Rusia stie ca UE nu va face nimic!

Ceea ce s-a intamplat zilele trecute in Crimeea nu este rezultatul conjuncturii politicii ultimilor luni, este un scenariu pus la punct de cel putin 4 ani.

Sa ne uitam pe cifre: Datoria externă a Rusiei a crescut cu 40% în mai puțin de un doi ani ajungand la sfarsitul lui 2013 la suma record de 714.2 miliarde de dolari[1].

Cine sunt cei care au imprumutat Federatia Rusa? Nimeni altii decat cei cu care are relatii economice vechi si solide: Uniunea Europeana cu Germania partenerul cel mai mare, China, Statele Unite si Corea de Sud.

Momentul alipirii Crimeii este cat se poate de bine ales: dupa Olimpiada de iarna de la Soci, inainte de alegerile din Parlamentul European, adica dupa ce a strans o destul de mare suma de bani din turism si drepturi de televiziune si in timpul in care politicienii nu pot lua decizii majore din cauza alegerilor de peste cateva saptamani.

Din toate analizele aparute in presa lipsesc cateva adevaruri importante, care demonstreaza ca oricat de dornica de refacerea granitelor URSS, Federatia Rusa ramane acel “urias cu picioare de lut”.

Sa incepem cu primul lucru cert: Rusia este dependentă de exporturile de produse energetice care reprezintă aproape două treimi din totalul exporturilor. Conform Băncii Mondiale în 2011 ponderea a fost de 65%. Azi aceste date nu pot diferi prea mult de situatia de acum doi ani si trei luni.

De asemenea ca pondere a exporturilor, Uniunea Europeană reprezintă aproape 42% din totalul exporturilor rusești:

Compoziția acestor exporturi este de aproape 80% materii prime și produse energetice.

Tragem prima concluzie: existența statului rus depinde de exportul de materii prime și principalii clienți sunt țările Uniunii Europene.

Principalul extractor, transportator si exportator este firma de stat Gazprom, careia i-au crescut datoriile de mai mult de zece ori în zece ani. Gazpromul este o companie aflata la discretia puterii si este foarte birocratizată. Dacă în 2008 Gazpromul era a treia companie mondială din punctul de vedere a capitalizării bursiere, având 350 de miliarde de dolari valoare de piață, într-un an managementul neperformant și intruziunea deciziei politice a făcut ca această companie să aibă o valoare de piață de trei ori mai mică[5]. Gazpromul este incapabila de a extrage gaze din câmpurile secundare sau terțiare, lăsându-le pe acestea nedezvoltate și neexploatate și nelăsând alte companii mai mici să le exploateze profitabil. De asemenea Gazpromul a acaparat aproape toate societățile regionale mici de extracție care performau cu prețuri mult mai mici de extracție. Exemplu este firma Novatek care cu toate că extragea gaz la un preț mult mai mic, era obligată să-și transporte gazul prin conductele deținute de Gazprom.

De asemenea este de notorietate faptul că Gazpromul are foarte multe subsidiare locale și firme de service și consultanță cu capital privat ce aparțin unor șefi din diferite eșaloane de management care o capușează. Un studiu realizat de compania londoneza Hermitage Capital Management a arătat că investiția pe un kilometru de conductă submarină a Blue Stream în partea rusească a fost de trei ori mai mare decât în partea turcească.

Acest fapt confirmă încă o dată că managementul Gazprom, reprezentat de dubleta Alexander Medvedev – președinte al Consiliului de Administrație și Alexei Miller – directorul general, vechi colaboratori ai președintelui Vladimir Putin își îndeplinesc sarcina de a transfera activele companiei către oficiali ai statului rus[6]. Adăugând și creșterea costurilor de operare cu peste 400% ale Gazprom putem afirma că această companie se îndreaptă spre faliment.

O previziune a US Energy Information Administration (EIA) spune că prețul gazelor în viitorii ani va avea o scădere ușoară și deabia în 2020 se va reveni la prețul din 2010, putem afirma că o revenire a Gazprom la parametrii profitabili este puțin probabilă. Cu alte cuvinte Gazpromul se îndreaptă spre faliment.

Știm că Gazpromul a acumulat datorii de peste 60 de miliarde de dolari, că pentru a rămâne pe piața europeană îi trebuiesc investiții de peste 200 miliarde de dolari în infrastructură și de peste 300 de miliarde de dolari în noile câmpuri gazeifere până în 2030 (estimare EIA). Mai știm că până în 2020 țările europene vor importa aproximativ 164 de miliarde mc de gaz pe an, în timp de necesarul va fi de 213 miliarde de mc pe an[7]. De aici nu poate rezulta decât faptul că Europa este supusă celui mare mare risc de securitate, acela ca Gazpromul să intre în faliment și presupunem că UE va face tot posibilul ca acest gigant să nu intre în colaps deoarece este nevoie de energie. Falimentul Gazprom va face ca Federația Rusă să intre în incapacitate de plăți, devenind un stat generator de insecuritate, fapt ce întărește supoziția de mai sus că UE și statele sale componente vor acționa în sensul de a salva Gazprom și Federația Rusă. Intrarea in incapacitate de plati ii va pune pe creditorii Rusiei in imposibilitatea de a-si recupera datoria imensa de peste 700 de miliarde de dolari.

Dar acesta nu este singurul risc la care este expusă Europa: subsidiarele și companiile la care Gazprom este acționar (inclusiv prin interpuși) majoritar sau minoritar este posibil ca să treacă din mâna statului rus în proprietatea privată a oligarhilor sau eșaloanelor superioare de conducere Gazprom. Această disoluție ar creea pe termen scurt o instabilitate în companiile vizate, ceea ce ar putea să le ducă în imposibilitatea de decizie managerială și la riscul de faliment, adică la disfuncționalități ale sistemului de transport și vânzare a gazului