De același autor
Răspuns la acuzațiile publicistului Ciprian Domnișoru
Un text semnat de Ciprian Domnișoru și intitulat “Un caz de plagiat în echipa lui Klaus Iohannis: economistul Cosmin Marinescu” a fost publicat pe platforma VoxPublica. Fiind un text cu evidente accente politice, în care sunt prezentat ca “aflat în suita preşedintelui, posibil consilier”, am fost tentat să nu-i acord prea mare atenție și să-l trec la categoria “politice”, chiar dacă m-a deranjat faptul că nu am fost contactat pentru a-mi prezenta și eu punctul de vedere. După o campanie electorală în care președintele Iohannis a avut de înfruntat cele mai sinistre acuzații, textul lui Domnișoru la adresa mea putea trece și drept “exces” electoral post-factum.
Mai mulți prieteni și colegi m-au sfătuit să nu trec totusi cu vederea acest episod pe care l-au considerat a fi de o rea-intenție evidentă si care îmi aduce grave prejudicii de imagine.
Articolul domnului Domnisoru reia o informație din baza de date RePEc, dar cele câteva rânduri (de venin) ale articolului domnului Domnisoru care însoțesc informația sunt caracterizate de inconsistență și deformează intenționat, cred eu, situația invocată.
Vreau să precizez, de la bun început, că sunt un economist atașat principiilor liberalismului economic, precum și Școlii Austriece de Economie, fondator al Centrului pentru Economie și Libertate (o inițiativă educațională și de cercetare privată, susținută prin eforturile intelectuale și materiale ale echipei noastre) și autor al mai multor lucrări și cărți despre virtuțile – economice și etice – ale liberalismului.
Aprecierile comunitatii academice si stiintifice din Romania cu privire la parcursul meu profesional sunt dintre cele mai lăudabile – pot menționa, de exemplu, cartea “Economia de Piață” care a fost premiată acum câțiva ani de către Asociația Facultăților de Economie din România, dar și coordonarea volumului „Capitalismul. Logica libertății”, care a fost publicat la Editura Humanitas în 2013, și pentru care am primit cuvinte de laudă din partea unor reputați economiști și profesori din străinătate (cum ar fi Pascal Salin, Leszek Balcerowicz sau Janos Kornai). Oare câte cărți de economie din România au beneficiat de asemenea distinse aprecieri?!
Am subliniat aceste lucruri pentru a se înțelege și contextul ideatic, adesea deranjant pentru cei care împărtășesc teorii și ideologii diametral opuse de cele pe care eu le susțin și promovez, prin textele și cărțile publicate. Este poate interesant de știut că dl. Domnișoru este un editorialist constant al publicației electronice de extremă stângă Critic Atac.
Revin însă la acuzația propriu-zisă și fac următoarele precizări. Este vorba nu de o teză de doctorat sau de vreo carte apărută în mediul academic/editorial băștinaș – așa cum ați fi poate tentați să credeți – ci de articolul „Transaction Costs and Institutions’ Efficiency: A Critical Approach”, scris în calitate de unic autor și acceptat spre publicare în anul 2012 de către o prestigioasă revistă academică, American Journal of Economics and Sociology (AJES), după ce a fost parcursă etapa filtrului recenziilor anonime, desigur.
Cu privire la acuzația de autoplagiat
Sunt acuzat că am publicat același articol de mai multe ori. Dar:
a) Este vorba și de articole și texte prezentate în cadrul unor conferințe și workshopuri, ceea ce conferă acestora statut de working paper, adică o formă intermediară (work in progress) a unei cercetări mai cuprinzătoare. Publicarea unor texte îmbunătățite ulterior nu a însemnat altceva decât un demers științific prin care mi-am prezentat propria concepţie economică asupra subiectelor respective. Orice analiză atentă, științifică, asupra fondului ideilor și argumentelor utilizate va dezvălui originalitatea deplină a abordării.
b) Cineva care se apleacă cu bună intenție asupra subiectului observă de pildă că lucrarea din AJES a fost publicată la 5-6 ani distanță față de momentul primelor comunicări științifice pe tema respectivă (2006-2007) și intuiește, deci, că în tot acest răstimp am dezvoltat analiza și am rafinat argumentele. Nu m-am folosit de o lucrare pentru a împușca mai multe publicații și a realiza un punctaj mai mare, așa cum spune dl. Domnișoru și cum probabil procedează alții. Nici nu aveam nevoie de așa ceva.
c) Odată ce o anumită temă a fost dezvoltată într-un articol mai cuprinzător și de vreme ce mi-am păstrat drepturile de copyright, am solicitat revistei Romanian Economic and Business Review (REBE), unde am publicat primul eseu pe tema respectivă, să retragă textului inițial tocmai din dorința de a evita asemenea situații neplăcute. Dintr-o eroare asumată chiar de editor, acel text nu a fost eliminat, ceea ce a făcut posibilă invocarea lui în legătură cu acuzația de autoplagiat. Ulterior însă, editorul REBE a revenit, a clarificat, lucru care se poate vedea în corespondența trimisă RePEc. E imposibil ca domnul Domnișoru să nu fi văzut acest lucru, dumnealui însă a preferat să dea o informație trunchiată.
d) Doresc să limpezesc orice suspiciune că, prin publicarea aceluiași subiect în paginile mai multor reviste, aș fi obținut vreun avantaj decisiv pentru promovarea mea profesională, așa cum sugerează eronat dl Domnișoru. E bine de știut că ultima mea promovare a fost în 2007, pe postul de conferențiar, cu un punctaj de câteva ori mai mare decât cerința minimă legală pentru ocuparea postului. Ca atare, articolele publicate după 2007 nu aveau cum să influențeze în vreun fel ascensiunea mea universitară, care astăzi se găsește în același stadiu formal-instituțional precum în 2007.
