Despre corectitudine politica si cativa amici

Dragos Paul Aligica 31.07.2011

De același autor

Cand publici un text care incalca dogmele corect-politice despre ce e admis sa spui si cum trebuie spus, ai intotdeauna o clientela abonata la reactii tipice.

In primul rand ai indignarea pura si simpla. Pura reactie emotionala, esenta strategica a corectitudinii politice. Indignarea fara masura, fara logica, fara simtul proportiilor. Uneori sincera, de cele mai multe ori ipocrita: Cum e posibil ca Aligica sa utilizeze cutare cuvant cand termenul desemnat pentru a fi folosit in astfel de situatii e cutare?! Cum e posibil sa spuna cutare lucru cand aprobat, indicat si anticipat este ca in astfel de situatii sa se zica cutare lucru si numai cutare lucru?! De aici izbucniri emotive mai mult sau mai putin mimate, urmate uneori de apelul la cenzura.

Apoi ii ai pe cei indignati dar care au si un rudiment de argument incorporat diatribei lor. Nu realizeza Aligica ca daca zice “asta” inseamna ca zice si “cealalta” asociindu-se astfel celor mai odioase doctrine si personaje? Vrea el sa fie asociat lor? Sunt ingrijorati ca argumentul meu intra pe o panta periculoasa. Pana sa intre argumentul meu, intra insa al lor. Si asa se pomenesc scriind prostii de magnitudini inestimabile. De pilda, mai ieri unul deducea logic ca as vrea sa-l arunc in aer pe Patapievici, altul ca as fi fascist, iar altul ca as justifica prin implicatie terorismul, cu precadere cel islamist.

O varianta mai primitiva si agresiva este asocierea prin citat. Aligica zice: “afara ploua”. Nu realizeaza el ca in discursul sau din mai 1935, de la Baile Herculane, Hitler/Codreanu/Dracula/Voldemort a spus: “afara ploua”? Ce sa intelegem de aici? Intelege Redactia cine e de fapt Aligica? Are Redactia de gand sa ia masuri sau nu?

In sfarsit, sunt cititori bine intentionati care iti reproseaza ca nu iei in serios criticile. Ca in loc sa promovezi dialogul, desconsideri “argumentele” preopinentilor corect-politici.

Ce sa le raspunzi acestor oameni bine intentionati? Ca este public stiut ca nimic -dar absolut nimic- din tot ceea ce am facut in viata publica si politica din Romania, nimic din publicistica mea, din proiectele mele politice, nu poate fi asociat cu altceva decat cu linia doctrinelor ce decurg din ideile liberale clasice si cu apologia valorilor occidentale moderne? Ca numai cineva lipsit de cea mai elementara onestitate intelectuala sau un deficient intelectual poate avea temeritatea sa ma asocieze cu extremismul, fundamentalismul, fascismul?! Ca aici nu mai e vorba de distorsionare sau erori de interpretare? E cu totul altceva…

Si atunci intrebi: cum cred acesti cititori de buna credinta ca ma simt cand vad cum sunt categorisit si vopsit ca extremist, fundamentalist, fascist, codrenist etc? Cand vad cum se incearca in mod insidios si pervers sa fiu impins in coltul in care politrucii corectitudinii politice sunt obisnuiti sa-si impinga oponentii pentru a-i marginaliza si executa public.  De ce as onora deci cu o replica serioasa pe cei care pleaca de la premisa si concluzia ca pozitia mea trebuie sa fie cumva asociabila tuturor ororilor ce le trec lor prin cap?! Cerindu-mi apoi –culmea insolentei!- ca tot eu sa fiu acela care trebuie sa se disculpe?

E prea mult chiar si pentru cineva mai intelegator si seren decat subsemnatul.

