De același autor
"Termenul de «transparenta» a dobandit o semnificatie cvasi-religioasa in dezbaterile privitoare la institutii si la guvernare. Am putea spune ca expresia «a fi mai transparent decat ceilalti» este echivalenta lui «a fi mai sfant decat ceilalti»".
(Christopher Hood, Transparency in Historical Perspective, in Transparency: The Key to Better Governance?,
Oxford Univ. Press , 2006)
In statele democratice, transparenta este considerata o cerinta ce trebuie satisfacuta de orice autoritate sau institutie publica. Conform Oxford Dictionary of Economics, transparenta in politicile publice presupune "a se cunoaste cu claritate cine ia decizii, ce decizii sunt luate, cine are de castigat de pe urma lor si cine plateste costurile implicate". Transparenta este vazuta drept o cerinta elementara a democratiei, un instrument prin care alegatorii intervin in procesul de guvernare si supravegheaza actiunile autoritatii, o modalitate de prevenire a coruptiei sau abuzurilor. Economistii ofera si un argument pragmatic pentru transparenta, considerand ca sansele de a se lua decizii rationale sunt cu atat mai mari, cu cat politicile publice sunt mai transparente.
Se poate spune ca, in ce priveste guvernarea, administratia publica in general, conditiile transparentei sunt general acceptate, necontroversate: luarea de decizii conform unor reguli prestabilite si cunoscute, accesul la informatii privind guvernarea. In schimb, in privinta mediului privat de afaceri, cerinta transparentei este oarecum recenta, iar problemele fundamentale, inca foarte controversate.
Cu siguranta, exista o cerinta crescanda de transparenta in afaceri. Asa-numitele grupuri cointeresate, investitorii, precum si celelalte grupuri afectate de actiunile unei companii pretind un acces tot mai mare la informatii despre administrarea companiilor. S-au oferit argumente care justifica astazi mai multa transparenta decat se accepta in mod traditional in afaceri: dezvaluirea de informatii referitoare nu doar la performantele economice ori financiare, ci si la performantele etice, sociale si de mediu ale firmelor. Grupurile cointeresate, angajatii, clientii, creditorii, partenerii de afaceri, consumatorii si comunitatile locale si, in tot mai mare masura, agentiile guvernamentale cer managerilor sa publice rapoarte privind politicile sociale, de mediu si de dezvoltare durabila ale companiilor. Astfel, s-a nascut si s-a impus in lumea afacerilor conceptul de tripla raportare, economica, sociala si de mediu. Mai mult, pentru ca aceste raportari sa capete un plus de credibilitate si sa existe siguranta ca ele dau seama de actiunile reale ale firmelor, s-au definit criterii si instrumente de raportare.
Transparenta si dilemele ei
Tendinta este ca in mediul privat de afaceri raportarile sociale sa devina periodice, standardizate si profesionalizate. Tot mai multi sustin ca este dezirabil ca ele sa fie realizate anual, dupa standarde si metodologii internationale, de catre auditori externi acreditati. In ciuda faptului ca noul curent cucereste adepti, in ciuda faptului ca exista putini critici ai ideii de largire a transparentei in afaceri, raman deschise numeroase dispute privind modul si gradul de dezvaluire a informatiilor sensibile despre politicile sociale si de mediu ale companiilor. Nu este limpede ce si cum trebuie spus, nu este limpede cui trebuie dezvaluit ceea ce trebuie dezvaluit, nu este clar daca trebuie sa existe standarde si metodologii unice de raportare, nu este clar daca auditarile interne pot fi facute credibile, in sfarsit, nu exista un punct de vedere unanim acceptat privitor la obligativitatea raportarilor.
Problema dezvaluirii si a altor informatii decat a celor despre rezultatele financiare s-a ridicat odata cu marile scandaluri provocate de neglijenta fata de mediu a unor companii. In anii ‘80, companiile au inceput sa faca publice informatii privind impactul activitatii lor asupra mediului. In 1993, organizatiile SustainAbility, International Institute for Sustainable Development si Deloitte Touche au publicat un raport cuprinzand opiniile managerilor implicati in raportarile de mediu. Documentul a fost folosit pentru a incuraja firmele sa emita rapoarte reunind performantele financiare, sociale si de mediu. Daca, in 1996, Programul de Mediu al Natiunilor Unite (UNEP) si organizatia SustainAbility estimau ca anual se realizeaza 300-400 de rapoarte de mediu, in 1999, KPMG identifica peste 1.100. Conform ultimelor estimari, numarul rapoartelor este de aproximativ 3.000.
