Perspective libertariene

Pentru cei al caror interes in politica nu se rezuma la spectacolul jocurilor electorale, o trecere in revista a eva­luarilor facute de analistii politici americani inaintea ale­gerilor din noiembrie duce la o constatare interesanta: libertarianismul, spun multi analisti, ar putea fi acel mic, dar decisiv factor determinant in soarta alegerilor. Wall Street Journal prezinta relatia libertarie­ni­lor cu republicanii ca posibila cheie in aceasta com­pe­titie electorala, National Review prezice ca de­zertarea segmentului libertarian din dispozitivul repu­bli­can ar putea duce la castigarea alegerilor de catre de­mocrati, The New Republic vorbeste despre in­sa­tis­factia libertariana cu politicile etatiste ale lui Bush si posibilitatea unui vot de blam, Washington Post constata sentimentele libertariene ale unei parti a electora­tu­lui independent, iar Reason speculeaza cu privire la o reasezare politica pe termen lung, in care libertarianis­mul ar putea deveni o forta ideologica foarte influenta. In paralel, autori precum Robert Nelson considera ca sin­gurele inovatii ideologice ale lumii postindustriale sunt ecologismul si libertarianismul si prevede o viitoare confruntare globala intre ele, iar autori ca Virginia Postrel sau Glenn Reynolds leaga in mod explicit re­vo­lu­tia informatica, noua economie si consolidarea so­cie­ta­tii postindustriale de cresterea grupurilor si categorii­lor sociale inclinate sa adopte o perspectiva libertariana asu­pra lumii si politicii. Indiferent de interpretare, toti con­verg asupra unei idei: transformarile tehnologice si so­ciale din ultimele decenii, precum si contexte politice spe­ciale cum ar fi competitiile electorale foarte stranse - cum se anunta cea din noiembrie - impun atentiei o mi­noritate ideologica putin cunoscuta, dar din ce in ce mai influenta: libertarienii. O privire mai atenta asupra lor si a ceea ce reprezinta este de interes nu numai din per­spectiva contextuala - in cazul de fata, ipoteticul lor im­pact in alegerile americane -, ci si pentru ca - mult mai important -, daca autorii mai sus citati au dreptate, li­bertarianismul este pe cale sa devina un fenomen glo­bal ce va afecta semnificativ peisajul doctrinar al ur­ma­to­rului secol.

Parametrii libertarieni

Doctrina libertariana este probabil cel mai elaborat si coerent corpus ideologic contemporan, fapt ce o face sa fie fascinanta prin rafinament si profunzime, dar si marginala prin inaccesibilitatea ei pentru un larg seg­ment al publicului. De pilda, in conditiile curente, a te alatura numerosului contingent al noii stangi nu presupune (dincolo de vointa politica de a participa la de­mon­stratii purtand un tricou imprimat cu figura lui Che Guevara) nici o capacitate cognitiva care sa depaseasca o minima alfabetizare necesara recunoasterii unor cuvinte cheie - discriminare, rasism, imperialism, exploatare - si combinarii acestora in lozinci formate din struc­turi propozitionale elementare. A fi libertarian insa pre­supune stapanirea unei intregi literaturi ce se intinde de la John Locke pana la Robert Nozick si a unor ba­terii de argumente ce de multe ori amintesc de formulele expozitive ale teologiei scolastice. Ideea centrala este insa simpla: cea mai importanta valoare poli­ti­ca este libertatea. Pare una dintre acele idei cu a carei importanta toata lumea este de acord. Libertarienii trec insa de acest consens steril si duc ideea pana la ultimele ei implicatii logice si pragmatice. Acest exer­ci­tiu de radicalism luminat, spun ei, demasca superficia­li­tatea intelegerii principiilor libertatii de catre cei care adera la ele doar nominal - adica majoritatea. In schimb, adversarii libertarienilor spun ca acest radicalism dovedeste cum o idee generoasa poate fi transfor­ma­ta subtil intr-o forma de sectarism dogmatic.

