Despre mizeria din spitalele de psihiatrie romanesti

Miercuri, 30 martie 2004, la sediul GDS a avut loc dezbaterea cu tema Mizeria din spitalele de psihiatrie romanesti, moderata de doctorul Ion Vianu. Au luat cuvantul: Radu Filipescu (presedintele CA GDS), Nichita Aurel (secretar de stat, Ministerul Sanatatii), Victoria Jugravu (consilier superior in Directia Generala de Asistenta Medicala), Lucia Uta (director, Directia Juridica din Ministerul Justitiei), Mircea Cinteza (presedintele Colegiului Medicilor din Romania), Dan Voinea (procuror, Parchetul Militar), dr. Alexandru Buzamet (presedintele Asociatiei Nationale a Asiguratilor si Pacientilor din Asigurarile Sociale de Sanatate -ANAPASS), dr. Dan Prelipceanu (conf. univ., Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila”), dr. Constantin Oancea (prof. consultant, Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila”), dr. Florin Tudose (prof. univ., Universitatea “Spiru Haret”, Seful Departamentului de Psihiatrie de Legatura din Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti), dr. Dana Tudorache (Liga Romana pentru psihiatrie), dr. Dan Ghenea (Liga Romaneasca pentru Sanatate Mintala), Madalina Baroncea (vicepresedinte ANAPASS) si Bogdan Lucaciu, psiholog.

O atitudine inumana umbreste calitatea ingrijirii medicale

Radu Filipescu: Va multumim ca ati raspuns invitatiei Grupului pentru Dialog Social si Asociatiei Nationale a Asiguratilor si Pacientilor din Asigurarile Sociale de Sanatate (ANAPASS) la aceasta tema. Problema in dezbatere intra in sfera de interes a mai multor institutii, de aceea avem invitati din mai multe domenii. O sa il rog pe d-l doctor Ion Vianu, care are un merit deosebit in organizarea acestei intalniri, sa modereze impreuna cu d-l doctor Buzamet si d-na doctor Baroncea.
Ion Vianu: Evenimentul Zilei a publicat stiri ingrijoratoare despre ceea ce se intampla in spitalul de psihiatrie Poiana Mare de langa Craiova - un spital oarecum simbolic, intrucat in timpul regimului Ceausescu aici erau internati pacienti din motive politice. Desi el se afla in atentia ONG-urilor, in timpul acestei ierni a existat un numar neobisnuit de decese si a aparut suspiciunea (confirmata de altfel de anchete preliminarii), ca acolo au murit oameni de foame si de frig. Acum 10 ani, vizitand spitalul Poroschia, impreuna cu persoane din Asociatia Americana de Psihiatrie, am vazut ca se mai practica imobilizarea pacientilor cu lanturi. Or, acum un an, tot in Evenimentul Zilei, a aparut o fotografie a acelei camere cu lanturi, inca functionala dupa 10 ani si dupa atatea proteste. Acest lucru ne-a dat o idee asupra inanitatii interventiilor noastre, asupra faptului ca in Romania exista in fiecare zi aceste scandaluri, dar protestele nu au eficacitatea asteptata. Din 1990 incoace, psihiatria romaneasca se afla intr-un proces de reforma, exista un numar mare de initiative, dar iata ca, in anumite locuri periferice (si poate nu numai in locurile cele mai periferice), persista inca o atitudine inumana care arunca o umbra asupra calitatii ingrijirii medicale.
Aceste banuieli au creat o emotie. Locul a fost vizitat de ministrul Sanatatii, care a spus intr-o prima faza ca respectivele conditii hoteliere sunt acceptabile. Apoi, a fost demis totusi directorul Directiei Medicale a judetului Dolj si s-a acordat un credit de 4 miliarde si jumatate. In sfarsit, s-a instituit si o comisie ca sa cerceteze situatia, in special aceea din spitalele in care se aplica masurile de siguranta. Deci, aceasta emotie a dat anumite rezultate preliminare. Nu as vrea sa influentez cursul dezbaterilor, dar cred ca este cazul ca si societatea civila sa se ocupe de acest lucru. Intr-un stat democratic, nu numai statul insusi se supravegheaza pe sine, ci si cetatenii trebuie sa exercite un anumit control prin organizatiile non-guvernamentale. Exista o lege a informatiilor publice, dar, din cate mi-au spus reprezentantii ANAPASS, ei nu au avut acces la informatiile privind aceste decese suspecte.
Alexandru Buzamet: Poiana Mare este un subiect vechi, exacerbat, periodic, in presa. Din pacate, in Romania, ca nicaieri in alta parte, o data cu valul de presa, lucrurile mureau. Doua-trei zile agitatie, interviuri, declaratii si pe urma tacere. Acolo s-a murit constant, iar cauzele au fost cam aceleasi. Despre ele s-a vorbit doar intr-o anumita perioada, mai ales sub aspectul persecutiilor politice facute prin psihiatrie. De data aceasta, se pare ca tema nu mai este nici medicala, nici politica, ci, pur si simplu, umanitara. Va trebui sa dam un semn de normalitate lumii exterioare, sa se vada ca treburile acestea conteaza si pentru noi si ca suntem hotarati sa terminam cu ele. Pentru asta, ANAPASS a indraznit sa faca o plangere penala, vorbind despre infractiuni grave, crime contra umanitatii, genocid si rele tratamente. Doua articole de Cod Penal care au cele mai mari pedepse. Dupa ce le-am formulat, ne-am intrebat daca este adevarat sau traim un cosmar. Vroiam sa ma trezesc si sa spun ca acolo este o simpla neglijenta, ca mor cu sutele, dar din cauze cardiace, cum spune ministrul Sanatatii, d-l Branzan. Dar cauzele astea sunt mai rare la bolnavii psihiatrici. Ei sunt mai linistiti cu inima, sunt saraci, vorba ceea, cu duhul.
Voce din public: Nu sunt saraci cu duhul, nici vorba.
Alexandru Buzamet: Proteste, am retinut. Ei au si o longevitate a lor, daca nu se sinucid.
Ion Vianu: Nu e adevarat. Nu cunoasteti datele si vorbiti din afara.
Alexandru Buzamet: S-ar putea sa gresesc, nu am …
Constantin Oancea: Frecventa bolilor somatice la bolnavii psihici este de cinci ori mai mare decat la restul populatiei. Ei au nevoie de mai multa ingrijire somatica decat oamenii obisnuiti. Neurolepticele de tip Novel dau diabet, produc tulburari electrocardiografice, infarct si obezitate. Suntem intr-o lume a condamnarilor si trebuie sa trecem, pe pamant, la fapte. Sunt impresionat ca nu este aici nici un reprezentant al spitalului. Condamnam in lipsa.
Alexandru Buzamet: Imi pare rau ca am facut aceste afirmatii. Eu, citind despre cauzele de etiologie a infarctului miocardic, nu am gasit printre ele si pe cele psihiatrice.

