De același autor
Sunt intrebat in mod insistent ce va urma mai departe in cazul de plagiat in care este implicat Primul Ministru al Romaniei, d-l Victor Ponta, ca si cum ar trebui cumva sa am o cunoastere speciala asupra desfasurarilor viitoare. Nu am. Nimeni nu are. Am intrat in teritorii cu totul inedite pentru politica romaneasca. Putem insa specula. Iar daca o facem cu realism si retinere, cred ca ne putem face o imagine destul de buna privind alternativele posibile.
Toata atentia publicului pare acum fixata pe ideea ca in curgerea fireasca a evenimentelor, va exista o Comisie legitima care da verdictul. Asteptarea generala este ca in situatia in care verdictul confirma formal si oficial plagiatul, cutuma si precedentele europene fiind lipsite de orice ambiguitate, urmeaza demisia. Asadar, se poate observa cum marea majoritate asteapta verdictul oficial ca pe momentul final si clarificator al episodului. Unii, pentru a confirma nevinovatia; altii, pentru a o infirma. Pentru mai toti, orizontul de analiza si anticipare se opreste asadar simplificator si facil la acest verdict. Dar lucrurile nu sunt atat de simple.
Daca privim lucrurile la rece, realizam ca intrebarea reala nu este pana la urma „Ce verdict va da Comisia?”. Intrebarea reala este urmatoarea: „Bun. Sa zicem ca isi da demisia. Si dupa aceea, ce urmeaza?”
Inainte de a inventaria scenariile post-demisie, sa notam intai un lucru: Scenariul in care demisia este refuzata, in ciuda verdictului, este si el posibil. Sa numim acest scenariu, Scenariul 1.
Cat este de probabil, nu este clar. Gradul sau de probabilitate vine nu atat din faptul ca “poporului nu-i pasa de plagiate” (o falsa tema) ci datorita faptului ca acest scenariu pare sa aiba -din cate am reusit eu sa determin intr-un esantion de cateva discutii– adepti seriosi intr-o zona surprizatoare: chiar in tabara adversarilor USL.
Teza lor este ca d-l Ponta este ceea ce englezii numesc „a gift that keeps on giving” pentru PDL si aliatii sai, un izvor nesecat de cadouri politice. Gafele, incompetenta, vulnerabilitatile multiple il fac sa fie premierul ideal pentru interesele Opozitiei in urmatoarele luni. „De ce l-am schimba? E cel mai bun lucru care se putea intampla PDL in actuala conjunctura. Cu cat sta mai mult, cu atat compromite mai mult USL si sansele sale electorale. Lasa-i sa-i vada lumea cine sunt si ce le poate pielea!”
Problema cu aceasta interpretare, poate spune cineva, este insa ca ceea ce pare a fi bine pentru PDL & co si USL & co (status qvo) poate ca nu este bine pentru tara. Evident, este de discutat ce este bine si ce nu este pentru tara: Sa aiba o conducere competenta in aceasta perioada de turbulenta internationala economica si politica? Sau, din contra, o conducere prin care sa se aleaga in sfarsit odata pentru todeauna praful de actualul sistem, prabusit sub propria-i ineficienta si coruptie, intr-o implozie amplificata de criza?
Prima varianta ar insemna continuarea taratului mai departe intre reforma si status qvo, fara sanse prea mari de redresare profunda si radicala pe termen scurt. A doua varianta ofera posibilitatea (dar nu certitudinea) unei insanatosiri reale si profunde, prin restructurarea sistemului din temelii, in urma colapsului.
Nu are rost sa intram in aceasta analiza aici. Este o discutie separata. Sa revenim la universul in care demisia are loc: Intebarea este: „Ce urmeaza?”
Trei scenarii par sa se desprinda in chip firesc:
Scenariul 2: Continuitatea la guvernare a actualei Puteri, cu un nou Prim Ministru si un nou Cabinet.
Scenariul 3: Rasturnare de situatie, cu o noua Coalitie la guvernare. Coalitie construita fie prin revenire la ceva asemanator cu vechea formula din jurul PDL, fie intr-o noua formula.
Scenariul 4: Guvern de Uniune Nationala cu o solida componenta tehnocratica, guvern menit sa asigure (a) gestionarea tarii cu vedere la criza europeana si (b) organizarea pe baze neutre si consensuale ale viitoarelor alegeri parlamentare.
Ce e preferabil? Greu de spus. Un lucru este sigur -din cate am reusit eu sa determin- clasa politica romaneasca a fost prinsa cu totul pe contre-pied de aceste evolutii. Dupa stiinta mea, nu exista in acest moment la nivelul partidelor nicio analiza serioasa a variilor scenarii posible si cu atat mai putin variante strategice clar articulate. Aproape toti par sa fie intr-o stare cvasi-somnambulica in care spera ca evolutiile evenimenteleor, presiunile informale externe si cele interne ale societatii civile sa se sfarseasca odata, cat mai repede, lasandu-i in pace sa isi continue activitatile in care erau absorbiti la momentul t-zero, cand a izbucnit scandalul.
Cele patru scenarii (cele trei de mai sus plus cel al status qvo-ului) sunt insa in acest moment in mod real si indubitabil in joc. Fiecare cu gradul sau de probabilitate, grad care se va modifica de la zi la zi in saptamana ce vine. Viitorul se face sub ochii nostri. Place sau nu, intram in zilele urmatoare intr-una dintre acele perioade in care cutia combinatiilor si posibilitatilor politice poate sta larg deschisa.
Intrebarea ultima nu este care dintre scenarii este cel mai bun pentru un partid sau altul. Intrebarea ultima este care dintre scenarii este cel mai bun pentru tara. Din nefericire, raspunsul nu este usor de dat. Iata de ce este mai necesara ca oricand o dezbatere publica serioasa pe aceasta tema.
In ceea ce ma priveste, inclin spre Scenariul 4. Recunosc insa ca inclinatia mea are mai degraba o baza intuitiva decat analitica. Sunt sigur ca cititorii au la randul lor propriile analize si intuitii. Si am convigerea ca in acest moment ar fi nu numai interesant dar si foarte util ca aceste analize si intuitii sa fie exprimate public cat mai explicit, de cat mai multi.
Articol publicat si pe site-ul contributors.ro.
.png)