Pentru libertarieni, problema centrala a politicii nu poate fi nici justitia sociala, nici natiunea, nici progresul, nici redistributia, ci relatia individului cu statul. Aceas­ta este piatra de temelie pe care se asaza toate ce­lelalte principii si institutii politice. Traditia libertariana considera ca exista doua si numai doua moduri de a organiza ordinea sociala: fie pe baza voluntara, adi­ca prin nenumarate interactiuni libere intre indivizi si diferite asociatii private, fie pe baza coercitiva, adica prin dictatul statului. Pana la urma toate doctrinele poli­ti­ce pot fi supuse unui test unic: Cine urmeaza sa ia de­ciziile ce privesc aspectele specifice ale vietii tale, tu sau altcineva? Cine decide unde vor fi canalizate con­tri­butiile tale la binele public, tu sau statul? Cine ho­ta­ras­te unde si in ce limba vor fi educati copiii tai? Cine de­cide unde si daca ai voie sa deschizi o firma? Cine de­cide daca porti sau nu centura de siguranta la volan? O societate libera tinde sa maximizeze sfera de ale­gere a indivizilor. In societatile etatiste, tendinta este contrara. Statul, prin autoritatile sale, tinde in mod na­tural sa uzurpe spatiul sferei libertatii individuale. Si pentru ca oamenii, tot in mod natural, resping aceasta in­truziune, societatile etatiste, indiferent de nume (socialiste, fasciste, social-democrate), se bazeaza in ultima instanta pe o doctrina ce implica aplicarea unui grad sau a altuia de coercitie. Respingand in toto coer­ci­tia, li­bertarianismul nu este totusi utopic pentru ca nu ur­ma­res­te o societate perfecta, ci doar una perfectibila prin sporirea sferei libertatii. El spera la o lume in care cat mai multe dintre deciziile relevante pentru un individ sa fie luate de nimeni altcineva decat de individul in cau­za.

Libertarianismul este astfel expresia unei filosofii ra­di­cale a libertatii individuale. Telul ultim este abolirea statului, adica o ordine sociala bazata esentialmente pe interactii voluntare. Telul intermediar este instituirea sta­tului minimal. Traditia are radacini in gandirea politica asociata reformei protestante, in John Locke, Adam Smith, Thomas Jefferson si in filosofia politica a gan­dirii federaliste a secolului luminilor. In secolul XIX, o importanta parte a ei a fost asimilata liberalismului cla­sic. Dar, in prima parte a secolului XX, adeptii in­ter­ven­tiei statului in economie si ai statului asistential au uzurpat printr-o manevra ingenioasa titulatura de "liberal", pentru a-si eticheta propriile lor idei, lasand liberalii clasici intr-o minoritate marginala. (Ecoul romanesc al acestei geniale mutari este reprezentat de Neolibera­lis­mul lui Stefan Zeletin - lucrare ce reflecta fidel spiri­tul de un etatism feroce al vremii). Izolati de mutarea la stanga a elitelor politice si intelectuale, liberalii clasici isi relanseaza insa doctrina in a doua jumatate a se­colului XX sub mai multe forme si nume. Cea mai ra­dicala varianta a ei, inspirata de ganditori precum Mises, Hayek, Nozick, Rothbard si Rand, ajunge sa fie cunoscuta ca anarho-capitalism sau libertarianism si sa devina varful de lance al contraatacului impotriva su­prematiei intelectuale si politice a etatismului.