Nici sub presiune europeana, lucrurile nu se misca

Ion Vianu: De ce s-a murit la Poiana Mare? Foarte multi pacienti au decedat de bronhopneumonie. S-a spus ca foarte multi pacienti erau casectici. S-a spus, de asemenea, ca o parte din pacienti au murit fara ca mortile lor sa fie declarate in spital.
Alexandru Buzamet: Este o problema de evaluare a situatiei, de a decide daca faptele de acolo pot trece drept o neglijenta si de a merge in continuare pe acelasi drum sau este cazul sa decidem aici impreuna ca ceea ce se intampla acolo imbraca o forma grava. Ca Romania nu poate sa se integreze in UE cu asemenea spitale in care ministrul Sanatatii da carne, prin ordin exceptional, ca sa revigoreze pacientii dintr-un spital aflat sub atentia opiniei publice si a presei.
Dan Ghenea: Este trist ca, dupa zece ani de monitorizare europeana a acestui spital, lucrurile se afla in acelasi punct. S-a vorbit acum despre 17 morti intr-un interval de doua luni. Un raport din 1995 al Comitetului pentru Prevenirea Torturii arata un numar de 61 de morti intr-o perioada de 7 luni de zile, deci aproximativ aceeasi mortalitate. Comitetul pentru Prevenirea Torturii gaseste ca in 1995 aceasta mortalitate era in exces cu 20% fata de valoarea asteptata a mortalitatii in spitale. Au existat trei vizite ale delegatiilor Comitetului pentru Prevenirea Torturii: in ’95, in ’98 si in 2001. Desi, dupa practica obisnuita, guvernul raspunde acestor rapoarte in termen de sase luni, practic exista un singur raport de raspuns dat publicitatii- cel pentru vizita facuta in 1995. Deci, nici sub presiune europeana, lucrurile nu se misca. Aici este vorba de doua guverne ale Romaniei, de ambele coloraturi. Unul care a facut un raport de raspuns initial si un al doilea care a dat niste explicatii, cred, suplimentare. In ambele situatii, s-a incercat, pur si simplu, doar cosmetizarea situatiei. De exemplu, raportul de raspuns la raportul din ’95 al acestui comitet enumera 10 masuri luate in urma vizitei. S-a facut training cu bucatareasa de la spitalul Poiana Mare. S-au renovat sali de ergoterapie care pot oferi activitati unei duzini de pacienti, dar nu exista ergoterapeut. S-au diversificat activitatile, dar personalul a scazut. Ultima masura era ca s-a trasat sarcina Directiei Medicale a judetului Dolj sa ia toate masurile necesare pentru a remedia situatia: raspunde cu capul daca nu rezolva. Sunt de acord ca vorbim despre mai mult decat neglijenta.
Madalina Baroncea: Tocmai datorita acestor motive, ANAPASS a depus o plangere penala. Este momentul ca autoritatile sa sesizeze ce se intampla acolo si sa pedepseasca persoanele vinovate, pentru ca daca acest lucru nu se intampla, la anul sau peste doi ani, o sa ne confruntam din nou cu un scandal de presa. Si nu se rezolva nimic. Nu mai este vorba doar de investigatia unor ziaristi sau de monitorizarea unor ONG-uri - nationale si internationale -, este vorba de investigatia autoritatilor, este vorba de investigatia autoritatilor romane. Avem o intrebare adresata Parchetului, Ministerului Sanatatii si Ministerului Justitiei. De curand s-a infiintat o comisie interministeriala formata din Ministerul Sanatatii, Ministerul Justitiei si Parchetului. De ce alaturi de Parchet, de procuror, in aceasta comisie figureaza si cele doua ministere implicate in ceea ce se intampla la Poiana Mare?

