De același autor
Competiția de lungă durată dintre cele două proiecte energetice strategice pentru transportul gazul azer de la Câmpul Shah Deniz II, situat în Marea Caspică, către Europa a luat sfârșit.
La 28 iunie, consorțiul companiilor din domeniul energetic care operează în câmpul gazeifer de la Marea Caspică – printre acestea se numără gigantul britanic BP, grupul Total din Franța și compania de stat azeră SOCAR – vor anunța oficial Conducta Trans-Adriatică drept proiectul câștigător al competiției energetice ce va lega continentul european de regiunea Mării Caspice pe ruta cunoscută sub denumirea de Coridorul Sudic.
Ambele proiecte susțin în egală măsură eforturile Europei de diversificare a surselor de energie și a rutelor de import oferind alternative dependenței energetice de Moscova. Cu toate acestea, gazoductul TAP este un proiect mai ușor de gestionat fiind realizat la scara mai mică prin comparație cu Nabucco. Conducta Trans-Adriatică este prin definiție o rută de aprovizionare sudică proiectată din Turcia până în Italia motiv pentru care reprezintă o amenințare mult mai mică pentru Moscova.
Cu toate că proiectul TAP mărește considerabil accesul Azerbaidjanului pe piețele energetice europene, alegerea acestei conducte în defavoarea ambițiosului gazoduct Nabucco Vest dezvăluie, mai degrabă, o înțelegere între Baku și Moscova care îi permite Rusiei să își mențină o poziție energetică strategică în Europa.
Analiză
Investițiile realizate de statele occidentale în industria energetică a Azerbaidjanului în anii 1990 au permis țării să devină un important producător si exportator de petrol și gaze. În anul 2003, Coridorul Sudic al conductelor Baku-Tbilisi-Ceyhan și Baku-Tbilisi-Erzurum a devenit funcțional acordând statului azer posibilitatea de a exporta petrol și gaze naturale prin Georgia și Turcia către Europa.
Mai târziu, în timp ce producția de petrol azeră a început să scadă atingând cifra maximă de 1,01 milioane de barili de petrol pe zi în anul 2010, statul a început să sondeze opțiuni de creștere a producției de gaze naturale, în principal al Câmpului Shah Deniz II de la Marea Caspică. În prezent se estimează că Shah Deniz va asigura o cifră de producție de 16 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an începând cu anul 2017 sau 2018 din momentul în care acesta va deveni operational. Din acest motiv, câmpul gazeifer azer va deveni o atracție deosebită pentru statele europene dornice să-și diversifice sursele energetice cu scopul de a detrona Rusia, din calitatea sa de furnizor tradițional, care asigură aproximativ 130 de miliarde de metri cubi de gaze naturale Europei, în fiecare an.
De-a lungul timpului o serie de consorții și-au exprimat interesul pentru Câmpul Shah Deniz II, însă Conductele Trans-Adriatică și Nabucco Vest (varianta redusă a mult mai ambițiosului proiect Nabucco) au fost considerate la începutul acestui an drept favorite.
Nabuco Vest vizează conectarea frontierei turco-bulgară de hub-ul austriac din Baumgarten traversând România, Bulgaria și Ungaria. Spre deosebire de acesta, conducta Trans-Adriatică a fost proiectată pentru zona cuprinsă între Turcia și Italia livrând gaze naturale prin Grecia și Albania. Statele europene și-au alocat susținerea pentru unul dintre cele două proiecte în funcție de calitatea lor ca puncte de trecere pentru unul dintre cele două gazoducte (astfel Proiectul Nabuco Vest are susținerea majoritară a statelor din Centrul și Estul Europei în timp ce Conducta Trans-Adriatică primește predominant sprijinul statelor din Balcanii de Sud-Est).
Avantajele Conductei Trans-Adriatice
Există câteva motive bine determinate pentru care Proiectul Trans-Adriatica a fost ales în detrimentul proiectului Nabucco Vest. În primul rând este vorba despre costuri: cea din urmă conductă trebuie să parcurgă 1300 de kilometri pe când conducta Trans-Adriatică ar acoperi doar 500 de kilometri, mai puțin de jumătate din lungimea primului proiect. În ce privește transportul de gaz, pentru Nabucco se preconizează un total de 23 de miliarde de metri cubi pe an comparativ cu doar 10 miliarde de metri cubi pe an pentru conducta Trans-Adriatică. În final, costurile proiectului Nabucco au fost aproximate undeva la 8 miliarde de euro, mai mari cu 6,5 miliarde de euro față de proiectul Trand-Adriaticei (TAP)
Cel de-al doilea motiv vizează interesele energetice ale Rusiei în Europa. Deși Federația Rusă s-a opus oficial ambelor proiecte energetice, conducta Nabucco Vest ar fi adus mai multe atingeri intereselor părții ruse în regiunea Europei Centrale și de Est – zonă care este, în prezent, cea mai dependentă de aprovizionarea cu gaze naturale din Rusia (anterior conectării punctului de distribuire din Austria). Inițial Moscova a căutat să submineze gazoductul Nabucco prin negocierea unor prețuri mult mai mici pentru statele aflate de-a lungul rutei de trecere a Nabucco făcând conducta neviabilă comercial. Totodată, Rusia a promovat propriul său proiect, South Stream care provine din Rusia și traversează Marea Neagră înainte de a se suprapune rutei alese pentru gazoductului Nabucco. Mai mult, proiectul Nabucco Vest a pierdut un acționar cheie în momentul în care compania germană de energie RWE a vândut procentul său de 17% din proiectul Nabucco cu puțin timp înainte ca decizia consorțiului Shah Deniz să fie cunoscută.
Simțind că obstacolele cu care Nabucco se confruntă sunt în creștere, Azerbaidjan își schimbă poziția radical promovând în ultimele săptămâni consolidarea poziției proiectului Trans-Adriatic. Spre exemplu, la 21 iunie, grupul azer SOCAR a achiziționat un pachet de acțiuni la firma de tranzitare a gazelor naturale DESFA din Grecia, la scurt timp după ce Rusia a făcut propria ofertă pentru această firmă.
Măsura a fost văzută ca un impuls în vederea promovării proiectului TAP mai ales că Azerbaidjan căută să dețină controlul asupra rutei de tranzit pentru ca mai apoi să poată realiza investiții sigure în acest proiect. De aceea, în lumina presiunii puse de Rusia asupra Azerbaidjanului, alegerea consorțiului Shah Deniz poate fi văzută ca un compromis între Moscova și Baku.
Conducta Trans-Adriatică se confruntă încă cu o serie de întrebări privind competitivitatea gazului azer pe piața europeană din punct de vedere al prețului sau cu problema timpului (cât va trece până când gazoductul va deveni de fapt operațional). Mai mult decât atât, decizia consorțiului vine pe fondul unor schimbări radicale în dinamica energiei din Europa, fiind vizibile atât creșteri ale livrărilor de gaze naturale lichefiate cât și încercări de partajare a eforturilor pentru a avea impact asupra jucătorilor din domeniul energetic al întregii regiuni. Prin urmare, alegerea conductei TAP în defavoarea conductei Nabucco Vest demonstrează, în actuala conjunctură, abilitatea neîntreruptă a Rusiei de a influența major dinamica sectorului energetic de pe continental european.
Traducere și adaptare de Simona Solomon