Noul val

Cresterea curenta a influentei libertariene nu poate fi atribuita unui factor unic. Impactul initial s-a datorat vi­zibilitatii marilor ganditori libertarieni in "Revolutia Thatcher-Reagan" ce in anii ‘80 a relansat politic si economic Occidentul si a dus la victoria acestuia asupra imperiului ruso-comunist. Azi lucrurile sunt mai com­plicate, noul val libertarian fiind alimentat de un in­­treg complex de factori: aparitia unor grupuri din ce in ce mai mari de votanti ce eludeaza tiparele ideologice obisnuite, fiind atat impotriva interventiei statului in eco­no­mie (impozite, subsidii, reglementari), cat si in viata sociala si culturala (cenzura, restrangerea dreptului la avort etc.); incapacitatea elitelor mass-media si intelectuale occidentale de a mai ascunde publicului, dupa 1989, esecul socialismului; intelegerea mai clara a semnificatiilor episodului comunist si a rolului gandirii eta­tiste ca presupozitie a experimentelor de tip socialist si national-socialist (nazist); o mai clara constiinta a rolului coroziv al statului asistential in viata sociala oc­cidentala; falimentul mitului social-democratiei ca alternativa viabila in conditiile globalizarii; reactia im­­potriva corectitudinii politice si a folosirii statului ca mijloc de impunere a vederilor unei minoritati asupra ma­jo­ritatii; erodarea puterii statelor datorita globalizarii si aparitia posibilitatilor reale de policentrism politic; in sfarsit, o epuizare generala a fortei de atractie a modu­lui clasic de definire a clivajului stanga-dreapta in noile conditii globale.

Cea mai interesanta explicatie a noului val libertarian este insa cea data de autori precum Paulina Borsook, care il leaga de schimbarea de generatii des­fa­su­ra­ta pe fundalul revolutiei info-tehnologice din ultimii 10 ani. Avem de a face cu o prima generatie formata in me­diul flexibil, dinamic si policentric al Internetului, al co­municarii instantanee si al conexiunilor globale. Este im­posibil ca acesti oameni sa nu perceapa diferit problemele autoritatii, ierarhizarii si controlului, precum si, odata cu ele, universul dezirabilului si posibilului in organizarea politica. Libertarienii ar fi, asadar, precursorii unor noi configuratii politice si doctrinare. Ei anunta o rea­sezare a ideilor si valorilor politice in functie de structuri sociale emergente in urma revolutiei tehnologice in mijlocul careia ne aflam. Doctrine si clivaje politice care au dominat secolul XX sunt grefate pe structuri provenite din societatea industriala, in unele cazuri chiar cu radacini in cea agrara, de secol XVIII. Ele nu mai pot supravietui configuratiilor postindustriale si unei lumi globalizate. Noile structuri atrag cu ele noi per­ceptii si noi valori. De pilda, conflictul dintre eco­lo­gisti, cu mistica lor holista si cu apelul lor la solutii de in­terventie coercitiva si mega-control la nivel global, si li­bertarieni, cu etica lor individualista si apelul lor la so­lu­tii voluntare, spontane si bazate pe retele informale ce cresc de jos in sus, ar putea anunta unul dintre mari­le clivaje ale spatiului doctrinar al viitorului.

Viitorul libertarian

Timpul va arata in ce masura proiectiile de mai sus sunt exacte. Indiferent de interpretare, este clar ca explozia Internetului este corelata cu explozia aparitiei de grupuri si idei libertariene peste tot in lume. Elementele unei foarte interesante retele transnationale avand ca nod central Cato Institute din Washington DC, cel mai mare si influent centru libertarian, par deja sa se fi con­turat. Dar cheia destinelor libertarianismului ca mis­ca­re social-politica este data nu de tehnologie, ci de li­ber­tarieni ca tip uman si purtatori de identitate ideologica si culturala. Daca ii privim atent o sa intelegem de ce nu vor putea transforma miscarea lor intr-o forta po­li­tica de sine statatoare si de ce, in ciuda acestui fapt, in­fluenta lor in spatiul public va continua sa creasca.

