De același autor
Rapirea a trezit mai degraba suspiciune decat compasiune. Suspiciunile au privit atat actul in sine, cat si relatiile celor trei jurnalisti cu mediile politice si de afaceri din Romania. Astfel, rapirea nu a fost consemnata ca atare decat dupa ce s-a pronuntat in acest sens un inalt oficial american. Difuzarea primelor imagini cu cei patru a declansat o serie de speculatii, legate de faptul ca gruparea care a comis gestul nu si-a declinat identitatea si mai ales de precizarea facuta de Marie Jeanne Ion potrivit careia rapitorii nu cer nici o recompensa. Multi au vazut in aceasta precizare un raspuns la o declaratie a unui om de afaceri roman de origine siriana, Omar Hayssam, prieten cu Munaf, care sustinuse ca i s-au cerut 4 milioane de dolari recompensa pentru eliberarea ostaticilor. Descoperirea identitatii politice a lui Hayssam - membru PSD - a nascut apoi mai multe scenarii in care fostii guvernanti si mediile de afaceri corupte, grupurile clientelare si serviciile de informatii, studentii de origine araba din vremea lui Ceausescu si sustinatorii lui Saddam Hussein alcatuiau un ghem de interese confuz. S-a mers pana acolo incat s-a sugerat ca rapirea nu e... rapire, ci un gest disperat prin care oameni de afaceri corupti incearca sa-si negocieze imunitatea in fata justitiei de la Bucuresti, pozand in salvatori ai unor jurnalisti aflati intr-o falsa captivitate. Furia anti-PSD din presa romana a gasit inca o ocazie de manifestare. Liderii fostului partid de guvernamant au reactionat diferit: in vreme ce Ion Iliescu si Victor Ponta au cerut retragerea trupelor din Irak, mai multi colegi de partid de-ai lor faceau eforturi sa-si aminteasca daca Hayssam e cu adevarat membru PSD sau daca a fost in calatorii peste hotare cu fostul presedinte. Ambele informatii au fost confirmate.
Speculatiile au vizat, pe de alta parte, gestionarea crizei de catre autoritati. Colegii de breasla ai celor 3 jurnalisti au acuzat imediat autoritatile ca nu le livreaza informatii. Absente sau lipsite de orice confirmare, informatiile au venit, intr-adevar, foarte greu. O celula de criza constituita la Cotroceni a cautat sa se puna in miscare si a cerut discretie si decenta, promitand ca va rezolva situatia. Gazetarii nu au fost satisfacuti, motiv pentru care unii dintre ei au scris scenarii in care actorul principal nu mai era PSD, ci Traian Basescu. Acesta facuse cu o zi inaintea rapirii o scurta vizita in Irak, pentru a imbarbata trupele romanesti stationate acolo. In amintitele scenarii, rapirea ar fi fost un raspuns la vizita presedintelui in teatrul de operatii. O incercare de a diminua efectul-surpriza al acestui desant mediatic. Intelept, Basescu a tacut.
In sfarsit, rapirea celor trei gazetari a nascut o farsa sinistra. Realizatorul OTV Dan Diaconescu a lansat in cursul noptii de sambata spre duminica zvonul potrivit caruia Marie Jeanne Ion, Sorin Miscoci si Eduard Ohanesian ar fi fost eliberati si se afla in drum spre Bucuresti. Pentru a fi mai credibil, Diaconescu a citat sursele folosite de-a lungul intregii saptamani, dintre care cea mai importanta era fiul ministrului Apararii din Irak. Jurnalistii romani s-au grabit sa ajunga la Otopeni, pentru a surprinde fericitul deznodamant. Numai ca totul s-a dovedit a fi o minciuna. A doua zi, postul continua sa emita in acelasi stil vulgar, fara ca vreun membru al CNA sa fi avut ceva de spus. Ce-i drept, presedintele acestui for, Ralu Filip, tocmai isi incheia vacanta electorala pe care si-a acordat-o, pentru a candida la Primaria Bucurestiului.
La o saptamana dupa producerea ei, disparitia celor trei jurnalisti pare sa fi fost o ocazie pe care societatea romaneasca a ratat-o. In locul afirmarii unei minime solidaritati, spatiul public a fost invadat de opinii si zvonuri care de care mai stridente. Speranta a lasat loc scenariului. Oameni redusi la cateva cadre de televiziune sau la clisee fotografice au devenit, fara voia lor, actorii unor defulari emotionale si politice. Televiziunea Al-Jazeera s-a aratat mai sensibila la soarta gazetarilor romani decat colegii acestora din redactiile de la Bucuresti, cerand eliberarea neconditionata a ziaristilor de la Prima TV si Romania libera.
"Magari" - asa le-a spus Ion Iliescu jurnalistilor. Atmosfera creata in presa dupa rapirea din Irak a parut sa confirme faptul ca breasla gazetarilor e subiectul unui dispret mai general decat cel afisat de fostul sef al statului. Un dispret care bantuie chiar in redactii: lipsiti de o constiinta profesionala, gazetarii si-au tratat colegii ca pe o sursa de senzational ieftin.