De același autor
1. Societatea romaneasca nu a dezbatut in profunzime dupa 1989 despre rolul scolii in viata si in formarea unei persoane, chiar daca diversele crize ale sistemului de educatie au adus in atentia publica una sau alta dintre problemele invatamantului. In contextul a ceea ce credeti ca este rolul scolii, care este utilitatea invatarii istoriei?
2. Educatia moderna isi propune sa elibereze gandirea si sa dezvolte creativitatea elevilor. Au abandonat noile manuale de istorie rolul de generatoare de stereotipuri?
3. Cum transforma manualul optional demersul profesorului?
4. Manualele optionale au fost introduse incepand din 1997 in gimnaziu si din 1999 in liceu, ca o expresie a pluralismului dintr-o societate democratica. Dupa aproape un deceniu si dupa numeroase editii si modificari curriculare, credeti ca manualele de istorie reusesc sa concretizeze principiul pluralismului sau se limiteaza la o diversitate formala?
ALEXANDRU-FLORIN PLATON, Facultatea de Istorie, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Iasi
Profesorul este esential, nu manualul
1. Nu numai “rolul scolii în viata si în formarea unei persoane” nu a facut, în Romania postdecembrista, obiectul vreunei dezbateri. De fapt, toate problemele determinante pentru destinul nostru colectiv au fost ocolite, dupa caderea regimului comunist, de o astfel de discutie. Nu avem înca exercitiul acestor dezbateri publice, greu de conceput într-o societate în care simtul civic, sentimentul responsabilitatii si spiritul critic se afla, la un deceniu si jumatate de la disparitia “vechiului regim”, într-un stadiu înca foarte precar de articulare. Crizele din ultimii ani din sistemul de educatie reprezinta, de fapt, consecintele acestei imposibile predictii, cuplata cu slabiciunile oamenilor. Ceea ce s-a întamplat si se întampla în sistemul de învatamant de toate gradele nu avea cum sa nu se rasfranga si asupra istoriei (în sensul ei stiintific si, totodata, ca disciplina de învatamant), marcata, la randu-i, de o criza foarte serioasa. Utilitatea studierii istoriei în scoala decurge, bineînteles - s-a spus de nenumarate ori - din faptul ca ea reprezinta un alt nume pentru memoria colectiva. Pastrarea si cultivarea acestei memorii sunt, evident, capitale în economia “definitiei” pe care si-o construieste despre sine orice comunitate. Valoarea trecutului, altfel spus, a cunoasterii istorice, este, asadar, una preponderent simbolica. In circumstantele în care ceea ce pare a orienta, actualmente, optiunile scolare este utilitatea imediata a viitoarei profesiuni, istoria are mai degraba de pierdut decat de castigat. Intr-un contrast flagrant cu perioada comunista, cand nevoia de legitimitate a defunctului regim facuse din disciplina istorica una foarte importanta în scoala si universitate, astazi deficitul de capital simbolic al studierii trecutului constituie un handicap grav, afectand statutul institutional al istoriei si descurajandu-i pe dascalii care ar trebui sa o practice la standardele cele mai înalte.
2-4. In 25 de ani de cariera didactica nu am întalnit si nici nu am auzit pe cineva care sa se declare satisfacut de calitatea manualelor scolare. Evocarea defectelor acestor “carti de capatai” constituie, de multa vreme, un redutabil artificiu retoric, menit sa camufleze alte neajunsuri, mult mai grave, ale celor ce se servesc de ele: profesorii. Fiindca, asta este marea problema. Lasand acum la o parte faptul ca manualele oglindesc o programa, ale carei calitati si defecte trec, inevitabil, în paginile lor, trebuie spus ca nici un text de acest fel nu este scutit de stereotipuri si locuri comune. In manualele de istorie, cel putin, acestea sunt, într-un fel, de neocolit si decurg din actul de condensare a explicatiei si interpretarii, pe care îl presupun astfel de texte. Totusi, starui sa cred ca nu manualele (de istorie) reprezinta tinta cea mai potrivita a unei analize critice. Sau nu numai ele. Trebuie sa ne preocupe si cei ce se afla în spatele lor, adica autorii si profesorii care le folosesc. Manualele pot fi bune sau proaste, dar însusirile lor vor fi, întotdeauna, infinit mai putin importante decat virtutile dascalilor. Acestea sunt - o stim prea bine - cele care conteaza, cu adevarat. Disparitia manualului unic - nu fara greutate, cum ne amintim - a fost un pas important în directia pluralismului de opinii, a diversitatii perspectivelor si a libertatii de initiativa a profesorului. Daca, în urma cu opt ani, manualele alternative (optionale) de istorie au constituit un adevarat scandal, astazi, ele au ajuns a fi considerate perfect normale si sunt un simptom al reînnoirii învatamantului. Totusi, daca ne îndoim de valoarea lor concreta si principiala, ca expresii ale democratizarii, diversitatii si pluralismului, acest lucru se întampla - evident - nu atat din cauza acestor carti, în sine, cat a profesorilor si, în genere, a calitatii sistemului de învatamant istoric. Or, acesta este cel ce se afla astazi într-o mare suferinta, iar acest lucru se vede pretutindeni.
