Reculul economiei

Cristina Andrei 18.12.2012

De același autor

Încetinirea zonei euro, un an agricol afectat de secetă şi incertitudinile politice care, împreună, au avut un efect de încetinire a creşterii economiei.

2012 a debutat cu o oarecare doză de optimism reţinut. Exista speranţa re­întregirii salariilor tăiate de efectele cri­zei financiare, se vehicula ipoteza reducerii taxelor pe muncă. Echipa co­mună a finanţatorilor, coordonată de experţii Fondului Monetar In­ter­naţional (FMI) şi ai Comisiei Eu­ro­pene, a avertizat România asupra fap­tului că este vulnerabilă în faţa pe­ri­colului deteriorării situaţiei din zona euro. În opinia lor, cu o economie co­nectată prin canalele afacerilor co­merciale, bancare şi ale investiţiilor la Grecia, Italia sau Spania, ţări pu­ternic afectate de criză, era riscantă orice cheltuială în plus. Ca atare, ex­perţii FMI au respins orice idee de re­laxare fiscală şi au amânat reîn­tre­girea salariilor de la începutul acestui an.

În ianuarie, un semnal îngrijorător a venit dinspre Austria, unul dintre ju­cătorii mari ai pieţei noastre bancare. Guvernatorul băncii centrale a Aus­tri­ei, Ewald Nowotny, a cerut băncilor austriece să-şi limiteze expunerile fa­ţă de ţările central şi est-europene. Cu alte cuvinte, să reducă sumele im­plicate în creditare. Era vizată in­clu­siv România. A fost nevoie de runde de negocieri şi de semnarea unei noi înţelegeri cu Austria pentru a evita o retragere masivă de valută din ţară, ceea ce ar fi devalorizat leul.

Un avertisment sever a venit şi de la Banca Europeană pentru Dezvoltare (BERD) care, în februarie, cobora es­timarea sa privind creşterea eco­no­mi­ei româneşti de la 3,8% la 1,1%. Ar­gu­mentul era, bineînţeles, pericolul con­taminării de la criza datoriilor pe­ri­fe­riei zonei euro. „Până recent, eco­no­mia României se afla pe drumul de a înregistra o creştere economică ro­bustă în acest an, după o recuperare modestă anul trecut. Încetinirea eco­nomică din zona euro are deja un impact semnificativ de atenuare asu­pra exporturilor României, iar o con­tinuare a înrăutăţirii este probabilă în lunile următoare“, avertiza BERD. Spre finalul anului, BERD recalculează şi indică o posibilă creştere a eco­no­miei cu numai 0,5%. Argumentele scep­ticismului statistic actual sunt mai ample: încetinirea zonei euro, un an agricol afectat de secetă şi incer­ti­tudinile politice care, împreună, au avut un efect de încetinire a creşterii economiei, spun experţii BERD. Men­ţiunea cu privire la suportul financiar dat de FMI şi de alte instituţii fi­nan­ciare instituţionale, care s-a dovedit un element de susţinere important, es­te în sine un avertisment care arată că, fără acordul cu Troika, economia putea deraia puternic.

La insistenţele experţilor FMI, gu­ver­nul a lansat, la începutul anului, pro­iecţii pe termen lung privind sumele de bani pe care statul ar trebui să le investească în economie. Aceste pro­iecţii prevedeau creşterea vioaie a chel­tuielilor destinate investiţiilor rea­li­za­te de la bugetul de stat. Urmau să ajun­­gă în 2015 la 31,4 miliarde lei, nivel aproape dublu comparativ cu 2011. În strategia fiscal bugetară, construită cu ajutorul experţilor Troikăi finan­ţatoare, condusă de FMI, coordonată de Comisia Europeană şi asistată de Banca Mondială, cheltuielile de per­sonal ar fi trebuit să urce cu 26,4% până în 2015, iar sumele alocate pen­tru asistenţa socială s-ar fi mărit cu 7%. Un obiectiv amânat, deoarece ne­voia de a ţine deficitul în limitele acordului a dus la tăierea inves­ti­ţi­ilor.

Un alt obiectiv urmărit insistent, cel puţin la nivelul retoricii, a fost atra­gerea banilor europeni. Desigur, ni­meni nu-şi închipuia că România ar reuşi să absoarbă integral sume de 30 de miliarde de euro, însă toată lumea spera într-o înviorare.

