Pro-americani dupa razboiul rece

Cristian Preda 21.04.2004

De același autor

"Razboiul Rece s-a incheiat si pentru Romania". Aceasta e constatarea pe care o facea pe 2 aprilie a.c. premierul Nastase, in cadrul ceremoniei de inaltare a drapelului NATO in fata Parlamentului Romaniei. Cu aceeasi ocazie, Adrian Nastase elogia "actiunea tuturor partidelor politice, a presedintilor Romaniei, a Guvernelor si a Parlamentelor alese dupa 1989, a oamenilor din presa si a societatii civile, pentru actiunea si pentru eforturile depuse in vederea atingerii acestui obiectiv national". Premierul era, desigur, emotionat. Numai asa se poate intelege graba cu care domnia sa multumea cu atata generozitate. Caci nu toate partidele politice inventate dupa 1989 si-au fixat drept obiectiv intrarea Romaniei in NATO. Nu toate guvernele si Parlamentele alese dupa revolutie au trudit pentru ca tara noastra sa devina membru al Aliantei Nord-Atlantice. Presa si societatea civila au fost si ele foarte divizate in cei 14 ani si jumatate care au trecut din decembrie 1989 in privinta politicii externe si de aparare. Sa notam ca aceasta generoasa atribuire a meritelor aderarii intregii societati nu este o imprecizie asumata doar de premier. Tot pe 2 aprilie, presedintele PNL, Theodor Stolojan, cadea si el prada aceluiasi entuziasm atunci cand sublinia ca "aderarea este meritul intregii societati". Asemenea declaratii contin o forma de corupere a memoriei.

De ce corupere a memoriei? E suficient sa ne referim la primele momente ale postcomunismului romanesc pentru a restabili un adevar elementar. Romania nu a fost, de la bun inceput, interesata de NATO. Sa (re)citim, de pilda, urmatorul text: "intreaga politica externa a tarii (trebuie) sa serveasca promovarii bunei vecinatati, prieteniei si pacii in lume, integrandu-se in procesul de construire a unei Europe unite, casa comuna a tuturor popoarelor continentului. Vom respecta angajamentele internationale ale Romaniei si, in primul rand, cele privitoare la Tratatul de la Varsovia". Acesta era continutul punctului 9 al Comunicatului Consiliului Frontului Salvarii Nationale, elaborat la Bucuresti pe 22 decembrie 1989 si difuzat in noaptea urmatoare. El figura intre doua cerinte mult mai clare pentru cetatenii iesiti din dictatura: punctul 8 al Comunicatului vorbea despre satisfacerea "nevoilor de caldura si de lumina ale oamenilor", iar punctul 10 despre "dreptul de deplasare libera" ca drept fundamental al omului. Respectarea angajamentelor Tratatului de la Varsovia - adversarul NATO - a ramas o constanta a politicii externe romanesti pana la abolirea lui, pe 1 iunie 1991, la Praga. Adrian Nastase ar fi putut sa-si aminteasca usor acest moment: la acea data, domnia sa era ministru de Externe. Nicaieri nu e consemnata o schimbare radicala survenita imediat dupa autodizolvarea Tratatului de la Varsovia. Pana la intrarea in Parteneriatul pentru pace in 1994, Romania a avut o pozitie fundamental ambigua.

A urmat, apoi, o epoca de ignorare din partea NATO, care s-a tradus prin cele doua refuzuri din 1997 si 1999. Abia aceste momente au creat un consens in privinta aderarii. Reactia SUA fata de atentatele din 2001 de pe propriul teritoriu si punerea in aplicare pentru prima data de la crearea Aliantei a punctului 5 din carta au creat oportunitatea redefinirii pozitiei americane in Europa. Iata de ce se poate spune ca sfarsitul Razboiului Rece e legat mai degraba de intrarea Cehiei, Ungariei si Poloniei in NATO, in timp ce primirea in 2004 a celor sapte noi state in Alianta marcheaza mai curand formalizarea coalitiei angajate in razboiul impotriva terorismului.

Declaratiile ceremoniale din saptamana care a consemnat aderarea Romaniei la NATO au trimis de altfel chiar la aceasta chestiune. Din pacate, si in acest caz, cu o doza de inexactitate care trebuie pusa in evidenta. Presedintele Iliescu a tinut sa aminteasca faptul ca "soldatii armatei romane, politistii si jandarmii aflati la datorie in Afganistan, Irak, Bosnia si Kosovo sunt dovada seriozitatii cu care ne indeplinim angajamentele luate", incheind prin a spune ca "suntem parteneri de nadejde intr-o organizatie bazata pe solidaritate". Organizatia bazata pe solidaritate la care facea referire presedintele este NATO. Faptul ca militarii si politistii romani se afla in misiuni in afara tarii este o evidenta. Numai ca angajarea lor in Afganistan, Bosnia, Kosovo si Irak este foarte diferita de la caz la caz: de pilda, participarea sub mandat ONU in Bosnia si intrarea in coalitia organizata in jurul Statelor Unite in Irak sunt diferite ca substanta, nu doar din perspectiva dreptului international, ci si din aceea a aliantelor militare. NATO nu se afla in Irak. De altfel, disputele din sanul organizatiei in momentul declansarii razboiului din Irak sunt suficient de recente pentru a nu putea fi trecute cu vederea. Iar soldatii romani au fost trimisi acolo nu sub un mandat NATO, ci ca expresie a solidaritatii cu Statele Unite. De unde provine insa confuzia? Raspunsul nu e greu de dat: este vorba despre pro-americanismul radical al autoritatilor actuale, care nu mai sunt dispuse sa vada in NATO altceva decat o forta de sprijin pentru armata Statelor Unite. Acest pro-americanism isi are, de altfel, originea in frustrarea amintita in randurile de mai sus: caci dublul refuz (1997 si 1999) al intrarii Romaniei in NATO s-a datorat in mod esential reticentei profunde a Statelor Unite in privinta tarii noastre. Acceptarea tardiva a Romaniei in Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord este, de aceea, din perspectiva romaneasca, finalul unei epoci a frustrarii.

Problema care se pune este cum anume se va impaca acest pro-americanism radical cu conceptul unei aparari europene comune. Deocamdata, autoritatile romane nu au formulat nici macar schita unui raspuns la aceasta intrebare.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22