Atitudine punitiva inconstienta, dispret fata de materialul uman

Ion Vianu: Sunt doua anchete care se fac? Una interdepartamentala, a mai multor ministere, si alta a procuraturii? Sau este vorba de una si aceeasi ancheta? Sunt doua anchete care au fost fuzionate?
Constantin Oancea: Este vorba de un spital cu totul special care, in englezeste, s-ar numi high security, adica un spital in care exista responsabilitati impartasite: pacientii sunt in detentie obligatorie si sub supravegherea Procuraturii si a Justitiei. Exista cinci-sase spitale de acest gen in Romania, dar numai unul dintre ele se afla in aceasta situatie. Daca cinci sesizari sau trei sesizari internationale nu au dat nici un rezultat, inseamna ca undeva exista o rezistenta. Pentru ca iata, Spitalul Jebel poate sa functioneze bine, este civilizat, Sapoca functioneaza bine, Voila, cu acelasi profil, functioneaza foarte bine. Deci aici avem o rezistenta, care tine de legatura cu materialul care exista acolo. Iata bolnavul psihic cu doua stigmate: si bolnav, si delincvent. Aceasta atitudine punitiva, aceasta inconstienta neglijare pe care o sesizam pot proveni fie din partea autoritatilor, fie din partea personalului insusi, care are un anumit dispret fata de materialul uman. Intrebarea este daca acesti oameni pot fi reformati, sau o solutie mai simpla ar fi ca acest spital sa se inchida? Mai bine sa redistribuim bolnavii in alte spitale, unde lumea este civilizata, decat sa incercam sa reanimam o rabla care nu se poate reforma.
Ion Vianu: Dupa cunostinta mea, ancheta nu priveste doar Spitalul Poiana Mare, ci toate spitalele in care se aplica masurile de siguranta. Avem aici reprezentanti ai Ministerului Sanatatii in masura sa ne dea explicatiile necesare. In ceea ce priveste stigma suplimentara pe care o constituie masura de siguranta, cred ca, intr-adevar, puneti intrebarea justa. Faptul ca cineva este detinut nu implica sub nici o conditie faptul ca ar putea sa li se aplice un tratament discriminatoriu si exterminant.
Lucia Uta: Acea comisie functioneaza de ani de zile cu aceasta participare: Parchetul de pe langa Instanta Suprema, Ministerul Justitiei si Ministerul Sanatatii. Comisia se deplaseaza periodic, de obicei o data pe an, la toate aceste spitale de psihiatrie. Noi, reprezentantii Ministerului Justitiei si ai Parchetului, verificam legalitatea internarii, iar celelalte aspecte sunt verificate de catre reprezentantii Ministerului Sanatatii, in a carui retea se gasesc aceste spitale. Bolnavii internati acolo in baza unei hotarari judecatoresti nu sunt detinuti, cei mai multi dintre ei au fost achitati pentru ca datorita bolii nu raspund penal si s-a luat fata de ei aceasta masura de protectie si pentru ei si pentru societate.

De la discutie lipseste un reprezentant al Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare

Ion Vianu: Deci, nu s-a instituit nici o comisie. Dar, atunci ce s-a instituit? Exista o alta comisie? Care a fost reactia la acest scandal aparut in legatura cu Poiana Mare?
Victoria Jugravu: Asa cum a spus d-na director de la Justitie, verificarea se face nu la sesizarea presei, ci periodic, printr-o comisie interministeriala care functioneaza de mult. De data aceasta, in urma situatiei aparute la Poiana Mare si comunicata de autoritatile locale, s-a hotarat trimiterea unei comisii care face alta verificare decat cea obisnuita: se examineaza bolnavul, dosarul, inclusiv aspecte privind calitatea actului medical si a conditiilor de spitalizare. Activitatile acestei comisii au fost formulate dupa recomandarile Comitetului European de Prevenire a Torturii (unde este situat spitalul, care sunt posibilitatile de transport, s.a.m.d., care este imobilul, ce construire initiala a avut, care sunt conditiile de spitalizare, conditiile de viata care cuprind mai multe aspecte). In urma verificarii terminate duminica, au fost redactate procese verbale la fiecare spital si se va face o nota finala.
Ion Vianu: Ati putea sa ne anticipati putin asupra acestei note finale spunandu-ne care sunt impresiile pe care cineva (comisia sau dvs., daca ati fost acolo) le-a avut in legatura cu faptele neobisnuite?
Victoria Jugravu: Este o verificare, nu o ancheta. Am verificat toate cele 6 spitale si, in special, Spitalul Poiana Mare. Concluzia finala va fi prezentata pe site-ul Ministerului Sanatatii, asa cum a fost prezentata si aceasta Comisie de Control. Situatia nu este nici atat de grava, nici atat de buna fata de pretentiile si normativele actuale in vigoare. Ar fi fost bine sa fie invitat si un reprezentant de la Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare pentru ca ei stiu si greutatile lor, dar stiu si ceea ce au primit de-a lungul timpului.
Bogdan Lucaciu: Dvs. aveti niste criterii sau norme de apreciere a gradului de normalitate a institutiei, a spitalului respectiv? In ele intra, de exemplu, protectia clientului, a pacientului, ca norma, protectie fizica si morala. Daca vecinul meu a mancat doi pui si eu nici unul, statistica spune ca in medie fiecare a mancat cate un pui. Lucrurile acestea se verifica nu din punct de vedere cifric sau din punct de vedere uman (adica pornind de la client spre institutie si nu de la institutie spre client)? Exista astfel de standarde in aceste verificari?
Dan Ghenea: Exista o lege publicata in 2002, care se cheama Legea Sanatatii Mintale si a Protectiei Persoanelor cu Tulburari Psihice. Ramane de vazut cat se aplica, dar Articolul 25 ii stabileste standardele. N-ar fi inutil sa le reamintim, ca sa vedem de ce exista scandalul Poiana Mare. Si vor mai exista alte scandaluri pana cand ne hotaram sa respectam legile aprobate. Spitalele trebuie sa fie accesibile din punct de vedere geografic, sa asigure ingrijirea, reabilitarea si integrarea persoanelor cu tulburari psihice, sa dezvolte modele de ingrijire comunitara, sa dispuna dupa caz de personalul medical, paramedical si auxiliar calificat si, in numar suficient, sa dispuna de spatii, amenajari si echipamente, care sa permita proceduri de valorificare si terapie adecvate, sa asigure folosirea unor metode terapeutice care sa restabileasca, sa dezvolte capacitatea persoanelor cu tulburari psihice de a face fata propriilor inabilitati si handicapuri, sa permita exercitarea drepturilor cetatenesti si a celor ce deriva din calitatea de pacient, cu exceptia situatiilor specifice legislatiei in vigoare si sa asigure conditii pentru viata particulara a persoanei cu tulburari psihice etc. Sunt 10 standarde pe care nu stiu cate spitale din Romania le respecta. Intelegem ca nu se poate ajunge peste noapte la standardele de aici, dar cel mai periculos lucru pentru o lege nu este sa nu existe, ci sa existe si sa nu fie respectata.
Bogdan Lucaciu: Ma intreb cum se fac aceste evaluari anual. D-l ministru ne-a spus ca totul este in regula si ca s-a dat mai multa carne. Nu cred ca aceasta este o formula de evaluare si de stimulare a unui progres in domeniu.
Dan Ghenea: D-l ministru a crescut impreuna cu noi si a invatat sa vorbeasca asa cum vorbim si noi de multe ori. Si anume, unul dintre aspectele pozitive mentionate in rapoartele de raspuns a fost ca intre 1995 si 1999 s-a reusit ca incaperile cladirii sa fie incalzite corect, deci, cu alte cuvinte, normalul ca ideal. Cu atat ne multumim. Ca aspect pozitiv, era mentionat faptul ca s-a infiintat o comisie care sa evalueze acele morti din anul 1995, dar, conform Conventiei Europene a Drepturilor Omului la care Romania este parte si a articolelor referitoare la prevenirea torturii si a tratamentelor degradante, ar trebui sa existe un mecanism permanent, care in orice situatie in care un om moare in custodia statului, sa asigure o investigare amanuntita a cazului respectiv.