În intervalul iunie-septembrie, Ro­mânia a reuşit să consume doar 80 de milioane de euro din fondurile euro­pene puse la dispoziţie, cifră care aruncă o umbră de ironie peste aceste speranţe. Până la finalul anului este de aşteptat să absorbim sume ne­sem­nificative, dată fiind îngheţarea fon­durile din câteva programe opera­ţionale. A nu consuma banii europeni este riscant pentru o economie care nu reuşeşte să atragă investiţii străine directe. Fondurile europene sunt fi­nanţări sănătoase ale economiei. Pe de o parte, sunt bani care cumpără tehnologie, creează locuri de muncă, pe de altă parte, sumele în euro intră în economie şi acoperă nevoile de valută forte ale ţării.

* * *

 

Grecia şi Spania au impus uniunea bancară

 

În Europa, 2012 a fost anul panicii, al scepticismului răvăşitor şi al paşilor înainte făcuţi pentru consolidarea zonei euro.

Anul a început cu o vinere neagră pe­n­tru marile economii europene. N-a fost vorba de vreun sezon de reduceri, ci de anunţul lansat vineri, 17 ianuarie, de agenţia de evaluare financiară Standard & Poors, cum că a tăiat ratingul a nouă state europene. Franţa, Austria erau pe­nalizate cu o treaptă, în vreme ce Italia şi Spania pierdeau doi din cei trei A care reprezintă ştampila pentru cele mai si­gure economii ale lumii. Practic, doar trei state din zona euro – Germania, Fin­landa şi Olanda – au rămas cu rating ma­xim. În prima parte a anului, Italia şi Spa­nia au rulat programe de austeritate şi au plătit costuri mai mari pentru îm­prumuturile lor. Totuşi, nimeni nu le-a refuzat titlurile de stat sau obligaţiunile lansate în piaţa financiară.

În timp ce la noi se instala Cabinetul co­n­dus de Victor Ponta, Europa era ten­sio­nată de alegerile din Grecia. Electoratul elen a penalizat partidele tradiţionale şi a dat voturile sale celor extremiste sau chiar grupărilor antisistem. Mesajul elec­toratului a fost dual, pe de o parte, a penalizat măsurile severe de austeritate im­puse de Troika finanţatoare, pe de al­ta, corupţia şi ineficienţa guvernelor ca­re au creat în timp un dezastru eco­no­mic. În paralel, Spania a căzut pradă cri­zei şi a cerut Europei un ajutor de 100 de miliarde de euro. L-a primit şi astfel a demonstrat solidaritatea grupului eu­ropean. Lecţia a fost receptată la Atena şi o nouă rundă de alegeri a adus la pu­tere politicieni care au decis să continue acordul cu FMI şi să evite o izolare a Gre­ciei.

Problemele Spaniei au impus în agenda europeană necesitatea unei consolidări a zonei euro. Au scos la iveală tarele uni­unii monetare, care nu poate rezista sin­gură în faţa unei crize. Liderii europeni au consumat multă energie în întâlniri în care au pus la punct, până la urmă, schi­ţa unei uniuni fiscale şi a uniunii ban­care. Spre final de an, uniunea bancară, co­ordonată de Banca Centrală Euro­pea­nă, a prins contur. Rostul creării acestor mecanisme este acela de a asigura flu­xurile de bani către statele în nevoie, aşa cum a fost cazul Spaniei. În ciuda euro­scepticilor numeroşi, nici zona euro nu s-a destrămat, nici Grecia n-a ieşit din ea. Scenariile unei asemenea deşirări, cu avanpremiera Grexitului, adică a ieşirii Greciei din zona euro, par apocaliptice. Iar Europa pare decisă nu doar să fo­lo­sească aceeaşi monedă, ci chiar să mear­gă mai departe cu unificarea.

* * *

 

Reforma ratată a companiilor statului

 

Agenda politică nu a coincis cu interesele economice ale ţării.

În primul trimestru al anului, se instalase un calm relativ în economie. Autorităţile de la Bucureşti se zbăteau să respecte acordul cu Troika fi­nan­ţa­toare. Apăreau semnale cum că re­for­ma companiilor de stat este în des­fă­şurare. Ministerul Economiei a listat un pachet de 15% din acţiunile trans­portatorului naţional de energie Trans­electrica cu un succes temperat. Se anunţa, în 2012, un calendar bursier intens. Urma listarea a 15% din Trans­gaz în luna iunie. România captase atenţia marilor investitori care aş­tep­tau listarea Romgaz, a Hidroelectricii şi a Nuclearelectricii.

Greii băncilor de investiţii au intrat în luptă pentru a da consultanţă gi­ganţilor energetici româneşti. Gold­man Sachs, Erste Bank, BCR şi Raif­feisen Capital & Investment au de­venit consultanţii pentru pregătirea ofertei de vânzare a 15% din acţiunile Romgaz, pentru listarea companiei la Bursa de Valori din Bucureşti. Pen­tru a da consultanţă Hidroelectricii în acelaşi demers de listare se băteau Citi Bank şi Goldman Sachs.

