De același autor
Deși noile numiri în Consiliul de Administrație al BNR au umplut, printr-o mișcare surprinzătoare, Banca Centrală cu oamenii PSD, nu voi aborda noua garnitură din punct de vedere ideologic. Unde n-ar da Dumnezeu măcar ideologie, dacă altceva nu e…
Acest text este unul ”de făcut dușmani” : voi scrie despre tristețea mea referitor la niște oameni, nu despre ”stângiști” și ”de dreapta” – ci despre expertiză și competențe deasupra oricărui partid – iar la urmă de tot despre miză, despre mecanismul abstract care-i leagă pe niște rupți de realitate de realitatea de sub ei.
Prima mea tristețe: Banca Națională a României a pierdut, luni, din poziția de decizie pe unul din cei mai buni specialiști ai ei : viceguvernatorul Cristian Popa. ”Insiderii” micii lumi a analiștilor și economiștilor știu că numele său era șoptit ori de câte ori venea vorba de prezumtivul succesor al Dlui. Mugur Isărescu. ”Era în cărți” – cu tot ce presupune asta : e un versat cunoscător al politicilor BNR, se mișcă dezinvolt în lumea de ”afară” unde interlocutorii chiar știu de unde să-l ia, îi lipsește exercițiul insidios al răstălmăcirii ”cifrelor” în mesaje populiste și nu trebuie să dai duble google pentru a-i verifica competențele în politică monetară. Discret, sigur pe sine, degajat – pentru exterior; atent la argumente și de-al casei în echipele din care a făcut parte – în BNR.
A doua tristețe : Cristian Popa a fost sacrificat nu pentru că politica a găsit un specialist mai bun. Cel care-i ia locul este fostul ministru al Bugetului – Dl. Liviu Voinea, a cărui intrare în joc s-a făcut în urma unei diversiuni de presă (pentru că neînțelegerea cu troica FMI-CE-BM a fost pretextul și nu cauza desantării echipei de la Finanțe la BNR).
Tânăr promițător, (foarte) adaptabil, cu bună susținere în lumea politică, intrarea Dl. Voinea la BNR ne taie orice speranță la un specialist pur-sânge, într-o țară care duce lipsă de specialiști pur-sânge : dacă ar fi muncit pe brânci (și cu o profesională umilință) în următorii 5 ani, ar fi reușit să devină un ministru de Finanțe profesionist – mai ales că ar fi avut și nesperata ocazie că cineva i-a dat ministerul pe mână să învețe meserie din greșeli : se știe bine că într-o țară europeană asta nu-i chiar de colo.
Or, când să învețe bugetarea cu ochii la 5-7 ani înainte (ca șoferul care nu mai trebuie să se uite la pedale), Dl. Voinea acceptă să treacă în locul Dlui Cristian Popa ca să învețe (în cine știe câți ani – pentru că e posibil să apară ”alte provocări profesionale”) o nouă meserie. Așadar, pierdem un prezumtiv viitor ministru de Finanțe profesionist (adică să se uite și miniștrii de Finanțe europeni în gura lui), și obținem un începător care s-ar putea să promită.
A treia tristețe : Nu faptul că Nicolae Dănilă – un bancher cu ștate vechi – pleacă din CA, ci că în locul său vine Dl. Daniel Dăianu. Tristețea nu vine de la competențele Dlui. Dăianu – care a și fost economist-șef al BNR. Ci din faptul că un economist cu pretențiile Dlui Dăianu pleacă de la ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară) înainte de a-și fi terminat treaba pentru care a fost pus acolo : prim-vicepreședinte – într-o perioadă în care președintele a fost arestat nu doar în dosare privind piața asigurărilor, ci și în ceea ce privește fabricarea de legislație în favoarea conflictelor de interese care au pulverizat credibilitatea ASF.
Personal, nu am niciun dubiu că Dl. Dăianu nu știa nimic : dar m-aș fi așteptat să lupte acolo până la capăt măcar încă un an-doi, până când va fi remontată credibilitatea pe care n-a reușit să o salveze de la prăbușire – deși asta a fost misiunea sa politică din capul locului.
În fine – o a patra – dar nu sunt singur că e vorba de tristețe, e un amestec de vești bune cu vești proaste de-a binelea : Dl. Gheorghe Gherghina, fost secretar de stat la Finanțe – devine membru în CA al BNR. Spun că nu sunt sigur pentru că din multe motive asta poate fi o veste bună : ministerul de Finanțe scapă de mentalitatea anilor 50-70 de bugetare (nu e o metaforă!), în condițiile în care Dl. Gherghina face, la propriu, bugetul ultimelor 2 decenii, iar miniștrii de Finanțe și premierii îl aplică temători (nu e nicio metaforă).
E vorba de paradigma bugetării ”vechii Românii”: economia stă, nu are trecut decât în cărțile de învățământ politic, nu are viitor, mediul de afaceri este vaca de muls, nu motorul care are nevoie de ulei de ungere și apă de răcire, orice inițiativă economică este suspectă și trebuie smântânită bugetar, statul e un sistem de buzunare în care ascunzi bani, buffere, surplusuri, deficite și le echilibrezi după cum îți mănâncă din palmă vreun ministru pus acolo pentru 6-8-10 luni. Or, să scapi, după 20 de ani, de o asemenea mentalitate, e un succes pentru mediul de afaceri din România.