Poiana Mare nu reprezinta spitalele din Romania

Victoria Jugravu: Cauza de deces ca fiind un mijloc de tortura nu apartine Comisiei, ci va fi investigata de catre Parchet. Intr-un spital exista mai multe categorii de pacienti internati: pacienti internati in baza Articolului 114, Cod Penal, conform caruia, la deces, medicul expert le face obligatoriu necropsie si le da un certificat cu mentiunea cauzei de deces. De ce se procedeaza asa? Tocmai pentru a preintampina folosirea internarii obligatorii in scop de tortura. Printre pacientii internati acolo sunt si cazuri de acuti cronici si cazuri medico-sociale. Pana in prezent, nu a existat o legatura intre cauza de deces si aplicarea unor tratamente inumane sau degradante. Nu as putea spune ca la Poiana Mare s-a murit de frig sau de foame. Se respecta niste alocatii bugetare si este greu intr-adevar sa te zbati cu un buget alocat in functie de resursele financiare. Dar nu se interneaza pacienti supusi unor tratamente inumane sau degradante, iar Poiana Mare nu reprezinta conditiile de spitalizare din Romania, nici calitatea actului medical.
Ion Vianu: Pentru ce mor acesti oameni?
Victoria Jugravu: Sunt pacienti internati de cand s-au nascut: copilul abandonat in maternitate, cand s-a adultizat, a trecut in Spitalul de psihiatrie Poiana Mare si aici va muri. Exista cazuri aduse de politie, fara identitate. Sunt oameni care nu au apartinator si nu ai unde sa ii duci. Parchetul este abilitat sa stabileasca daca exista vreo legatura intre boala care a determinat decesul si expunerea pacientului in conditii inumane sau degradante de catre personalul din Poiana Mare.

Lipsa de personal medical este legata de fondurile oferite de minister

Mircea Cinteza: Dupa informatiile mele, la Poiana Mare exista 9 medici la un numar de cateva sute de bolnavi. Noi insine am fost sesizati de lipsa acuta de personal, in special medical, la alte spitale de psihiatrie, de exemplu, la Balaceanca. De ce nu luam noi, medicii, masuri pentru ca personalul sa se prezinte la concurs sau sa fie angajat in acest spital? Va dau si exemplul spitalului Tulcea, cu 7 sectii de chirurgie si un singur medic anestezist ajutat de un pensionar care face zilnic turul acestor sali pentru a adormi si apoi a trezi bolnavii, in conditiile in care de ani de zile nu s-a prezentat nimeni la postul scos pentru aceasta specialitate dorita, importanta. Cat timp ministerul nu solicita fondurile pentru ca, la cei care lucreaza in conditii speciale, riscul meseriei sa fie raportat la veniturile respective, aceste locuri au sa zaca mai departe neocupate ani de zile. Situatia este generalizata pentru multe spitale, pentru multe specialitati, iar psihiatria este una dintre cele mai vaduvite specialitati. Eu vorbesc in numele corpului medical, dificultatile de lucru sunt infinite. Ne zbatem intr-un buget de acest ordin de marime, ceea ce reprezinta un lucru imputabil in primul rand autoritatii si ministerului, care niciodata nu a tipat, in momentul cand se face bugetul, ca situatia creata este una periculoasa pentru cetatenii Romaniei. Din contra, d-l ministru a declarat recent ca banii sunt suficienti si ca daca nu vor ajunge, va fi din pricina prostului management.