Acum tragem linie şi constatăm că agenda politică nu a coincis cu in­teresele economice ale ţării. Hidro­lectrica a intrat brusc în insolvenţă, nici nu se mai pune problema listării la Bursă, iar despre listarea Romgaz sau Nuclearelectrica nu se mai aude nimic. În primăvară, casele româneşti de brokeraj erau îngrijorate de ideea că acestor coloşi energetici le-ar pu­tea trece prin minte să se listeze aiu­rea, la vreo bursă mare, la Londra.

Insolvenţa Hidroelectrica

Episodul intrării în proceduri de fa­liment a Hidroelectricii este în sine o „lebădă neagră“ perfectă. I-a luat prin surprindere pe toţi, de la cre­ditori până la salariaţi şi investitori. I-a năucit. A injectat o doză mare de incertitudine în minţile investitorilor străini. Desigur, au existat argumente raţionale, cum că se scutură com­pa­nia de firmele băieţilor deştepţi care o căpuşau. La Bruxelles se derula, cu viteza melcului ameţit de soare, o investigaţie care căuta să descopere dacă firmele acelea care au cumpărat ieftin energie de la Hidroelectrica, prin contracte bilaterale, nu cumva au beneficiat de fapt de subvenţie indirectă din partea statului român. Dacă lucrurile ar fi stat aşa, atunci toate firmele ar fi trebuit să dea banii înapoi statului. Europenii au reuşit să rezolve un dosar, acela al colosului si­derurgic ArcelorMittal. N-au mai apu­cat să facă socotelile banilor pe care statul ar fi trebuit să-i primească de la clientela selectă a Hidroelectricii. S-a rezolvat totul printr-o mira­cu­loasă insolvenţă. Totuşi, raportul în­tocmit de lichidator a scos la iveală cheltuieli de investiţii care sunt greu de justificat, separat de celebrele con­tracte bilaterale prin care Hidro­elec­trica vindea energie la preţuri mai mici decât costurile sale de producţie. Insolvenţa Hidroelectricii ne-a costat şi pe alt plan, acela al cheltuielilor statului, deoarece agenţia de evaluare financiară Moody’s a înnegrit pers­pec­tiva ratingului de ţară al României, ceea ce a scumpit, uşor, costurile îm­prumuturilor statului.

Dezastrul de la Oltchim

Cu toată tensiunea creată în jurul cazului Hidroelectrica, cel mai spec­taculos eveniment al aşa-numitei eco­nomii reale s-a creat în jurul Oltchim. O companie controlată de stat, însă ca­re este deja listată la Bursa de Va­lori din Bucureşti. Ca urmare a aces­tei listări, situaţia sa financiară de­zastruoasă era bine cunoscută, de­oa­rece compania respecta rigorile de trans­parenţă şi transmitea raporturi privind starea sa financiară.

Un copil teribil al industriei ro­mâ­neşti, rezolvarea situaţiei de la Olt­chim era inclusă în tabloul de bord al acordului cu FMI. Era vorba să apară acolo un management privat. N-a apă­rut. Era vorba să se vândă pachetul de acţiuni ale statului, nu înainte de a transforma în acţiuni datoriile pe ca­re Oltchim le avea faţă de diversele bugete ale statului. Oricum, Oltchim avea un capital ridicol de mic, încât nu poţi să nu te întrebi unde sunt investiţiile astea în utilaje pentru care compania s-a împrumutat. Auto­ri­tă­ţile române aşteptau de la Bruxelles aprobarea consolidării creanţelor sta­tului în acţiuni, după modelul folosit la Rompetrol. Ei bine, şi aici lentoarea Bruxellesului a fost semnificativă. Se pare că aprobarea a sosit chiar în preaj­ma declanşării operaţiunilor de privatizare. Aceste operaţiuni au fost coordonate de fostul şef al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), care, nu se ştie de ce, a renunţat la ideea consolidării datoriilor în acţiuni şi a grăbit priva­tizarea, schimbând metoda iniţial sta­bilită. A urmat un adevărat spectacol mediatic, cu Dan Diaconescu în rol prin­cipal, care a întins la maximum nervii angajaţilor Oltchim, i-a în­gri­jorat pe finanţatori şi i-a speriat pe even­tualii investitori în România. Un eşec răsunător, deoarece s-a derulat sub reflectoare.

