Învăţământul românesc: cât de mult ne pasă?

Daniel Cristea-enache 19.03.2013

De același autor

Am evitat, până în prezent, să-mi exprim opiniile asupra învăţământului superior românesc; pentru că multă lume avea păreri asupra domeniului şi, în destule cazuri, acestea erau exprimate pe un ton rezolut, cu siguranţa atoateştiutorului.

Profesorul (ca şi medicul) a ajuns, prin pro­­iectarea şi propagarea mediatică, un ideal ţap ispăşitor. Sunt două personaje ne­ga­tivizate prin scandalul întreţinut, cu bună ştiinţă, în jurul unor cazuri. Dacă lucrurile nu merg bine în învăţământul românesc este pentru că profesorii primesc foloase ne­cuvenite, maltratează elevii, fac apro­po­uri sexuale, vând examene... De unde ştim? De la televizor. Rareori vezi o ştire în care să apară, într-un context pozitiv sau mă­car neutru-descriptiv, munca la catedră a unor dascăli din miile care îşi fac meseria cu pasiune şi dedicaţie. Se preferă un pro­fil de aberaţie comportamentală, pro­iectat apoi, metonimic, asupra întregii bres­le şi făcând – cu acelaşi tip de fraudă logică – atingere cu teoriile conspiraţioniste mereu vânturate.

Personajul X, filmat cu sticla de alcool în mână ori cu prohabul des­chis, devine de­finitoriu pen­tru mulţimea care (încă) îl cu­prinde; şi, cu toate că per­so­na­jului res­pec­tiv i se desface contractul de muncă, trend-ul este de a discredita cor­pul profesoral şi profesia însăşi, prin ge­neralizare abuzivă şi mincinoasă. În ex­tensie conspiraţionistă, vinovat nu e atât per­sonajul X, cât „pro­fesorii copiilor noş­tri“, şi nu numai „pro­fesorii copiilor noş­tri“, ci şi „învăţământul nostru“, ire­me­diabil pervertit prin „tim­purile noi“ care au perturbat minunata educaţie din Epoca de Aur... Atunci, da, era altfel. Pe vremea lui Ceauşescu, era in­comparabil mai bi­ne...

Mai nou, în acest lanţ al cul­pabilităţilor au intrat şi re­prezentanţii sistemelor aca­de­mice din afara spaţiului ro­mânesc. Dacă premierul Ro­mâniei a plagiat masiv, vino­vat nu este plagiatorul (cum, Doamne fe­reşte!, ne-am fi putut închipui), ci revista străină care a avut îndrăzneala de a dez­vălui plagiatul, laolaltă cu cei care au avut neruşinarea de a vorbi despre el. Toţi sunt culpabili, pen­tru că „politizează“ pla­gia­tul, numai d-l Ponta – pe al cărui plagiat se politizează de zor – nu are nici o vină. Vina sa va apă­rea când nu va mai fi la pu­tere; atunci, cei care îl apără cu halu­ci­nante argumente „so­fistice“ ne vor ex­pli­ca, ei, tot ei, cât de culpabil a fost d-l Pon­ta şi cât de curios a fost faptul că mai ni­meni nu s-a sesizat. A se reţine totuşi, ca element factual de „eta­pă“, că scrisoarea iniţiată de revista 22 şi adresată fostului mi­nistru al Edu­ca­ţiei, pentru a-i retrage d-lui Ponta titlul de doctor în drept (în drept!), a fost sem­nată de peste 3.000 de nume, din care pes­te 1.600 nume de uni­versitari.

Prin urmare, domnilor „sofişti“, cine este reprezentativ pentru sistemul academic românesc? Un politician care şi-a luat doc­toratul cu astfel de metode (indiferent de culoarea lui politică)? Sau 1.600 de uni­versitari revoltaţi de o asemenea – nouă – delegitimare a mediului academic, făcută printr-o figură de mare expunere publică precum cea a unui premier? E conceptibil pentru cineva dintr-o ţară alta decât Ro­mânia că un asemenea derapaj grav poate fi tolerat şi că la scrisoarea adresată mi­nistrului Educaţiei nu s-a primit răspuns în trei luni (orice instituţie publică fiind obli­gată prin lege să dea un răspuns în 30 de zile lucrătoare)? E conceptibil aşa ceva în Germania? În Franţa? În Anglia? În Po­lonia? În Cehia?

Şi este aceasta, cumva, o conspiraţie a vrăj­­maşilor României şi a trădătorilor de neam şi ţară care au complotat întru dis­trugerea noastră, luând fragmente din scrisul altora pentru a le pune, fără citare, în lucrarea premierului nostru?

Sau este vorba de o vină metafizică, de un dat românesc, o apetenţă a noastră pentru plagiat încă din zorii mitologici ai istoriei dacilor?