Cititorul a observat deja ca, lasand la o parte criticii decenti si bine intentionati (carora nici macar nu mai ai timp sa le raspunzi sub avalansa celorlalti) toate cele de mai sus si altele ca ele stau sub semnul comun al unei anumite, sa spunem elegant, inadecvari cognitiv-atitudinale. La inceput distreaza. Dar de la un punct, nici nu mai sunt amuzante. Variatii peste variatii pe acelasi teme induc oboseala, plictis. Nici macar nu mai irita. O cenusie, mediocra prostie. Ajungi sa te rogi pentru una flamboianta, vivace, sanatoasa... In zadar... Corectitudinea politica usuca si ucide tot ce misca...

Bine-bine, va zice cititorul ajuns in acest punct, dar ce te faci cu prietenii tai, Costi Rogozanu si Horatiu Pepine? De ei ce mai zici? Caci interventiile lor recente ce te vizeaza au aproape toate atributele mai sus mentionate, daca nu pe toate!

Ce sa zic?! Sunt bulversat. Nu-mi vine sa cred. Privirea mi se lasa-n jos, pleoapele-mi se zbat. Simt ca ma strabate un fior. Nu mai stiu ce sa spun... Intr-adevar, prietenii mei, oameni la care tin si pe care-i suspectez uneori de inteligenta alteori de bun-simt, par sa sufere de aceleasi deficiente de judecata si de simt al proportiilor pe care mai sus le identific sub eticheta generica de “prostie”. Refuz insa implicatia logica. Mintea si inima mi se revolta in fata acestei drame silogistice. Nu vreau sa exprim concluzia nemiloasa. Concluzia preseaza... Raman blocat...

Pe scurt, asistati, stimati cititori, la o drama personala. Iata, Costi Rogozanu, un tanar pe care il admir si de la care am mari asteptari. O adevarata tanara speranta a stangii romanesti, un adevarat copil teribil care la nici 40 de ani impliniti, scrie relativ lizibil, citeste texte de pana la 10 pagini si chiar peste, stapaneste cele 4 operatii aritmetice aproape perfect, se descurca in Windows si Microsoft Office, are carnet de sofer. Pentru un publicist stangist al zilelor noastre sunt performante cu totul remarcabile.

El e omul pe care mizez. Sa ne gandim ce-ar fi daca in loc de ecotaj ecologist sau activism multiculturalist fiecare tanar cu aspiratii stangist-intelectuale ar merge pe calea deschisa de Costi. Adica in loc sa umble cu cai verzi pe pereti pierzandu-si timpul cu tot felul de teorii, actiuni si proteste esentialmente inutile si stupide ar pune mana pe carte si s-ar concentra pe mentinerea in parametri functionali a abililtatii de a scrie, de a citi si de a stapani (macar partial) adunarea, scaderea, inmultirea si impartirea. Sau daca in loc de salvarea planetei sau a proletarilor ar avea un plan de a invata ceva socialmente util, cum ar fi soferia. Inchipuiti-va o lume in care tinerii ecologisti inteleg diferenta dintre un milion si un miliard (plus-minus un zero), o lume in care activistii multiculturalisti inteleg insasi definitia termenului multiculturalism (plus-minus doua trei cuvinte), o lume in care intelectualii publici progresisti au citit mai mult decat au publicat (plus-minus 100 de pagini). Nu e o lume perfecta. (Ca nici Costi nu e chiar perfect). Dar e aproximarea unei lumi mai bune.

Ei bine, aceasta e lumea pe care o vad eu crescand pe calea deschisa de Costi.  Sigur, nici el nu e acolo inca. Dar il vad cum merge pas cu pas, cu determinare, in acea directie. Astept cu nerabdare ziua in care va citi si prima carte serioasa, sa o discutam la o bere. Adica nu vreunul din romanele stiintifico-fantastice (cum ar fi cartea aia cu cimpanzoaice in calduri si cimpanzei care isi dau doctorate la Oxford publicand articole ISI) pe care le recenzeaza pe bloguri, profund impresionat de adancimea si semnificatia lor existentiala, ci o carte cum ar fi manualul de introducere in stiinte politice a lui Adrian Miroiu. Visez la ziua aceea. Cum vom sta noi la o bere la terasa si Costi imi va spune, asa, cu cuvintele lui, ce a inteles din cartea profesorului Miroiu dupa ce a citit in paralel capitolul despre problema agregarii optiunilor sociale conform teoremei lui Arrow si capitolul ce face vorbire despre identitate, multiculturalism si preferintele politice. Am convingerea, am speranta, ca ziua aceea va veni.

