uriase, este nevoie deopotriva de oameni energici, neezitanti, care stiu, vor si pot sa defriseze parcela încredintata spre administrare. Basescu poate fi rudimentar si frust pentru unii, dar este inteligent, bataios si cam face treaba pe unde este pus. Dupa gustul presei, Stolojan poate ca are aerul insipid al unui contabil si vorbeste cam lemnos, dar stie meserie si are o gena nemteasca în caracter. In schimb, un expert în probleme economice si un intelectual subtire, precum Daniel Daianu - care marturisea odata ca nu se putea împiedica sa-l salute el, primul, pe omul de la poarta ministerului sau - nu prea are sanse, în aceste vremuri, sa lase urme în administratie.
Mai e mult pana acolo, dar liderii proaspetei aliante trebuie sa se gandeasca, chiar daca nu cu voce tare deocamdata, ce muschi si ce capete pot aduce în administratie pentru a reusi sa restabileasca încrederea oamenilor în autoritati, în institutiile democratice, în functionarea economiei si, în ultima instanta, într-un viitor cat de cat prosper. Toate acestea presupun ca logica reformei, atat cat a mai ramas de facut din aceasta, sa fie deplin asimilata si internalizata. Mircea Cosea constata ca în Romania nu sunt aplicate solutii social-democrate sau liberale, ci solutiile Uniunii Europene, FMI, Bancii Mondiale etc. Este probabil timpul ca oamenii sa vada tara guvernata de la Bucuresti, dar în stil european. Si s-o vada guvernata bine. Ceea ce presupune - o alta provocare pentru alianta PNL-PD - si o schimbare subtila, dar indispensabila de stil, o alta viziune a guvernantilor despre actul guvernarii si despre responsabilitatea fata de cei guvernati. Este pregatita proaspata alianta sa raspunda tuturor acestor provocari sau altora poate la fel de importante? Liderii sai sustin ca da. Noi vom vedea, apoi vom vota, apoi vom trai si vom vedea.