Legea Sanatatii Mintale si a Protectiei Persoanelor cu Tulburari Psihice degeaba exista

Dan Prelipceanu: Vorbesc in calitate de psihiatru, de fost director, de patron al celui mai mare spital de psihiatrie, Spitalul Obregia si, mai ales in calitate de coautor, alaturi de dvs., d-le profesor Oancea, de d-na doctor Tudorache si de d-l doctor Mihailescu (care nu este aici), al proiectului Legii Sanatatii Mintale si a Protectiei Persoanelor cu Tulburari Psihice. Va amintiti de saptamana aceea extraordinara de la Neptun, cand am redactat acest proiect? Ce frumos parea! Si ce s-a ales de el? Dupa ce ca a fost promulgat la vreun an si jumatate, a zacut si la fostul guvern, si la actualul. Au fost citate aici niste articole referitoare la standardele de ingrijire. Legea exista, dar exista degeaba. Mai vreau sa fac o scurta precizare. Are dreptate d-l profesor Cinteza. Acum un an sau un an si jumatate, am fost seful unei comisii de ocupare de posturi. Au fost 21 de posturi de medici psihiatri. Stiti cati candidati s-au prezentat? Unul singur, mare si lat. Absolvisera 30 si ceva de secundari inainte de rezidentiatul de psihiatrie. De ce? Probabil si deoarece conditiile pe care le gasesc ei acolo sunt cum sunt. Si o ultima observatie: nu pot sa nu remarc faptul ca stigma s-a manifestat chiar de la inceputul acestei intruniri, intrucat chiar organizatorul a facut aceasta mentiune:”Sunt saraci cu duhul”. Asta este una dintre cauzele din subconstientul nostru colectiv.
Florin Tudose: Imi pare foarte rau ca acest caz Poiana Mare, care ar trebui discutat probabil de intreaga opinie publica din Romania si nu doar aici, in Grupul pentru Dialog Social, a dat prilejul discutarii a 3 probleme fundamentale ale societatii romanesti si ale noastre, ca grup profesional. Cea mai grava problema este ca psihiatria a fost cea mai stigmatizata si mai marginalizata specialitate medicala si inainte dupa ’89, dar cu atat mai abitir dupa ‘89. Medicii psihiatri prefera sa vanda medicamente sau pantofi si haine de lux decat sa se prezinte la un post de psihiatrie. A doua problema importanta este cea a sanatatii mintale ca valoare a democratiei. Nu exista democratie nicaieri in lume fara ca sanatatea mintala sa fie, dupa libertate, una din primele valori. Omul cel mai lipsit de libertate este bolnavul psihic. Din pacate, sanatatea mintala nu este o valoare a societatii romanesti. Ea nu intereseaza pe nimeni la noi. In paralel mai exista problema stigmatizarii. Nu sunt stigmatizati numai pacienti, suntem stigmatizati si noi, ca profesionisti in psihiatrie. “Psihiatrul! A, nici nu am ce discuta cu tine!”, ne spune administratia. Administratia nu are o atitudine binevoitoare sau macar neutra fata de psihiatrie. Avem cele mai mici alocatii, nu doar in spitalele de tip Poiana Mare, ci si in spitalul pe care l-a condus d-l conferentiar Prelipceanu. In cele mai bune spitale de psihiatrie, situatia este aceeasi. Acest fapt a generat cazuri ca cel de la Babadag - unde nu este un spital cu regim special - care a fost prezentat in presa tot ca o tragedie umana. Nimeni nu tine seama de tragedia bolnavului psihic, aflat la limita dezumanizarii datorita bolii si, in plus, pedepsit pentru boala lui. Iar in aceste cateva cazuri deosebite, este chiar condamnat la moarte. Sunt oameni care ne spun: “Mai bine ma duc in puscarie decat la Poiana Mare. Faceti ceva sa ii anuleze diagnosticul!”. Iar diagnosticul este prezentat de Justitie ca o masura de protectie a pacientului! In oricare din inchisorile Ministerului de Justitie, alocatia este mult mai mare decat in spitalele de psihiatrie. Atunci cum il protejam noi pe pacientul lipsit de discernamant pe care il trimitem la Poiana Mare? Dupa 4-5 luni, aflam ca pacienti pe care i-am trimis la Spitalul de psihiatrie Poiana Mare, la decizia Justitiei, au si decedat. Vin familiile si ne spun: “V-ati facut pacate, d-na doctor! V-ati facut pacate, d-le doctor, ca l-ati trimis acolo!”. Nu este pacatul nostru. Cum ar putea un medic din Romania pune diagnosticul de “mort de frig”, “mort prin inanitie”? Cati medici din Romania au curajul sa isi asume conditiile in care practica? Sa asteptam ca procuratura sa faca lumina. Cum sa descopere? O sa dezhumeze cadavrele? O sa faca acum necropsii? Nu pot sa cred ca se va intampla acest lucru. Poiana Mare nu este un caz pe care sa incercam sa il cosmetizam. O tara vecina, o tara care se afla tot in spatiul acesta nenorocit care sunt Balcanii (Grecia), unde a fost dictatura, dar nu a fost comunism, a avut probleme extraordinare la integrarea europeana, din cauza spitalului din Leros, o Poiana Mare. E drept, mai mica, pentru ca spitalul din Leros nu avea decat 500 de paturi sau mai putine. Dar un an de zile Grecia a stat si a reformat intreaga retea de psihiatrie. Asta a fost solutia, nu sa inchida spitalul de la Leros. Mai este o problema: oare mai avem noi nevoie de spitale de psihiatrie precum Poiana Mare? Slujeste vreunui scop social sau medical existenta vreunui spital de tip Poiana Mare? Va asigur ca nu. Daca cineva ar vrea sa faca o analiza reala, ar vedea ca acest spital trebuie inchis. Nu poate fi facut management la un spital de dimensiunile acelea in izolare, intr-o veche cazarma din vremea luptei cu Tito. Cum sa facem acolo psihiatrie moderna, cum sa respectam acolo Legea Sanatatii Mintale si a Protectiei Persoanelor cu Tulburari Psihice? Nici o inspectie din minister (chiar daca ar fi extrem de binevoitoare, chiar daca ar fi extrem de corecta) nu poate sa faca ordine intr-o astfel de situatie. Cred ca trebuie sa stam toti unul langa altul si sa desfiintam unitatile de tip Poiana Mare, care apartin secolului 19, nu secolului 20. Iar noi suntem in secolul 21. Nu se poate sa mai toleram asa ceva.