In acest context, explica Arlo Brady ( Demonstrating environmental and social performance), "a aparut nevoia de standardizare a metodologiilor de raportare in domeniul sustenabilitatii" . Initiativa Globala de Raportare (GRI) reprezinta proiectul cel mai mediatizat si de succes al acestei tendinte de standardizare. Misiunea GRI este de a dezvolta si de a populariza un Ghid de Raportare in domeniul sustenabilitatii. Ghidul, compatibil cu principiile Global Compact ale Natiunilor Unite, este deja adoptat de peste 600 de companii din lume, multe din ele regasindu-se in topul Global Fortune 500.
Practicile de raportare sociala si de mediu au evoluat rapid in ultimii 10-15 ani. In tari precum Franta, Danemarca, Suedia, Olanda, Australia si, recent, Marea Britanie se propune sau deja s-a impus obligativitatea raportarii anumitor aspecte din domeniul sustenabilitatii. Acestea sunt insa exceptii, considera Brady: "In general, raportarea sociala este voluntara."
Transparenta made in Romania
Intr-un sondaj realizat de fundatia Forum for International Communications privitor la practicile companiilor romanesti in domeniul responsabilitatii sociale, au fost evidentiate cateva dintre problemele pe care le ridica transparenta.
Transparenta poate fi imbunatatita prin publicarea de rapoarte sociale, insa lipsa experientei in redactarea acestora este una dintre problemele cu care se confrunta companiile din Romania, implicate in activitati de responsabilitate sociala. Dupa Anca Crahmaliuc, marketing manager, SIVECO Romania, "lipseste experienta redactarii de rapoarte sociale, iar necesitatea masurarii efectelor programelor de responsabilitate sociala nu este suficient constientizata".
La aceasta se adauga lipsa unei strategii pe termen lung, cu obiective masurabile care sa permita companiilor sa evalueze impactul investitiilor sociale pe baza unor indicatori de performanta. "Sunt putine programe de CSR reale in Romania, programe care sa aiba obiective, bugete, modalitati de evaluare, indicatori de performanta", sustine Eliza Rogalski, PR manager TEMPO. "Modelul romanesc al CSR-ului este, deocamdata, Gigi Becali. Ceea ce nu e neaparat bine sau rau, ci doar insuficient. Societatea romaneasca are nevoie de CSR veritabil, nu de acte de filantropie."
In ce priveste necesitatea raportarilor sociale, "acestea sunt o dovada de transparenta si raspund unor nevoi ale publicului de a sti care sunt actiunile concrete ale companiilor in aceasta privinta. Ca sa fie credibil, un raport social trebuie sa arate intr-un mod transparent care este strategia companiei si care sunt progresele facute de la an la an", constata Adela Pascu, secretar general, BRD Groupe Société Générale. Aceeasi parere este intarita si de Anca Rarau, director marketing, Banca Transilvania: "Publicarea rapoartelor sociale ale firmelor este o datorie fata de comunitate, fata de angajati si actionari. Credibilitatea programelor de CSR are legatura directa cu transparenta si frecventa in comunicare, precum si cu instrumentele si canalele folosite pentru transmiterea mesajului. Acesta trebuie sa puna accentul pe obiectivele propuse de companie, precum si pe stadiul indeplinirii acestora" .
A fi transparent presupune a vorbi deschis si despre probleme. Atat in rapoartele lor sociale, cat si in celelalte forme de comunicare, foarte multe companii evita sa abordeze deschis problemele reale cu care se confrunta. Integrarea pozitiilor critice in procesul de raportare reprezinta un pas firesc in dialogul care trebuie sa existe intre companie si grupurile cointeresate. "Nu trebuie uitate dificultatile intalnite in derularea programelor si care sunt urmatorii pasi preconizati. Obiectivele trebuie sa fie clare si masurabile, ca in orice plan de afaceri" , precizeaza Adela Pascu.
In fine, "CSR-ul este departe de a fi inteles in Romania ca o practica de management. El este o disciplina aflata «in grija» departamentului de PR, cand, de fapt, ar trebui sa fie una dintre preocuparile managerului companiei. Este un instrument de cosmetizare (mai facem o donatie, mai sponsorizam ceva, mai plantam un copac etc.), si nu de planificare a unei dezvoltari pe termen lung", sustine Eliza Rogalski.
Rubrica de Etica si comunicare in afaceri este realizata in parteneriat de catre fundatia Forum for International Communicatios, prin programul CSR-Romania, si Grupul pentru Dialog Social, prin revista 22.
In urmatorul numar al revistei 22 va aparea un supliment special dedicat problemelor transparentei si credibilitatii in practicile de responsabilitate sociala corporatista din mediul romanesc de afaceri.