Vestea proastă este că nu se știe ce ar putea face Dl. Gherghina – un contabil, la propriu – în CA al BNR, acolo unde se pregătesc decizii, cum e politica monetară care să monitorizeze îndeaproape și să echilibreze politicile de convergență (în cel mai fericit caz) – și, în general, cum se va îndatora România la Dl. Gherghina, cel obișnuit să-i datoreze ceva toți (de la miniștrii la premier), mai ales în anii electorali. De fapt, asta poate fi, de altfel, și o veste bună…
O altă veste rea este că nu știm cine îi va lua locul – nici lui, nici Dlui Voinea : cum veniturile lunare per capita (oficiale – adică ale celor care plătesc) au crescut cu doar 5 euro în ultimii 4 ani – toți cei 5 euro inghițiți de fiscalitate, și cum mediul de afaceri va plăti cu sînge cei 5% reducere de CAS – e chiar îngrijorător gândul că cine știe ce ginecolog ne va face bugetul pe anul 2015. Căci asta e cea mai potrivită comparație cu intrarea Dlui. Gherghina în politica monetară a României. (Am și scris despre acest lucru AICI).
Și încă o veste proastă, consecință a numirilor de la BNR : locul Dlui. Dăianu la Autoritatea de Supraveghere Financiară va fi luat de Dl. Sârbu (nu, nu socrul mediului de afaceri cu statul, ci celălalt, Dl. Marian Sârbu – fostul Ministru al Muncii) ca să primească ceva și UNPR: e ca și cum Dl. Gabriel Oprea ar fi candidat, și ar fi câștigat, pe locul lăsat liber după plecarea la închisoare a Dlui. Rușanu.
Și aici o cădere de expertiză și competență – șansa e ca noul șef al ASF, Dl. Mișu Negrițoiu, să insiste pe împovărătoarea fișă a postului care l-a convins pe Dl. Dăianu că nici ASF-ul nu mai e ce era astă toamnă…
***
Două mesaje:
a), Pentru cititorii care cred că numirile la BNR sunt ceva foarte elitist, teoretic și prea deasupra economiei reale, trei observații:
-, Nu știu dacă asta e bine sau rău (aș spune mai degrabă că e răul cel mai mic, în lipsa unui proiect de țară) – dar în ultimii ani România a avut 2 progrămele de guvernare: foile de parcurs semnate cu troica FMI-CE-BM și declarațiile la răstimpuri (publice, ca un fel de exasperare) ale Dlui. Mugur Isărescu. Fără aceste 2 drafturi de cerințe minimale, România ar fi căzut pradă puseelor populiste ale oricărui partid și premier (de la Dl. Emil Boc la Dl. Victor Ponta).
-, România are de traversat o dilemă, în care imperativele politice își dispută muchia de cuțit, cu necruțătoarele realități ale cifrelor : adoptarea monedei euro. Cuțitul e atât de lung, drumul e atât de greu și deciziile sunt de o atât de mare responsabilitate, încât și ce și cum se face trebuie să fie rezultatul reglajelor fine ale analizelor unor profesioniști care nu vin la BNR ca să învețe o altă meserie.
De cum se va implementa această decizie depind viața și sănătatea tuturor – a mediului de afaceri, sau a pensionarului uitat în azil.
-, Pentru a nu pulveriza efortul neomenesc al antreprenorilor care se încăpățânează să răzbată într-o economie care nu mai e demult concurențială și care e hăituită de fiscalitatea reactivă și haotică, și pentru a păstra în picioare salariatul român care are nevoie de putere de cumpărare pentru a configura viitoarea piață internă – România are nevoie de un set de politici economice și sociale care să stea NU sub semnul politicului, ci al calculului economic lucid.
Or, BNR a fost – cu bunele și relele lui, cu erorile sau inspiratele sale soluții (care au ținut uneori loc de politici economice concrete) reperul vremelnic la estimările căruia se putea raporta economia, în dezmățul general care uneori cuprinde clasa politică.
Iar pentru prietenii mei ”de stânga” sau ”de dreapta” :
-, nu vă faceți iluzii – numirile de la BNR nu sunt ideologice.
-, ”de stânga” sau ”de dreapta” – trăim în țara în care, înainte de adoptarea euro, Dl. Cristian Popa e înlocuit cu Dl. Liviu Voinea, nu în echipa de polo, ci în Consiliul de Administrație al BNR.
PS: Nu avem, totuși, cum să evităm puțină politică economică – mai ales pe baza consecințelor care ar putea rezulta din noua configurație a BNR și pe baza exemplelor trecutului : prima ”reîntregire” a salariilor din anul 2012 (pe când ministru de Finanțe era Dl. Florin Georgescu) s-a făcut pe deprecierea bruscă a leului, de la acea vreme. Adică o formulă pe invers decât actualul scenariu de convergență, potrivit căruia veniturile în euro să crească mai repede decât cele în lei. Doar asta să poată explica bizareriile mișcării care l-a izolat pe Mugur Isărescu. Dar ferească-ne să intrăm cu economia Dlui. Văcăroiu în economia Dlui. Ponta !
Articol publicat si pe site-ul cursdeguvernare.ro.