Sau, poate, e vina profesorilor noştri co­rupţi, beţivi, afemeiaţi şi a învăţământului nostru aflat la pământ, după Revoluţie...

Răspunsul destul de simplu pe care îl dau – nu fiindcă îl prefer, ci fiindcă e cel adevărat – este că de vină pentru plagiatul d-lui Ponta este d-l Ponta. Nu ger­manii, nu polonezii, nu trădătorii, nici mă­car dacii... Responsabilitatea pentru ceea ce publici sub semnătură îţi aparţine, in­diferent că te numeşti Ponta sau Conta.

Iar noi, ceilalţi, avem o responsabilitate prin felul în care ne raportăm la asemenea cazuri şi le documentăm, onest, separând munca atâtor profesori şi cercetători de­dicaţi de fraudele unora, indiferent de numele fraudatorilor şi de funcţiile de­ţi­nute de ei.

De unde, oare, atâta frică de a spune că albul e alb şi negrul e negru? De ce atâta calcul pentru a nu-l deranja pe X, a nu-ţi strica relaţiile cu Y, a te face că nu vezi fra­udele lui Z? O să mai dau exemple pe par­cursul acestui „serial“ dedicat problemelor învăţământului nostru superior. Chiar da­că (sau tocmai pentru că) nu sunt atât de faimoase precum cazul d-lui Ponta, ele merită expuse şi disecate public. Nu am nicio „milă“ şi nicio reţinere de „opor­tu­nitate“ în a înfăţişa nişte fraude aca­de­mice, dacă le-am documentat. Cu frau­da­torii nu poţi fi părtaş.

Deocamdată, mă impresionează eforturile stăruitoare ale lui Liviu Ornea, în Ob­ser­vator Cultural, şi ale lui Solomon Marcus, la Academia Română, de a repune în­vă­ţământul superior românesc în condiţia pe care acesta o merită; şi într-o para­dig­mă firească, la începutul secolului XXI. Sunt numai două exemple dintr-o listă mult mai largă de profesori absolut ex­cepţionali (din ştiinţele exacte, aceştia, dar şi la „umanişti“ sunt mulţi) care au ales să rămână în România şi să facă per­formanţă aici. Să-i înveţe pe studenţi car­te aici. Să formeze cercetători aici. Să cre­eze o şcoală aici. Aceştia sunt adevăraţii noştri patrioţi, nu cei toată ziua cu Ţara pe buze – şi cu mâna în textele altora.

Care sunt perspectivele aici pen­tru viitorii profesori de tipul lui Solomon Marcus şi Liviu Ornea? Care sunt treptele pe care tre­buie să le urci pentru a deveni un specialist de talia lor? Cât efort trebuie să depui şi cât trebuie să munceşti (da, în învăţământ şi în cercetare se munceşte; s-a mai pomenit aşa ceva? la televizor n-au spus nimic...) pentru a avea o contribuţie academică solidă şi a forma, în acelaşi timp, generaţii şi generaţii de studenţi?

În fine: ce burse au aceşti studenţi şi ce salarii au profesorii lor, se ştie? Ca să nu pară că-mi plâng singur de milă (nu-mi plac plângăcioşii), mă voi referi exclusiv la bursele studenţilor: 300 de lei pe lună.

Cât costă o carte de specialitate, se ştie?

Dar oare ce costuri de strictă necesitate implică viaţa unui student se ştie? A cer­cetat cineva acest subiect şi l-a expus me­diatic – sau nu făcea rating precum istoria profesorului care şi-a bătut elevul şi po­vestea elevilor care şi-au bătut profesorul?

Întrebarea esenţială, în opinia mea, după toate aceste întrebări aplicate, este: cât de mult ne pasă ce se întâmplă cu în­văţă­mân­tul românesc?

Chiar suntem interesaţi de subiect, chiar ne preocupă viitorul copiilor noştri? Sau ne putem permite să rămânem la nivelul unor „dezvăluiri“ jenante publicistic, cu aruncarea categorială a profesorilor (ca şi a medicilor) într-o veselă troacă me­dia­tică?

Mulţumind revistei 22 pentru spaţiul acor­dat comentariilor mele pe teme de în­vă­ţământ superior, voi încheia prin a spune că aceste articole reprezintă strict poziţia mea şi nu implică instituţional Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, la ca­re sunt mândru să fiu conferenţiar.

Totuşi, nu mă pot abţine să spun că sunt coleg de Departament cu Mircea Căr­tă­res­cu, unul dintre cei mai importanţi scriitori români postbelici, atacat abject în ultima vreme, şi cu care mă solidarizez nu numai instituţional, ci şi personal. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22