Cred ca si comisia trebuie reformata

Dan Voinea: Spitalul Poiana Mare este singurul spital din Romania in care sunt internati criminali. Si din pacate, se dovedeste acum, dupa 12 ani, ca este administrat in mod primitiv. Aceasta este explicatia mortalitatii. Asistam in mod cinic cu totii la existenta unor oameni fara aparare, abandonati, care isi duc zilele de azi pe maine. Singura multumire a administratiei este ca le da caldura si hrana. In tarile civilizate, spitalele de psihiatrie au un numar de medici psihiatrici, dar au in plus si un centru de cercetare, unde psihiatrul cerceteaza cauza bolii. Asta intereseaza la ora actuala si Justitia. Pentru infractiuni grave, noi nu trimitem in judecata un individ daca nu este examinat de doctor, de Comisia de medici de psihiatrie, pentru ca sa avem garantia ca omul acela este in totalitatea facultatilor lui mintale. Justitia este direct legata de diagnosticul pus de medicul specialist, dar in astfel de conditii, medicul specialist din Romania are o sarcina destul de grea. Cel responsabil de fapta lui face 10 ani de puscarie si apoi se duce acasa; decat sa il condamni pe viata, e mai bine pentru el sa se duca la Poiana Mare si sa moara acolo, sa devina o data statistica, o fiinta care pana mai ieri poate ca a fost un om normal. Cred ca aceasta comisie formata din reprezentanti ai Ministerului Justitiei, Sanatatii si Parchetului, care de 12 ani face turism la Poiana Mare, daca nu a realizat nimic pana acum, ar trebui macar sa semnalizeze aceste necazuri de administrare. Eu cred ca si comisia trebuie reformata. S-a ajuns la situatia in care comisii din strainatate sa traga semnalul de alarma ca ne mor concetatenii in conditii de mizerie, de boala, de proasta administrare. Acest caz trebuie dus pana in panzele albe si cercetat. Nu trebuie tolerata nici o neglijenta din partea nimanui, indiferent ca este a medicilor sau a juristilor. Avem datoria sa stim cauza pentru care s-au intamplat acele drame. Acel micro-social este emblematic pentru toata administratia. Si eu, ca procuror, am dispus punerea sub interdictie a unor bolnavi psihici, dar nu sunt de acord cu modul de a gandi, mostenit din totalitarismul pe care nu demult l-am parasit. Poate ca noi am ramas un pic deformati. Toata lumea se ocupa de infractori, toata mass-media dirijeaza atentia publicului spre criminali. Au toti o satisfactie sa ii vada incatusati, condamnati. Iata ca asistam, la Poiana Mare, la niste victime - si ale Justitiei, si ale Ministerului Sanatatii - pentru ca, pana urma, oamenii aceia sunt condamnati pentru dementa, nu? Ei, in nebunia lor, au savarsit o infractiune, dar nu au avut intentia sa o faca. Pentru dementa, ii condamnam la moarte. Nu cred ca este normala o astfel de judecata si de orientare a actului juridic.

Horror la Poiana Mare: oameni mancati de caini, de sobolani?