Cu toate acestea, fără o minimă urmă de deontologie, Ciprian Domnișoru lansează în spațiul public un proces de intenție, potrivit căruia “Toate cele trei publicaţii ar fi apărut pe fişa de punctaj a domnului Marinescu pentru promovarea la gradul de profesor universitar: ar fi luat puncte aşadar pentru aceeaşi muncă, de trei ori.” Deci, domnul Domnișoru are vreo informație sau nu o are, acest “ar fi apărut” și “ar fi luat” sunt exprimari tipice dezinformărilor calomnioase.
De fapt, la ultima evaluare periodică a activității mele academice, care a avut loc chiar în vara anului curent, se poate vedea faptul că sunt excluse din portofoliul meu de publicații acele articole preliminare, originale, a căror retragere am solicitat-o personal. Așadar, dl Domnișoru doar speculează cu scenarii eronate.
Cu privire la acuzația de plagiat
a) În lucrarea invocată, este vorba de un paragraf și o notă de subsol aparținând acelui paragraf, și nicidecum de “copierea a întregi paragrafe fără citarea corespunzătoare”, așa cum a scris Ciprian Domnișoru în primul său text. Apoi, în cel de-al doilea text de pe VoxPublica, Domnișoru pare a reveni la realitate, căci de această dată face referire la un singur paragraf și o notă de subsol, așa cum arată de altfel și comitetul RePEc, pe care l-a și invocat anterior. Nu îl acuz pe Ciprian Domnișoru că a citat greșit, ci că și-a “înflorit” subiectul. Cititorul articolului său ar putea înțelege că am preluat și îndesat tot felul de paragrafe. Nu este cazul.
b) Să înțelegem însă ce este RePEc: o bază de date internațională care, pe lângă rolul de a integra articolele mai multor jurnale, are în vedere și să semnaleze către editorii asociați diverse suspiciuni privind caracterul de originalitate al articolelor.
c) În acest sens, deși notificat în legătură cu acuzația de plagiat, editorul AJES nu a dat curs acestei acuzații, ceea ce probează originalitatea articolului meu „Transaction Costs and Institutions’ Efficiency: A Critical Approach”. Însă celebra Wiley-Blackwell nu a considerat că, prin absența citării unei simple note de subsol, se aduce atingere originalității textului, și deci nu a căzut în capcana sesizărilor dâmbovițene. Bineînțeles că voi prețui întotdeauna încrederea și expertiza oferită de Wiley-Blackwell, în defavoarea încrederii și expertizei unui publicist care, selectând prin omisiune doar aspectele convenabile, aruncă cu noroi într-o carieră construită cu onestitate.
d) După cum se poate verifica, editorul AJES a inclus o erată care certifică retragerea versiunii incipiente a articolului din Romanian Economic and Business Review, al cărui editor de altfel, prin răspunsul său, a clarificat și rezolvat problema semnalată. Iată mențiunea în cauză, pe site-ul AJES: „Professor Marinescu published an earlier, incomplete version of this article in Volume 1, Issue 1 of the Romanian Economic and Business Review with the understanding that this earlier article would be retracted when his research was complete. Professor Marinescu published the final version of his article in AJES 71: 2, but the earlier version was not immediately removed from the Romanian Economic and Business Review website. This has been corrected, and the earlier version of the article was removed in July 2012.”
Așadar, la ce plagiat se referă oare dl Domnișoru, de vreme ce editorii AJES, anume Wiley-Blackwell și Professor Frederic S. Lee, nu au sancționat articolul în cauză?!
e) Cu privire la paragraful incriminat ca fiind preluat fără citare, acesta este preluat din J. G. Hülsmann, „The A Priori Foundations of Property Economics” (2004), și este vorba doar de o neglijență nefericită, apărută probabil în etapa de documentare și concepere a fișelor bibliografice, care s-a perpetuat regretabil, prin redactare, până la versiunea finală a textului.
f) A se lua în considerare faptul că, în articolul respectiv, l-am citat corect și în mai multe rânduri pe Hülsmann, ceea ce exclude total orice intenție de a valorifica fraudulos și în nume personal ideile acestuia, prin preluarea conștientă, fără citare, a unui singur paragraf.
g) De altfel, îl cunosc și respect prea mult pe Guido Hülsmann ca să mă pot gândi măcar la utilizarea ideilor acestuia fără să-l citez. Iar membrii comunității academice cunosc foarte bine aceste detalii, de valoare spirituală și științifică.
