O altfel de implicare

Dacă am putea să legăm prestațiile primarilor de sector și de condițiile pe care le asigură pentru cei care contribuie la bugetul lor, nu doar pentru cei care primesc pomeni din același buget, cred că am face un mare pas înainte înspre principiul reprezentării echitabile.

Cosmin Alexandru 29.05.2012

De același autor

Dacă am putea să legăm prestațiile primarilor de sector și de condițiile pe care le asigură pentru cei care contribuie la bugetul lor, nu doar pentru cei care primesc pomeni din același buget, cred că am face un mare pas înainte înspre principiul reprezentării echitabile.

Când am fost în SUA la o bursă, acum câțiva ani, am întâlnit oameni și or­ga­nizații foarte atașați principiului „No ta­xation without representation“. Adică orice plătitor de taxe ar trebui să beneficieze de o voce care să-i reprezinte in­teresele în fața colectorului de taxe. La câtă lipsă de reprezentare există în Ro­mânia, cred că acest prin­cipiu ar putea beneficia de o nouă interpretare.

Ideea mi-a venit văzând unul dintre afișele elec­to­rale ale lui Andrei Chi­li­man, primarul în funcție al Sectorului 1 din București, care candidează pentru un nou mandat. Sloganul lui era „Rămân la datorie, cu aceeași implicare“. Cuvântul „implicare“ e îngroșat și subliniat.

Eu nu locuiesc în Sectorul 1, deci nu voi putea vota acolo. Dar mi-aș fi dorit foarte mult. Asta pentru că lucrez în Sectorul 1 și, deci, petrec acolo cam tot atâta timp cât petrec acasă. Biroul meu e într-o clădire nou construită de pe Platforma Pipera. Nu am cifre exacte, dar am motive să cred că zona străzilor adiacente Plat­formei Pipera găzduiește cea mai mare aglomerare de angajați din Sectorul 1 și cei mai importanți contributori economici privați la bugetul primăriei de sector. Cu toate acestea, „implicarea“ domnului Chi­liman a fost până acum de la zero în jos.

Zilnic, vin și pleacă din Platforma Pipera zeci de mii de angajați, majoritatea tineri, care își lasă acolo câteva luni pe an din viață ca să alimenteze cu taxe bugetul dom­nului Chiliman. Ei fac asta, de mulți ani, prin praf, noroaie, gropi și gunoaie.

 

La fiecare ploaie, nimeni nu mai trebuie să meargă la fitness, pentru că săritul printre bălți sau feritul de mașinile care stropesc men­ține condiția fizică oricui vrea să ajungă la stația de metrou. Același beneficiu îl poți obține și alergând de haitele de maidanezi foarte sensibili și irascibili, de în­țeles cu atâta populație care le deranjează siesta și tabieturile. Iar dacă în­tâl­nirea are loc pe strada Fa­brica de Glucoză, atunci fuga devine și mai antrenantă, pentru că ea trebuie exe­cutată direct pe carosabil, printre mașini, fiindcă străzii, altminteri esențială pentru a ajunge la linia tramvaiului 5, nu i-a cons­truit nimeni trotuare civilizate.

Cealaltă arteră a platformei, Dimitrie Pompeiu, e întruchiparea perfectă a unui bulevard de beton. Zecile de mii de an­gajați care petrec între 8 și 12 ore pe zi în clădiri de sticlă şi metal n-au șansa ni­ciunui singur petec de verdeață amenajat de primăria de sector. Niciun metru pă­trat. Viziunea urbană asupra zonei nu depășește nivelul anilor ’80. Dincolo de ceea ce fiecare dezvoltator a considerat potrivit pentru investiția lui (parcări, bariere, asfalt și betoane), primăria de sector a contribuit cu zero imaginație sau implementare. O implicare pentru care nu numai că nu i-aș mai oferi domnului Chi­liman încă patru ani, dar l-aș obliga să trăiască acolo următorii doi, ca să în­țe­leagă la ce fel de urbanizare a dus im­plicarea domniei sale.

Pentru accesul în zonă, cei mai mulți angajați folosesc metroul. Ieșirea din stația Pipera arată ca a unei stații de metrou dintr-un ghetou. Accesul e sufocat de tarabagii, resturi de ambalaje de la ma­gazinele din jur și noroaie eterne. Asta în timp ce valoarea investițiilor în clădirile construite în ultimii ani pe Platforma Pipera e de multe sute de milioane de eu­ro. Pentru domnul Chiliman, un raport echitabil între cât investește mediul privat într-o zonă a Sectorului 1 și cât ar trebui să investească primăria acolo nu e rele­vant.

În orice administrație rezonabilă, diri­gu­itorii se preocupă ca cei care plătesc cele mai multe taxe să aibă condiții care să îi ajute să plătească și mai multe taxe. În Sectorul 1 e invers. Cea mai dens populată zonă cu forță de muncă este cea mai lip­sită, aproape programatic aș spune, de condiții minime de deplasare și curățenie.

Această anomalie ar putea fi remediată dacă și firmele ar dobândi drept de vot în circumscripțiile în care își au sediile și punctele de lucru. Am putea gândi un sistem cenzitar, în care fiecărei firme îi revine un număr de voturi corespondent cu suma taxelor plătite la bugetul local în mandatul actualului primar și cu numărul de angajați. Iar voturile să fie exprimate de cei mai vechi angajați înregistrați acolo cu cărțile de muncă.

Dacă am putea să legăm prestațiile pri­marilor de sector și de condițiile pe care le asigură pentru cei care contribuie la bugetul lor, nu doar pentru cei care pri­mesc pomeni din același buget, cred că am face un mare pas înainte înspre prin­cipiul reprezentării echitabile. Iar ur­mă­torii primari de sectoare s-ar gândi încă de la începutul mandatului dacă și cum vor putea folosi în campania de peste patru ani cuvintele „aceeași“ sau „im­plicare“. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22