Constantin Oancea: Nu stiu cine vorbeste acum: cetateanul de pe strada sau procurorul care a pus o multime de persoane sub interdictie in raport cu legea si cu metoda de cooperare internationala? Bolnavi psihici, pusi sub interdictie, exista in lumea intreaga, nu ne apartin doar noua. In momentul de fata, America are 500.000 de bolnavi mintal care au nevoie de tratament, incat se pune problema daca transforma puscariile in spitale de nebuni sau aleg un sistem mai complex, in care sa existe si una si alta. Deci, si protectie, si tratament adecvat. In momentul de fata, nici pe plan mondial nu s-au rezolvat lucrurile. Noi ne asumam toate vinile din lume, plus incompetenta. As vrea sa amintesc totusi un singur lucru. La Spitalul Poiana Mare a fost gasit cadavrul unui pacient mancat de caini in gradina spitalului. La Spitalul Poiana Mare a fost gasit un bolnav mort, mancat de sobolani, in propriul lui pat. Aceste lucruri sunt indicatorii unei mizerii si ai unei dezumanizari extraordinare a intregului personal. Dezumanizarea este un proces treptat. Ne obisnuim cu raul, toleram un rau si mai mare si tot asa. Eu va intreb pe dvs., cu competentele pe care le aveti, daca s-ar putea face ceva si pe linia educativa. Exista un training pentru mai multa umanitate? Se poate face ceva pentru a instrui personalul pentru o pedagogie a umanitatii?
Dana Tudorache: As vrea sa incercam sa mutam discutia de la gasirea vinovatilor, pusul vinovatilor la zid, la niste lucruri care s-ar putea transforma in ceva concret si in ceva constructiv. Nu inteleg de ce d-na doctor Jugravu n-a spus mai multe lucruri, pentru ca in Ministerul Sanatatii exista de foarte multi ani o preocupare legata de o reforma in domeniul sanatatii mintale. La cererea Ministerului Sanatatii, s-a facut un audit de sanatate mintala. Prima recomandare este ca sanatatea mintala sa fie o prioritate. Mie mi s-ar parea ca la sfarsitul acestei discutii ar trebui sa plecam cu 3-4 lucruri pe care ar trebui sa le facem: de pilda in Ministerul Sanatatii sa existe un departament de sanatate mintala. Grupul nostru de experti are schitata politica de sanatate mintala a Guvernului, discutata atunci cand am avut intalnirea reprezentantilor mondiali ai Sanatatii Mintale, organizata de Ministerul Sanatatii. Aceasta politica nu se poate pune in practica daca nu exista totusi si acest grup care sa se intereseze, in afara de Comisia de Psihiatrie care este mai mult consultativa. Aceasta Poiana Mare ar trebui sa atraga atentia ca, in sfarsit, sa se intample ceva pozitiv la noi si ca societatea civila sa nu ne acuze, ci sa ne ajute pentru a face ceva. De 14 ani de cand exista, Liga Romana pentru Sanatate Mintala a incercat sa faca tot felul de campanii publicitare, de mediatizare, de destigmatizare, de formare cu medicii de familie. Este foarte putin. Nu putem sa acoperim nici in Bucuresti macar 1% din ceea ce trebuie sa facem. Mie mi se pare ca, fara sprijinul societatii civile, nu o sa reusim sa facem mare lucru, indiferent daca Ministerul Sanatatii se zbate sa obtina buget mai mare si organizatiile non-guvernamentale de tipul Ligii se straduiesc, pe masura posibilitatilor lor, sa faca niste lucruri.

