De același autor
Faptul ca Spiru Haret si FEN au renuntat la greva nu este, pana la urma, de mirare: centrala de care tin ambele are un protocol politic cu PSD. Alma Mater, in schimb, este parte a unei miscari conduse de un lider de sensibilitate crestin-democrata, Bogdan Hossu propunand de altfel nu cu mult timp in urma un proiect de unificare a acestui curent politic. Ineditei aliante dintre sindicalistii cu simpatii pesediste si cei cu simpatii crestin-democrate i s-a opus un sindicat care e si cel mai numeros din educatie, dar si cel mai neutru ideologic, CSDR nefiind asociat cu vreun partid. Ambiguitatea ideologica a aliantelor este in lumea sindicala si mai pronuntata decat in lumea politica. Caci neutrul CSDR a fost invitat de centrala sindicala favorabila PSD (CNSLR Fratia) sa participe la fuziunea acesteia cu o alta mare confederatie, Blocul National Sindical, dirijat de Matei Bratianu si Dumitru Costin. Fara o organizatie puternica in lumea educatiei, BNS proiecteaza sa constituie, impreuna cu CNSLR Fratia, la mijlocul lui octombrie, o super-organizatie, botezata deocamdata Blocul National Sindical Fratia. Pe de alta parte, cele doua organizatii au planuri politice separate: CNSLR Fratia a solicitat deja PSD-ului 8 locuri pe listele pentru alegerile din noiembrie, in vreme ce BNS a incheiat vineri, 17 septembrie, un acord cu PRM in virtutea caruia 15 membri de sindicat vor fi plasati pe locurile eligibile de pe listele partidului lui Corneliu Vadim Tudor. Simplificand acest tablou, putem spune urmatoarele: daca in chestiunea educatiei sindicatele pro-PSD s-au aliat cu cel crestin-democrat impotriva CSDR, in perspectiva viitoarelor alegeri PSD si PRM ofera separat locuri pe liste pentru membrii CNSLR Fratia si respectiv BNS, care isi propun sa fuzioneze inainte de scrutin, sperand sa atraga in aceasta combinatie si neafiliatii politic din CSDR!
Cooperarea dintre centralele sindicale se vadeste a fi mult mai facila in domeniul mediatic: recent, grupul Realitatea, preluat de sindicalistii Petrom dirijati de Liviu Luca, si-a oferit un Consiliu de Administratie, din care fac parte liderii CNSLR Fratia, BNS, CSDR, Cartel Alfa si Meridian. Sa mentionam ca grupul despre care este vorba reuneste televiziuni (Realitatea, Alpha si alte 16 posturi locale), radiouri (Total si 9 statii locale), ca si gazete (in primul rand grupul Ziua). Unul dintre liderii BNS - Dumitru Costin - considera ca aceasta larga coalizare sindicala in domeniul media "poate reprezenta un prim pas spre cooperare si unificare sindicala". Primul gest semnificativ al acestei cartelizari este deocamdata o confruntare: cea care opune grupul Realitatea trustului de presa dirijat de Dan Voiculescu. Disputa din ultimele saptamani dintre Antena 1 si Realitatea este forma cea mai vizibila pe care o imbraca astazi conflictul dintre o parte a patronatului si cartelul sindical. Aliindu-se cu PUR si Antena 1, PSD a ales patronatele, desi a promis locuri pe listele sale si unora dintre sindicalistii care se razboiesc cu PUR si Antena 1. Scindata (inca) de optiuni politice, care duc uneori la paradoxale asocieri in actiunile de protest, miscarea sindicala este pe cale sa isi modifice organizarea, mizand in primul rand pe controlul unei parti din campul mediatic, ca si pe o reprezentare parlamentara consistenta, obtinuta prin negocieri separate cu partidele. Exclusi complet din acest dispozitiv, politicienii din PNL si PD au privit probabil neputinciosi cum ministrul Athanasiu se urca, in prima zi de scoala, sub privirile atente ale primarului Vanghelie, pe fereastra liceului Lazar, pe care obisnuia sa o foloseasca, in anii liceului, pentru a chiuli in Cismigiu.