Cine a scris Raportul Tismaneanu

La începutul lunii decembrie, Comisia Prezidentiala pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania (CPADCR), prin cei 18 membri ai sai, a predat Raportul final presedintelui Traian Basescu.

Ceea ce s-a spus mai putin începand din aprilie si pana azi este faptul ca aceasta comisie si grupul de peste 20 de experti au reunit istorici, politologi, sociologi etc. care, în alte conditii, nu ar fi colaborat si nu ar fi facut parte din aceeasi echipa de cercetare. Doar Vladimir Tismaneanu a reusit sa-i aduca din nou împreuna pe Marius Oprea si Dragos Petrescu, istorici aparent incompatibili, despartiti de un conflict declansat în urma cu ceva timp în sanul Institutului Roman de Istorie Recenta. Alti componenti ai CPADCR au polemizat mai mult sau mai putin cordial, s-au remarcat prin optiuni politice diferite etc.

Tocmai acest aspect al diversitatii este ignorat, de multe ori cu buna stiinta, de unii critici ai comisiei animati de teoria conspiratiei si cu un trecut protocronist, care s-au specializat în ultima vreme în "contraatacuri" si "contrarapoarte" si aproape ca instiga parlamentul, Biserica, mass-media, corpul profesoral si Academia Romana sa intervina pentru a invalida sau macar a corecta Raportul final scris, chipurile, de cercetatori care ar avea interese de grup "straine de interesele poporului roman". Aceste apeluri calomnioase ale unora care nici nu au citit integral textul Raportului se conjuga cu discursul unor oameni politici jalnici, care, de la tribuna parlamentului, debiteaza minciuni grosolane, cum a fost afirmatia ca la procesul de elaborare a documentului solicitat de presedintele Traian Basescu nu a fost asociat nici un membru al Sectiei de Istorie a Academiei. De fapt, se rostea o ineptie pura, în conditiile în care profesorul Alexandru Zub, chiar presedintele Sectiei de Stiinte Istorice si Arheologie a Academiei, a fost o prezenta semnificativa în Comisia Prezidentiala. Alaturi de domnia sa s-au aflat colegi de breasla si tineri istorici din institutele de cercetare ale Academiei: Institutul de Istorie "A.D. Xenopol" din Iasi, Institutul de Istorie "Nicolae Iorga" din Bucuresti, Institutul de Cercetari Socio-Umane din Targu-Mures (romani si maghiari).

De fapt, genul acesta de critici nu ignora diversitatea (culturala, confesionala, etnica sau de alta natura), ci nu o suporta, o detesta. Iar nationalismul lor are radacini în ceausism. De altfel, una dintre mizele celor care au scris acest Raport (al carui text trateaza în cea mai mare parte perioada 1945-1964, alt aspect ocultat de detractori) a fost tocmai evidentierea faptului ca dupa 1964 nu a existat o Securitate "patriotica", "nationala", iar unii membri ai Comisiei nu s-au sfiit sa-l corecteze (delicat sau mai putin delicat) chiar pe seful statului, atunci cand lasa impresia ca îmbratiseaza o astfel de delimitare în istoria politiei politice comuniste. Raportul final nu a fost scris de persoane care sa accepte sa se transforme în docile unelte politice în mainile presedintelui Romaniei si acest lucru este dovedit si de ceea ce au scris unii membri ai Comisiei si ai grupului de experti, în cotidiane sau în presa culturala, atat în legatura cu situatia Arhivelor Nationale, a mentinerii la conducere a unor personaje numite în timpul guvernarii PSD, care nu au dat deloc dovada de transparenta, cat si cu amanarea de catre Ministerul Administratiei si Internelor, controlat de Partidul Democrat, a modificarii cadrului legislativ referitor la arhive.

Este absolut necesara examinarea critica a Raportului, dar mai întai trebuie ca textul sa fie citit în întregime si cu buna-credinta, fara derapaje care amintesc de retorica nationalista si xenofoba a anilor 1970-1980 sau de discursul nostalgicilor stalinisti. Raportul final este o lucrare stiintifica, în care se face auzita si vocea victimei. Din acest punct de vedere, este si un document moral. Si este firesc sa fie însotit de sugestii, nuantari, completari, delimitari etc. Cei care l-au elaborat nu detin exclusivitate în domeniul adevarului, caci pretentia de infailibilitate epistemica e specifica gandirii unice de tip totalitar.