Psihologia azilara

Constantin Oancea: D-l doctor nu a lucrat cu copiii handicapati, nu stie cum este cu asa-zisii irecuperabili paralitici. Acum s-au creat alternative. Exista ingrijirea la domiciliu, in familie, trebuie sa-i scoatem de acolo, sa producem mecanismul cel mai important la sfarsitul secolului 20, in toata Europa - dezinstitutionalizarea. Exista un camin medico-social pentru vagabonzii degradati, alcoolici care nu mai au unde sa stea. Ii ia de pe strada si ii baga acolo pentru ca ei sunt oarecum cu discernamantul pierdut. Dar caminul-spital nu are ce cauta intr-un spital, trebuia sa fie unitate separata, fara legatura cu Sanatatea. Este o problema sociala. Spitalul de acuti are o alta nevoie de medicamente si de analize, iar spitalul special (high-security) are alte reguli. S-a produs un melanj ingrozitor, un dezastru managerial si ceea ce se numeste psihologie de institutie: iata ca noi avem o psihologie azilara. Asta apartinea secolelor 18-19. Daca facem o comparatie cu Spitalul Gataia, care are o constructie foarte asemanatoare - un spital civilizat, cu acelasi profil, aerist, minunat, verdeata, unde nu se moare, se traieste -, putem vedea diferenta.
Victoria Jugravu: Poiana Mare nu reprezinta psihiatria romaneasca.
Bogdan Lucaciu: Ca Poiana Mare, statistic, n-o fi reprezentativ pentru psihiatria din Romania, poate fi adevarat. Dar, ca reactie a societatii pentru un caz extrem care apare, este extrem de semnificativ. Reactia in Romania a fost din partea presei, care a subliniat aspectul senzational. Revenind la Leros, acolo atitudinea guvernului grec a fost “O.K. Avem o problema. Ajutati-ne sa o rezolvam”. La noi a fost: “Nu avem o problema”. Nu este o politica europeana defavorabila noua, care vrea sa ne creeze o imagine proasta, asa ca sa trecem pe o pozitie defensiva. Modul in care reactionam la un asemenea caz este emblematic, indiferent de ce se poate generaliza sau nu, in legatura cu cazul respectiv.
Alexandru Buzamet: Imi pare rau ca, initial axat pe o tema umanitara, subiectul a ajuns, datorita intamplarii petrecute intr-un spital de neuropsihiatrie, sa devina tema neuropsihiatriei. Putea sa fie spital de boli gastro-intestinale sau de alte afectiuni. Soarta omului in inanitie si in frig este aceeasi, indiferent unde s-ar afla el. Noi suntem cei care am aratat cu degetul ca acolo se petrec crime impotriva umanitatii. Nu ne vom opri aici. Ne vom adresa Curtii Europene pentru Crime ca sa vada in ce fel autoritatile romane musamalizeaza asemenea cazuri si care sunt cei vinovati de participarea directa sau indirecta la ascunderea unor fapte, la interpretarea lor eronata. Deci a doua zi dupa ce am depus plangerea penala acolo, s-a facut curat in spital, iar a treia zi a venit d-l ministru sa-l bata pe umar pe unul care, dupa aspect, parea de la luptele K 1, solid, robust, eu nu stiu de unde l-a adus si cum l-a imbracat in pijama. L-a batut pe umar de se clatina si a spus “Vad ca esti zdravan, dragul meu”, iar asta s-a dat pe post la televiziune. Mi se pare un lucru inadmisibil ca un ministru al Sanatatii sa se antepronunte in legatura cu o ancheta penala, ca acolo nu s-a intamplat nimic, ca totul este in regula, ca e vorba de un prost management. Presa a urlat: “Nu se poate asa ceva!”; cand mor cate o suta de oameni pe an, piele si os, cu leziuni tegumentare si eventual cu fracturi, nu se poate sa spui ca totul este in regula si, dupa aceea, sa trimiti 800 kg de carne acolo. In inanitie se moare de bronhopneumonie in prima faza. Este o patologie pe care n-o mai intalneai decat in vreme de razboi, in lagarele de exterminare unde se practicau asemenea masuri de viata pentru a grabi sfarsitul oamenilor. Sa nu uitam ca unul dintre determinantii majori ai starii de sanatate a populatiei il reprezinta nivelul de trai al acesteia.
Alcoolismul cronic la cei care au un nivel redus de dezvoltare al inteligentei reprezinta un factor care, de multe ori, ii duce repede la comiterea de infractiuni. Cred ca trebuie sa le acordam atentia cuvenita si sa-i scoatem din acel anonimat care ii ucide, iar autoritatile sa-si ia in serios atributiile pe care le au in legatura cu faptele intamplate acolo.
Aurel Nichita: Eu am condus ani de zile spitale si directii si am avut exemplele unor spitale de psihiatrie cum ar fi cel de la Nicoresti. Acel Nicoresti unde initial se aflau copiii era un fel de Poiana Mare. Fiind criza de psihiatri care se cunoaste foarte bine in tara, am facut trei stabilimente in oras, pentru ca n-am fost niciodata de acord cu ideea ca acesti bolnavi trebuie ascunsi undeva la marginea judetului - acesta a fost, de fapt, ani de zile, stilul nostru de a vedea lucrurile. Si i-am adus in mijlocul orasului unde aveam toti specialistii: neuropsihiatru, psiholog etc. Au fost dusi acolo, dar stabilimentul s-a inchis, pentru ca era o cladire revendicata care a fost retrocedata si acolo au fost adusi adulti. Exista acea mixtura de copii ajunsi la varsta adulta, cu greutatea care nu corespundea nici varstei de doi ani, cu retard psiho-motor sever si care trebuiau sa aiba parte de o ingrijire deosebita. Am vazut atunci o diferenta de mentalitate. Au venit atunci delegatii din Suedia, din Irlanda, ii pupau, ii ingrijeau, ii spalau, ceea ce nu ar fi facut oamenii nostri niciodata; iar strainii erau voluntari. Ei au varuit, au ingrijit acea cladire si s-a imbunatatit situatia. Au incarcat un autobuz cu pacientii de acolo si i-au adus in sediul de judet, pentru ca aveau diferite fracturi, afectiuni hepatice, etc. - se cumulau afectiunile, lucru la care nu se gandise nimeni pana atunci. In momentul in care am ajuns la concluzia ca Nicorestiul nu merita sa traiasca, date fiind lipsa de specialisti si baza materiala sub orice critica (numai spital nu se putea numi), eu i-am impartit intre singurul spital de psihiatrie Zarnesti - care avea baza materiala mai buna si unde am infiintat o sectie de bolnavi cronici - si primul spital de psihiatrie din orasul respectiv, cu 300.000 de locuitori. Am fost injurat in presa ca aduc nebunii si dau foc orasului. Aceasta era opinia publica, care nu intelege ca bolnavul psihic este un bolnav cu o boala cronica. Si inca o problema pe care vroiam sa o ridic cu regimul acestor spitale: aceste spitale sunt in subordinea Ministerului Sanatatii. Finantarea vine de la Casa de Asigurari de Sanatate. Eu am avut posibilitatea sa vad in Franta cateva stabilimente de boli psihice, in orase mari, chiar in Paris, dar acolo erau asigurarile sociale, erau sponsorii locali, nu statea totul pe baza Sanatatii. Nu ai cum sa iei numai de la acest fond amarat de la Sanatate si sa te ocupi si de acuti si de cronici. Or, la noi, e numai aceasta sursa. Am incercat sa fac spitalul de la Zarnesti, pentru ca nu intra sub incidenta Codului Penal, a Articolului 114, dar toti erau cazuri sociale, nu doar bolnavi psihici. S-a incercat externalizarea, cum spunea d-l profesor, pentru o serie de pacienti care provenisera de la Nicoresti, copii cu varste intre 14-16 ani, lucru care s-a reusit. Au luat copii sanatosi din casele de copii, dar pe acestia nu ii vroia nimeni. Desi ii dadeai 3-5 milioane si el era muritor de foame, nu vroia sa se incarce cu asemenea situatie. Si in acest caz, consider ca o serie de unitati sanitare, de asa-zise spitale de psihiatrie, nu ar mai trebui sa existe, dar trebuie sa gasim o solutie alternativa, nu putem sa ii scoatem in strada.
Ion Vianu: Situatia bolnavilor mintali nu priveste numai autoritatile, priveste si societatea civila in ansamblul ei. Este vorba de un efort colectiv care trebuie facut. Nu pot sa uit ceea ce mi-a spus odata presedintele Asociatiei Germane de Psihiatrie. In Germania a fost nevoie de 25 de ani pentru a se trece, de la starea de barbarie in care ajunsesera spitalele psihiatrice in regimul hitlerist, la o stare convenabila. Psihiatria reprezinta punctul cel mai de jos al unei societati atinse de anomie, de indiferenta si de anumite trasaturi ale barbariei. Readucand psihiatria la un nivel decent, facem ceva pentru ca intreaga societate sa se ridice la un nivel decent. Suntem constienti de dificultatea acestei sarcini, de imensitatea si de necesitatea ei.

(Fragmente din dezbatere, editate de Gabriela Adamesteanu si Oana Crisan)