De același autor
Dominatia perspectivei mecaniciste asupra politicii, consecinta a emergentei paralele a mecanicii newtoniene si a parlamentarismului clasic englez in secolul al XVIII-lea, inspira inca analizele asupra guvernarii. Fortele politice se confrunta intr-un cadru relativ stabil (arena parlamentara) dupa un model al raportului dintre forta (partid sau coalitie de guvernare) si contraforta (opozitie), iar echilibrul nu este decat un reper ideal. Evolutia stiintelor pozitive nu a afectat semnificativ stereotipurile de interpretare a politicii, poate si deoarece cadrul parlamentar continua sa functioneze. Schimbarile sociale si economice, mai apoi cele tehnologice au transformat radical spatiul public si, in consecinta, politica, iar daca astazi viziunea traditionala rezista, aceasta nu explica decat tangential diversitatea fenomenului politic. Ramasa doar la nivelul sau parlamentar, politica se dilueaza, isi pierde semnificatia comunitara, reactia antiparlamentara (nu insa si antipolitica) traduce in termenii perceptiei un blocaj comunicational. Controlul puterii si al detinatorilor acesteia nu functioneaza coerent iar reactia publica nu face decat sa ilustreze acest fapt.
În incercarea de a restructura viata politica si de a crea oportunitati, opozitia parlamentara democratica, dupa o lunga perioada de incercari individuale, a agreat, spre sfarsitul anului 2003, formula unei aliante politice. Devenita rapid un actor politic redutabil (in sondajele CURS-CSOP de la sfarsitul lui noiembrie atingea 28%, iar in sondajul CURS din decembrie realizat in mediul urban era la egalitate cu PSD), alianta se contureaza ca o alternativa inca timida la PSD, are insa de infruntat nu doar reactia previzibila a adversarilor, ci si ambiguitatile datorate obiectivelor de etapa si strategiilor neclare. Distanta ideologica dintre social-democrati si liberali, intr-un moment in care social-liberalismul devine o referinta pentru ambele curente politice, nu constituie un obstacol in crearea unei aliante politice, nu doar electorale, structurate, insa armonizarea pozitiilor si depasirea egoismelor de partid, altfel spus iesirea din nisa politicii parlamentarizate, sunt factori esentiali in creionarea unui autentic pol politic. Alianta PNL-PD a imprimat deja trei noi directii ce vor influenta competitia politica in 2004: restructurarea spatiului politic prin surclasarea clara si lipsita de ambiguitati a PRM, conturarea unei alternative democratice la PSD si preluarea initiativei in privinta alegerilor prezidentiale.
Anuntarea candidaturii lui Theodor Stolojan pentru functia de presedinte al Romaniei nu constituie o reala surpriza. Din 2002 de cand a preluat conducerea PNL, sondajele de opinie il situau permanent pe o pozitie favorabila pentru alegerile prezidentiale din 2004. Modul si momentul in care aceasta candidatura a devenit publica releva insa o noua etapa in structurarea aliantei dintre PNL si PD, inducand un element de stabilitate cata vreme rolurile liderilor, si implicit ale partidelor componente, par deja conturate. Preluand initiativa in acest context, alianta incearca sa profite de incertitudinile referitoare la candidatura lui Adrian Nastase din partea PSD pentru presedintie. Strategia prezidentiala a aliantei mizeaza pe faptul ca Theodor Stolojan se profileaza ca un candidat cu sanse pentru prezidentialele de anul viitor, cu atat mai mult cu cat nu este la prima sa candidatura pentru aceasta functie. Primele alegeri prezidentiale la care Ion Iliescu nu va mai participa vor constitui un moment politic major in posibila restructurare a politicii romanesti, si in aceasta con-junctura experienta politica, inclusiv candidaturile precedente la functia suprema in stat, vor contribui la departajarea candidatilor.
În egala masura, candidatura lui Traian Basescu la functia de primar general la Bucuresti dezvaluie o strategie asemanatoare, in conditiile in care PSD nu si-a desemnat inca nici pentru acest post un candidat. Punctul comun al celor doua campanii il constituie deci accentul pe rolul liderilor nationali, pe cata vreme PSD, pentru care alegerile locale sunt prioritatea anului electoral, va incerca sa profite de superioritatea pe care o detine in administratia locala. Aceste schite de strategie fac insa abstractie de elementul social si raman in sfera politicii competitionale, iar nu a politicii cu valente comunitare.
Daca simultaneitatea alegerilor parlamentare si prezidentiale faciliteaza, in conditii normale de competitie politica, o tendinta de bipolarizare a sistemului de partide, in special sub influenta turului al doilea de scrutin al alegerilor prezidentiale, alegerile locale, anticipand cu nici o jumatate de an pe cele nationale, pot contribui la consolidarea hegemoniei unui singur partid. În acest context, anuntarea candidaturilor la alegerile prezidentiale si locale din partea aliantei PNL-PD contribuie la bipolarizarea vietii politice. Dar echilibrele politice raman fragile iar constructia politica artificiala, si deci instabila, daca politica electoralista nu va fi ajustata in raport cu asteptarile comunitare.