Cele de mai sus, odata mentionate, sunt suficiente pentru ca cititorii sa inteleaga motivele debusolarii mele in fata interventiei publice recente a lui Costi. Tristetea mea. Sa vada de ce refuz dictatul logicii care forteaza niste concluzii neplacute si de ce imbratisez speranta. Speranta in mai bine.

In mod similar, cred si in celalalt amic al meu. Cred in el chiar daca, in pana de idei fiind, se apuca sa scrie lucruri a caror logica probabil ca nici el nu ar intelege-o prea bine, daca ar avea curiozitatea sa reciteasca vreodata ce a scris. Banuiesc ca trece printr-o criza de inspiratie. Ceva dealtfel tipic si recurent in tagma noastra, a analistilor politici. Din cand in cand, vine o vreme cand sabloanele cu care iti decupezi editoriale nu se mai potrivesc de loc, dar de loc, realitatii ce s-ar vrea analizata prin orificiile prezentate de sablon. Asa e realitatea, dinamica. Si asa sunt sabloanele, statice.

Si e un moment greu, de confuzie. Ce poti sa faci? Sabloanele vechi nu mai merg oricit le-ai forta. Cele noi, nu sunt la indemana... Cineva trebuie sa le inventeze. Sabloanele nu apar asa, din senin. Cineva mestereste la ele pana ies gata de utilizare pe scara industriala. Cine? Tragi de timp. Astepti. Doua optiuni: Fie esti tu fraierul care le inventeaza. Ca apoi sa le preia toti, fara multumiri si copyright. Fie incerci sa faci analiza adevarata, pe bune. Grea dilema.

Habar nu am in care din aceste doua scenarii se zbate zilele astea prietenul Horatiu. Ce stiu sigur este ca un articol confuz despre Oslo, derapajele ideologice periculoase  ale lui Aligica, terorism islamist etc., nu ajuta. Nu se incadreaza. Nu e bun nici de sablon. Si nu e prezentabil nici ca analiza politica sau comentariu public serios. Imi pare rau de Horatiu. Dar am incredere in el. Cu tenacitate va reusi in mod sigur sa manufactureze ceva...Si la capitolul tenacitate observ ca sta bine... Sunt optimist.

Sa inchei, intr-o nota mai serioasa. Realitatea e ca Horatiu si Costi nu-s deloc chiar asa de aiurea cum ar putea reiesi de mai sus. Sunt baieti buni, structuralmente onesti, oameni pe care te poti baza. In marea de secaturi ce populeaza mass media romaneasca, ei sunt –in ciuda faptului ca din cand in cand mai spun si lucruri traznite– doua figuri luminoase. Judecam oamenii dupa ce fac, mai mult decat dupa ce spun si scriu. Ii judecam prin comportamentul lor in fata unor situatii revelatorii. Ii stiu deci bine pe cei doi. I-am vazut in anul electoral 2009, an ce a despartit apele... Cand a fost vorba de clipa de cumpana, de atitudini decisive, de trasul liniei intre bine si rau, au fost intotdeauna de partea buna. Nu e putin lucru. Sa ne gandim cati (si cu ce pretentii!) au sucombat gravitand spre tabara canaliilor. Asa ca, atunci cand vine vorba de criticii mei Costi si Horatiu, nu pot zice decat atat: macar de ar fi pe sfert ca ei nenumaratii postaci anonimi ce se dau de ceasul mortii prin forumuri cu sabloanele, frustrarile si marotele lor corecte-politic!...Sunt?

Citeste si:

Extremismul camuflat in sociologie de Horatiu Pepine

Partidul Breivik in Romania. si adevarta problema a lui Traian Basescu de Costi Rogozanu

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22