De același autor
Frica de COVID-19 a declanșat un tsunami de ură peste tot în lume, așa cum remarca secretarul general al ONU, Antonio Guterres. Formele în care se manifestă teama și iritarea produse de efectele virusului au îmbrăcat în aceste luni forme diferite în zone diferite ale lumii - de la rasism și xenofobie la sinofobie, islamofobie, homofobie și antisemitism. Exact cum s-a întâmplat în cazul atâtor altor molime din istoria sa, omenirea are nevoie și în cazul acesteia de un vinovat palpabil (altul decât cel real, virusul), pe care să îl poată vedea și trage la răspundere, fără să mai conteze că nu are nicio legătură cu realitatea. Și, la fel ca în trecut, atenția se îndreaptă către categoriile cele mai vulnerabile - minoritățile etnice, religioase, sexuale dintr-o anumită regiune sau țară.
Studiile realizate în această perioadă arată că inegalitățile structurale deja existente în societăți au determinat ca minoritățile să fie oricum mai greu lovite de virus decât majoritatea existentă în respectivele țări. De pildă, americanii de culoare au murit într-o proporție de trei ori mai mare decât albii, în timp ce în Marea Britanie, rata este de patru ori mai mare. Există mai mulți factori: unul ar fi accesul restrâns al categoriilor vulnerabile la îngrijiri medicale și la resursele care influențează sănătatea (inclusiv acces la apă curentă, așa cum se întâmplă în ghetouri ori tabere de refugiați). Un altul ar fi prejudecățile societale – de pildă, unele minorități sunt supuse discriminării dacă poartă mască în public.
În Marea Britanie au existat cel puțin 300 de cazuri de hărțuire a minorităților (în special a celei asiatice) și zeci de cazuri în care oameni infectați au cerut să nu fie tratați de doctori sau asistente de origine asiatică. În Franța, doi doctori au fost acuzați de rasism după ce au sugerat testarea unui vaccin TBC pe africani. În SUA, discriminarea asiaticilor a luat amploare în special după ce președintele Trump a vorbit în etapa inițială a pandemiei despre „virusul chinez” și a acuzat China în repetate rânduri că poartă în întregime vina pentru răspândirea COVID-19. Concluzia aparține organizației Human Rights Watch (HRW). O mulțime de americani de origine asiatică au fost atrași în campania antirasism fără voia lor, după ce magazinele le-au fost vandalizate chiar în protestele la adresa rasismului și violenței poliției. Cei mai mulți dintre americanii de origine asiatică sau care trăiesc, muncesc ori studiază temporar în SUA nu au fost până acum neapărat ținta unor atacuri directe. Cei mai mulți erau vizați de discriminări indirecte – la admiterea în facultate, la nivelul salarial ș.a.m.d. Odată cu pandemia însă, atacurile au devenit unele directe. Există peste 18 milioane de asiatici în SUA (5,6%), potrivit recensământului din 2017. Iar din martie și până la începutul lui mai, au fost făcute peste 1.500 de plângeri de discriminare asupra asiaticilor din SUA. În aproximativ 8% din cazurile înregistrate, asiaticii au fost agresați fizic. Sute de cazuri se referă la hărțuirea acestora în public (acuzații că „au adus coronavirusul în America”) și interzicerea accesului în magazine sau mijloace de transport.
Beijingul a sesizat rapid ocazia și a protestat oficial după cazurile relatate în presa americană. A cerut SUA să respecte drepturile minorităților. Însă China are propriul dosar consistent de discriminare în contextul pandemiei. Mii de africani au fost ținte ale rasismului și discriminării în orașele chineze. Imigranții africani din Guangzhou au fost scoși cu forța din locuințe și forțați să facă teste COVID și să intre în carantină, chiar dacă nu prezentau niciun fel de simptom. Mulți dintre ei au fost apoi evacuați de proprietari și forțați să doarmă pe străzi. Tot în Guangzhou, la intrările în restaurante au fost instalate semne cu „interzisă intrarea negrilor”.
Actele de discriminare produse de COVID nu s-au limitat la culoarea pielii. În India, de pildă, cei acuzați de răspândirea COVID au fost musulmanii, fiind supuși unei campanii de ostracizare extinse. Au existat și agresiuni fizice, amplificate de retorica dominantă în mediul online - hashtagurile „coronajihad” sau „bio jihad”. În Coreea de Sud, acuzată de mulți că ar fi stat la originea răspândirii COVID în Seul a fost comunitatea LGBT, întrucât au fost depistate cazuri și într-un club gay.
Or, nu există niciun argument științific că o anumită rasă, etnie, naționalitate ori orientare sexuală e mai predispusă decât alta să se infecteze și să transmită virusul mai rapid decât alta. În cazul afroamericanilor, de pildă, faptul că munca și valoarea în societate le sunt subestimate duce la o frecvență mai mare a bolilor cronice (care cresc riscul de a face o formă mai gravă de COVID). Cu 60% mai mulți afroamericani au diabet și cu 40% mai mulți hipertensiune, potrivit Scientific American. Iar accesul la serviciile de sănătate este mai precar decât în cazul concetățenilor lor albi.
Partide politice și grupări din SUA, UK, Italia, Spania, Franța și Germania au încercat să profite de pe urma crizei COVID pentru a acredita retorici antiimigrație, ultranaționaliste, antisemite și teorii ale conspirației xenofobe. Acestea au stigmatizat refugiații, străinii, minoritățile. În cele din urmă, așadar, nu rasa este cea care influențează riscul în cazul virusului, dar rasismul – da. //