Libertarianul tipic are in general o educatie, situatie profesionala si status social mult peste medie. Bine an­co­rat intelectual, are o capacitate de analiza puternica, de obicei creata in mediul profesional din care provine. Or­ganizandu-se in grupuri si retele, tinde sa adopte un eli­tism greu disimulat si un mod condescendent de a-i privi pe cei neluminati de libertarianism. De multe ori an­gajarea sa doctrinara evolueaza in directia unui usor fanatism dublat de un cult al eroilor (de obicei pentru Rand sau Mises). Percepandu-se in opozitie cu majori­ta­tea, proiecteaza un spirit independent, adversarial si de fronda si o ostilitate fatisa la adresa puterii si au­to­ri­tatii. De pilda, revolutia blogger-ilor cu atacul ei direct asupra ierarhiei mass-media si monopolului pe care-l au acestea, precum si experimentele cu forme noi de agregare politica prin Internet sunt in buna masura de inspiratie libertariana. Pentru ei, formele organizationale si culturale ale prezentului sunt suspecte si neagreate din principiu. Iar nuantele noii culturi libertariene ce cres­te odata cu extinderea retelei tradeaza ceva impor­tant exact in acest sens. Plecand de la o bibliografie strict doctrinara si un numar relativ limitat de autori, cu­rentul libertarian ocupa acum un intreg domeniu cultural. De la sociologie cu orientare futurologica pana la is­torie alternativa si science fiction, de la revendicarea cyber-punk-ului lui William Gibson pana la eseistica celor de la Wired ce imbina discipline si genuri cu idei tehnologice si teorii stiintifice de varf, de la speculatiile ge­nialoide ale lui Ray Kurzveil la cultul pentru filme precum Serenity si Firefly, subcultura li­bertariana devine din ce in ce mai mult marca unui univers in sine. Di­rectia sa: in principal po­sibilul si viitorul si doar in se­cundar actualul si prezentul. Hiper-intelectualisti si hiper-principiali, ei sucumba in fata provocarilor actiunii colective ce trebuie infaptuita intr-o lume impura si dominata de non-libertarieni si se regrupeaza instinctiv in proiectii ale viitorului si posibilului. Pe scurt, toate tra­sa­tu­rile ce-i unesc si le dau o identitate si o coeziune intelectuala unice fac in acelasi timp ca potentialul libertarienilor de a actiona direct in spatiul politic obisnuit, cu compromisurile, ambiguitatile si conflictele sale, sa fie extrem de limitat.

Toate astea nu inseamna ca influenta lor nu va creste. Simpla lor prezenta ca punct de reper in dezba­te­rea publica si presiunea pe care o pun asupra acesteia, prin concentrarea sistematica si agresiva asupra principiului libertatii si a pericolului etatist, vor continua sa aiba impact. In ultima vreme, influxul de noi convertiti din randurile industriei de IT, al managerilor si antreprenorilor tineri sau al specialistilor din tehnologiile de varf face ca forta financiara libertariana sa creasca odata cu probabilitatea ca network-ul libertarian de azi sa con­tina potentialii miliardari, directori de corporatii si lideri economici de maine. Daca ecuatia succesului unei doc­tri­ne depinde de forta financiara si de influenta sociala a sustinatorilor ei, o rapida ascensiune viitoare este previzibila. In plus, nu trebuie neglijat ca, fie si lipsita de resurse, o minoritate disciplinata ideologic poate avea o influenta electorala cu mult superioara numarului de membri in alegerile in care doar cateva procente des­part victoria de infrangere. Asa cum poate fi cazul in noiembrie in America. Iar in ceea ce priveste tari ca Ro­mania, unde confuzia ce inconjoara termenul "libera­lism" nu este intrecuta decat de habotnicia cu care acest termen gol de continut este invocat, libertarianismul reprezinta un reper indispensabil mult intarziatului proces de clarificare doctrinara. Pe scurt, place sau nu, li­bertarianismul are potentialul de a fi o forta politica si ideologica, in ciuda incapacitatii sale structurale de a de­veni o miscare politica de mase.