Eşec după eşec

De calendarul negociat cu FMI s-a ales praful. În toamnă statul ar fi trebuit să listeze la Bursă câte 15% la cele trei filiale de distribuţie a energiei deţinute de Electrica. Evi­dent că nu s-a întâmplat asta. Aş­teptata listare a unui pachet de 20% din acţiunile companiei aviatice Ta­rom n-a mai avut loc. În schimb, am avut parte de o ambiţioasă tentativă de a impune un manager privat la Tarom. Primul manager ales să ges­tioneze afacerile aviatice a dat bir cu fugiţii. În acest moment, în jurul aven­turii de a numi un manager pri­vat s-a iscat o confuzie generală. Ae­roportul Bucureşti, aflat şi el în dru­mul spre Bursă, nu a ajuns acolo în acest an, aşa cum trebuia. Un eşec care nu penalizează doar companiile statului, care ar trebui să înveţe din lecţia Oltchim că nu poţi rezista fără capital şi management performant, ci şi piaţa românească de capital, aflată la limita rezistenţei.

* * *

 

2012, anul vrajbei noastre

 

Până la scrierea bugetului de stat este greu de spus ce ne aşteaptă în 2013.

2012 a fost un an al vrajbei noastre. Nu fără costuri. Leul s-a devalorizat, in­ves­tiţiile străine directe, acelea care pot crea locuri de muncă pentru care se şi plă­tesc taxele la stat, au îngheţat. A fost şi anul lebedelor negre. Au plutit pe ape­le tulburi electorale câteva „lebede ne­gre“, expresie care, în înţelesul cele­bru­lui economist Nassim Taleb, descrie ace­le evenimente surprinzătoare, care au un impact devastator, dar pe care am fi putut să le anticipăm. În 2012 s-au suc­cedat la frâiele ţării trei guverne, care au ţinut în viaţă un acord cu finanţatorii instituţionali.

Totuşi, a fost primul an din istoria post­decembristă când Finanţele şi-au creat în avans o sumă de bani tampon, care să le acopere cheltuielile pentru câteva luni. Dacă lărgeşti perspectiva analizei din­colo de graniţele ţării, constaţi că şi polonezii, şi cehii, şi, în general, toată lu­mea din regiune a lucrat pe acelaşi sce­nariu, al asigurării unor sume de bani în stare să acopere cheltuielile în caz de turbulenţe.

Deşi anul a început cu o ameninţare, anu­me aceea că băncile străine scot banii din ţară şi pun astfel presiune pe leu, devalorizându-l, pericolul nu s-a ma­terializat. Acordul cu FMI a fost o stâncă de care s-a putut sprijini o economie care s-a stabilizat cu sacrificii.

Surpriza vine însă tot din piaţa bancară. Piaţa financiară este zguduită, la final de an, de un scandal al fraudelor bancare de proporţii încă nebănuite. Presupuse grupuri organizate au fraudat sau au în­cercat să păcălească mari bănci. Me­todele prin care nişte afacerişti au luat împrumuturi sunt diversificate şi pro­ba­bil vom afla detalii inedite despre aces­tea pe măsură ce procesele se vor de­rula. Între timp însă, la Paris sau la Vie­na, în cartierele generale ale băncilor-ma­mă se conturează o atitudine severă faţă de piaţa românească. Altfel spus tot noi, cetăţenii care nu putem invita la ma­să vreun bancher şi ne oprim la ghişee, vom plăti pagubele. Fie că sunt strict pierderile băncii, fie că sunt şi pagubele statului, dacă acesta a garantat unele îm­prumuturi pentru afaceri fantomă. E deci foarte probabilă mărirea costurilor împrumuturilor pe care le luăm de la bănci. Este mai mult decât probabilă o înăsprire a condiţiilor de acordare a unui credit. O vreme va fi dificil să convingi un bancher să-ţi finanţeze vreo afacere sau cumpărarea unei locuinţe.

Cât despre eşecul reformei companiilor statului, acesta era previzibil în an elec­toral, într-o ţară în care guvernanţii, prin tradiţie, îşi dedică primele luni de man­dat pentru a-i critica pe cei de di­nainte. Totuşi, instincul demolator al po­liticienilor români ar trebui să fie atenuat de perspectiva sumbră de a rezista în plină criză europeană sub apăsarea unui rating apropiat de cel al Greciei. Dacă FMI insistă asupra calendarului de re­formă a companiilor statului şi vede în ne­realizarea acestuia un impas în calea acordului, atunci primele efecte vor fi scăderi brutale ale ratingului. Cu această ocazie, cresc costurile împrumuturilor sta­tului şi România riscă să fie victima unei atmosfere negative în pieţele fin­an­ciare. Efectele unei asemenea întâmplări sunt diverse şi devastatoare. Riscăm o fugă a capitalurilor, care se va traduce în devalorizarea leului şi în pierderea lo­curilor de muncă.

Dar asta este deja o altă poveste, aceea care descrie ce ne aşteaptă în 2013. Pâ­nă la scrierea bugetului de stat, care va lămuri şi chestiunea fiscalităţii, este greu de spus ce ne aşteaptă.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22