h) Doar cine nu a scris nimic în viața lui (sau cineva format prin copy-paste) poate să creadă că inventez aici o explicație. Doar cineva care nu muncește nu greșește. Care ar fi, deci, logica pentru care într-un întreg articol aș fi copiat un singur paragraf, având în vedere mai ales trimiterile repetate la autorul respectiv? Acela de a mă da singur în vileag?! Și pentru ce?! Acestea sunt întrebări firești pe care ar trebui să și le pună orice persoană care abordează cu discernământ și prudență problema în discuție sau oricine este interesat cu adevărat să înțeleagă acest scandal.
i) Iar pentru a fi și mai clar, așa cum îmi atrage atenția un coleg, atât de grav a considerat RePEc că este „cazul” semnalat încât au decis – atenție – „NO Notification of offender superiors”, deci nici nu au considerat necesară notificarea autorităților academice în ce mă privește. Q.E.D., dle Domnișoru!
În consecință, niciunul dintre articolele în cauză nu poate fi susceptibil de a fi pus în legătură cu ideea propriu-zisă a plagiatului, cu ideea de furt intelectual din opera unui alt autor, aşa cum apare chiar pe site-ul RePeC: „Plagiarism [...] is the wrongful appropriation, close imitation, or purloining and publication, of another author’s language, thoughts, ideas, or expressions, and the representation of them as one’s own original work”.
Așadar, cu privire la „cazul de plagiat” incriminat de Ciprian Domnișoru, îmi rezerv dreptul de a-l acționa în instanță, deoarece articolele sale mi-au adus grave prejudicii de imagine. Iar dl Domnișoru trebuie să demonstreze acolo pe cine și cât am plagiat, și dacă există decizia vreunui organism legal în acest sens.
Oricum, este halucinant modul în care Ciprian Domnișoru ajunge să se joace cu plagiatele, să creeze comparații între „paragraful” meu și cele 80 de pagini plagiate din doctoratul lui Victor Ponta, sau alte cazuri de plagiat, la care face referire.
A pune semnul egal între o neglijență asumată, care nu alterează cu nimic orginalitatea lucrării mele, și un act de furt intelectual, nu este altceva decât dovada anormalului distructiv care inundă cu lejeritate spațiul public.
În ceea ce mă privește, sunt foarte liniștit, nu am extras fraudulos nimic din creația intelectuală a altcuiva. Nu am adus niciun prejudiciu niciunei reviste și niciunui autor.
De aceea intenționez să-l acționez în judecată pe Ciprian Domnișoru, pentru a se înțelege limpede că nu toți cei acuzați de plagiat sunt la fel, că sunt și unii care chiar au ceva de apărat în cariera și evoluția lor profesională.
Statutul de intelectual indică și practicarea unor anume virtuți, atât în context profesional, cât și în cel personal. Da, dle Domnișoru, nu suntem toți la fel, și tocmai intelectualii sunt cei datori să introducă nuanțe.
Lucrarea luată sub lupă este rezultatul eforturilor proprii, ca unic autor; nu este rezultatul unei „cooperative”, cum e cazul altora; tocmai de aceea mi-au trebuit câțiva ani pentru a o rafina și dezvolta în forma publicată de AJES. Consider că apariția acestei lucrări într-o revistă ISI este cea mai bună dovadă a seriozității demersului meu – într-o perioadă în care alții dau în brânci în a publica plagiate veritabile în reviste „de familie” autohtone. De asemenea, citiți, vă rog, propoziție cu propoziție dacă doriți verificări suplimentare, și articolele mele de pe Contributors, articolele din Ziarul Financiar, articolele de pe Ecol, interviurile de pe Hotnews… veți înțelege, sper, că aveți de-a face cu altceva decât sunteți, probabil, obișnuit.
Și încă ceva, dle Domnișoru:
- Eu nu mi-am asigurat promovările universitare fiind prieten cu cine trebuie sau în vreo cumetrie, așa cum este astăzi la modă prin universitățile noastre.
- Eu nu am scris componenta economică a programului prezidențial al lui Klaus Iohannis pentru a ajunge neapărat consilierul președintelui.
- Eu nu am contribuit la multe alte programe de politici liberale pentru a obține, cum spuneți, consilii de administrație. Fac acest lucru de prea mult timp, în aceeași direcție, pentru a fi suspectat de interese pecuniare.
- Eu nu mi-am schimbat ideile după cum a bătut vântul politicii, așa cum au făcut alți oportuniști sau pentru a obține diverse funcții, în universități sau în altă parte.
La final, aș adăuga și profunda dezamăgire pentru decăderea discursului din spațiul public. Întreg parcursul profesional și cariera mea universitară sunt reflectarea interesului științific și al unei munci temeinice, nu am „ars” etapele promovării profesionale așa cum se întâmplă, adesea, în contextul politizării vieții universitare. Aș putea face apel la exemple clare, proaspete, de aruncare a instituției universitare în campania electorală, tocmai de cei care ar trebui să o apere mai temeinic. Este regretabil modul în care se amestecă, în continuare, educația cu politica. Însă acesta este, deja, un alt subiect.
