De același autor
In privința prezidențiabililor de tur doi nu există surprize – ambii candidați, și Victor Ponta și Klaus Iohannis au obținut potrivit prognozelor din ultimele săptămâni. Poate o diferență între cei doi mai mare cu 1-2 procente decât cea așteptată de cei care sperau la o prezență mai mare la vot. N-a fost mai mare. ”Scârbiții” de politică au lăsat iarăși, în mâna votanților dependenți și profesioniști, toate atu-urile.
Câteva observații cu bătaie lungă merită consemnate:
1), Tendința de polarizare a scenei politice (cu primul ei pas – fuziunea PDL cu PNL), așteptată de partenerii externi ai României exasperați de improvizațiile politice. Pentru că asta arată distanța uriașă și fără precedent dintre primii doi candidați și cel de pe locul al treilea. În 2009, Crin Antonescu ocupa locul 3 și promitea înclinarea balanței, cu 20% – n-a avut cum să o facă pentru că electoratul de dreapta a balansat, totuși, spre dreapta. În 2004, Vadim Tudor, cu peste 20 de procente, era un jucător important – n-a avut ce să facă cu voturile pentru că Traian Băsescu i-a confiscat ”țepele din Piața Victoriei” în turul al doilea.
De această dată, locul 3 obține mai puțin de 5,… %, și asta cu sprijinul activ al adversarilor ideologici ai Dlui Tăriceanu, care s-a aflat în prim-planul politicii mereu cu voie de la cineva. Și de data asta PSD i-a dat voie.
Revenind la polarizarea scenei politice, asta ar putea fi un mare lucru bun: mainstreamul stânga (PSD, UNPR,PC) și dreapta(PNL, PDL) ar trebui să măture definitiv improvizațiile de criză pe toate palierele pe care le presupune apariția partidelor de buzunar, pe care făcătorii lor să le tranzacționeze în interesele a 10-15 oameni. Nu dăm exemple – dar atare partide sunt ingredientele din supa primordială a alegerilor democratice – așa că o atare polarizare ne-ar putea scoate, în fine, din cretacicul democrației.
2, Rezultatul primului tur ridică o problemă mare pentru economie: Dl. Tăriceanu. A fost premierul care a ținut, la propriu, în palmă, cel mai mare excedent bugetar al României de la fanarioți (care-și plăteau postul) încoace. L-a cheltuit nu atât pe voturile partidului său, cât pe susținerea inamicilor ideologici care i-au dat voie să fie premier.
Este nu doar omul care, în 2006-2008 avea șansă să priceapă ce se întâmplă, de fapt, în economie (creștere spectaculoasă pe amanetarea viitorului prin creditul cu buletinul votantului inconștient – un soi de sub-prime crise în variantă balcanică), ci și cel care, stând pe un munte de bani, putea întoarce roata istoriei economice a României direcționând miliardele de euro către investiții sau, (vorbă mare în România!) spre o strategie.
I-a dat pe consum – banii ăia au fost aruncați în 6 luni în cazanele WC-urilor patriei și au luat-o la vale. (Nu mai fac o listă cu ”creșterile” salariale și de pensii acordate pentru ca Viorel Hrebenciuc și baronii locali lipsiți de ideologie și de Dumnezeu să câștige alegerile). Și nici măcar pe consum : procesele pe care bugetarii le-au câștigat în instanță după ce măsurile guvernului Tăriceanu au fost abolite de criză se pun an de an la deficitul bugetar și devin cheltuială publică fără să aducă nicio valoare adăugată : în deficit, mușcă din bugetele de investiții !
Dl. Tăriceanu nu a priceput nimic din liberalism, într-un moment în care un liberalism economic smuls fără efort (ce noroc istoric ! – toată lumea era mulțumită) crease șansa restartării economice prin bugetul uriaș acumulat printr-o metodă riscantă: creșterea importurilor și miza pe consum.
Ghinionul României post-decembriste a fost că a pus acest buget de restartare la picioarele Dlui. Tăriceanu. Să dăm google, să căutăm despre ce bani vorbim, să vedem ce s-a ratat și mai ales cum s-a ratat atunci – apoi să-l dezbrăcăm pe fostul premier de haine și de morgă: nu mai rămâne nimic.
Acest om are șansa numărul 1 de-a deveni premier la dispoziția lui Liviu Dragnea, în cazul că Victor Ponta va câștiga președinția : e relaxat pentru că nu va pricepe niciodată cât de mare e răul pe care l-a făcut.
Important: nu vom putea vorbi de o politică de stânga (e primul an de după Gheorghiu-Dej în care școlarii au început școala fără abecedar pentru că hoții nu s-au înțeles la comisioane, e al 4-lea an în care cardurile sănătate nu vor funcționa- și nu vor funcționa nici în 2015 – pentru că mafiile din medicamemte și servicii medicale au de finanțat ce nu mai pot finanța contractele publice din teritoriu – ca să vorbim de politici de stânga autentice – etc, etc) și nici de dreapta.
Va urma tot o improvizație, din care va scăpa care cum va putea: ISD-urile cu delivering, capitalul autohton cu peticeli acoperite de sloganuri naționaliste.
3, Monica Macovei – un experiment politic și electoral.
Fără mașinăria devastatoare de vot a marilor partide, cu o campanie scurtă, cu lipsă de expunere mediatică la masse, a trecut un test de logică internă a unei filosofii sociale cu puțină trecere într-o țară balcanică. ”Țară balcanică” însemnând, aici, logica învârtelii care tolerează, la bază, pe marii descurcăreți din vârf – în opoziție categorică cu filosofia popoarelor nordice față de aleșii comunității.
Și dacă ar fi luat doar 3%, Monica Macovei devenea o miză politică în care să investești în viitorul mediu: ea a dovedit, însă, că într-o țară în care ”învârteala” e încă o valoare de preț la votantul majoritar, lupta cu corupția ”alesului” complice prin mită electorală cu victima sa electorală, ai cu ce să construiești o conștiiță publică a corectitudinii.
Să ne înțelegem: Monica Macovei nu înseamnă lupta anticorupție, ci doar percepția ei.
4, ”Bună, bună”. E șocant că Traian Băsescu s-a putut asocia, prin Elena Udrea, cu cea mai trivială campanie electorală posibilă de la pecenegi încoace.
Să vorbești cu discurs de dreapta pentru un mediu antreprenorial care are așteptări limpezi de la dreapta în termenii în care-și vorbesc niște bețivi lenești de autobază înseamnă 2 lucruri:
-, fie Traian Băsescu face un experiment existențial și vrea să testeze (învers decât o face Monica Macovei) sistemul de valori valabil pe centură (pe centura reală, nu pe cea politică),
-, fie asta mică și ”bună” e mai mare în grad ca el. E drept că funcția bate gradul, dar cum funcția a trecut…
5, Traian Băsescu : o umbră a omului care, în ciuda severelor probleme de caracter, a luat cele 4-5 decizii care au scos România ultimilor ani decisiv cu fața spre un luminiș (uneori încă mă joc cu imaginația și văd cum ar fi arătat o Românie cu Dl. Geaonă președinte, Vântu, Voiculescu și Patriciu consilieri) și cu Dl. Sârbu (adică la vedere cu Dl. Ponta) premier.
Probabil că, dincolo de ”pragmatismele” specifice politicienilor amorali, trebuie să ai o forță interioară cu totul deosebită ca să nu-ți ia puterea mințile.
Nu va face niciun serviciu nimănui, nu va produce niciun vot prin dreptatea pe care, pe anumite paliere, chiar a avut-o.
6, Jocul încă nu e jucat.
Miza rămâne la prezența la vot a ”scârbiților” de politică – cei care vor o ”viață mai bună” (eventual ”pentru copii”, dar care nu au organ pentru a percepe că sunt o câtime de milionime din decizia finală , când rezultatul decisiv tocmai asta e – o sumă de câtimi de milionimi…).
Important: Mai sunt posibile încă suprize. Nu din cele care țin de conștientizare a votului, a semnificației lui și a greutății lui în ecuația socială care presupune alegerea în deplină cunoștință de cauză a celui care va avea un cuvânt greu de spus în direcția în care o va lua România.
Surprize…”surprinzătoare”, cum altfel? : Suntem o țară la granița dintre două forțe geopolitice aflate în plină confruntare, supusă unui scenariu în care lucrurile ar putea ieși prost, dacă nu se elimină orice risc: dacă dăm la o parte Polonia, suntem singura țară dintre Germania și Rusia care ar putea oferi garanțiile pe care Ungaria și Bulgaria Nu le mai pot oferi de mult.
Hai să observăm că în numai câteva săptămâni (ca o coincindență – la alegeri) am pierdut, în plin război rece, pe șefii principalelor servicii secrete: unul a demisionat, celălalt a formulat public că-și depune mandatul la picioarele viitorului președinte ) ceea ce înseamnă autosuspendare pe următoarele luni. Nu sunt, deci, numai alegerile ”noastre” prezidențiale – și putem fi siguri că problema președintelui României se pune în termeni puțin mai complecși decât în județul Dlui. Dragnea.
7, Urmează un calendar complex pentru economie: schimbarea paradigmei de fiscalitate (România urmează să treacă – sau nu! – la ”nivelul următor” de prestație economică în UE – repetițiile s-au terminat, decorul e montat, chiar trebuie să-și joace rolul de periferie industrială), aderarea la euro (decizie capitală dpdv politic pentru o țară pândită de pericolul centrifugării) și scăderea dependenței de exterior (fără de care nicio politică economicăși fiscală nu e fezabilă pe termen mediu măcar).
Ei bine: toate acestea sunt depedente de ecuația politică rezultată după aceste prezidențiale :
niciunul din acești inconștienți și incompetenți dpdv economic nu va ști că, în momentul în care i-au adus pe lume mamele lor, sorta unei țări și a 20 de milioane de roboței vor depinde de cât de lucizi sau de cât de mici la suflet pot fi ei în momentele cruciale.
Articol publicat de cursdeguvernare.ro