Indepartarea tinerilor de istorie, în favoarea altor discipline, considerate mai utile sau mai interesante, este un semn care trebuie sa alarmeze breasla noastra. Am ajuns astazi, daca nu ma însel, la una din cele mai coborate cote din punct de vedere calitativ ale învatamantului istoric de dupa 1989, iar tendinta este înca departe de a se inversa. Ma tem, chiar, ca restructurarea - precipitata si improvizata - a învatamantului universitar în conformitate cu reglementarile procesului de la Bologna o va adanci în mod dramatic. Stiu, este de bon ton sa deplangi starea actuala a scolii romanesti, ca si cum nu ai fi implicat sau nu ai avea vreo responsabilitate în ceea ce se petrece. Insa, impresia de înlantuire fatala a aspectelor crizei “de crestere” a sistemului nostru educational - pana la un punct normala, fiindca este determinata de reconfigurarea de ansamblu, sociala si politica, pe care o traversam de 15 ani - nu poate fi ignorata: studentii, din ce în ce mai precar dotati cultural si nemotivati, se reîntorc, dupa absolvire, în scoli, re-producand - cu sau fara manuale alternative - serii înca si mai slabe de absolventi, care, primiti în facultati fara o minima selectie, obliga la o diminuare din ce în ce mai drastica a standardelor academice, în conditiile unei finantari concepute în functie nu de posturile didactice, ci de numarul de studenti. In asemenea împrejurari, problema calitatii manualelor scolare devine aproape irelevanta. Un profesor fara cultura si lipsit de har va lucra riguros la fel si cu un manual bun, si cu unul defectuos.
GHEORGHE VLAD NISTOR, Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucuresti
Stereotipii vechi si noi
1. Comunismul, prin supraexpunere, nu a facut decat sa duca predarea istoriei in derizoriu. Cred ca istoria, bine predata, ajuta la formarea unui european autentic, sigur, daca si numai daca sistemul exclude orice forma de supradimensionare patriotarda a realitatii.
2. Riscul este acela al inlocuirii vechii stereotipii cu una noua. Cred ca deja identific aparitia in mai multe domenii (spre pilda in stiintele educatiei) a unui nou arsenal terminologic, care, de fapt, nu este nimic altceva decat o noua limba de lemn. Sper ca istoriografia romana si odata cu ea grupul tot mai extins al autorilor de manuale sa-si fi pierdut deprinderea sablonului.
3. Raspunsul vine de la sine, dandu-i posibilitatea optiunii. Pericolul este insa acela ca profesorul (mai ales profesorul in varsta) sa fie tentat sa aleaga dintr-un set de manuale pe acela care seamana cel mai bine cu manualele predecembriste si, din nefericire, exista inca asemenea manuale.
4. Am fost unul dintre sustinatorii “violenti” ai manualelor optionale. Cred ca este singura solutie. In general, manualele de istorie exprima o autentica diversitate de opinii. Sensul nu este unul formal. Cu toate acestea, implicarea unui numar cat mai mare de istorici in elaborarea manualelor nu poate fi decat benefica pentru meseria noastra.
SERBAN PAPACOSTEA,
Invatarea istoriei in gimnaziu si liceu
Cunoasterea si intelegerea istoriei e o componenta esentiala a constiintei individuale si colective a umanitatii. Istoria-stiinta s-a nascut din impulsul elementar al omului de a-si cunoaste destinul colectiv in dimensiunea timpului trecut, uneori cu tendinta de a prospecta, pe aceasta baza, viitorul. Cunoasterea trecutului omenirii si intelegerea acestuia, in limitele capacitatii intelectului uman de a o infaptui, raspunde, asadar, unei aspiratii si exigente umane elementare. Prezenta istoriei in programele scolare e expresia constientizata a acestei dimensiuni a cunoasterii omului de catre om, a situarii lui in desfasurarea trecutului si in actualitate. Se pune intrebarea cum raspundem prin scoala la aceasta cerinta a intelectului. Cu alte cuvinte, cum se cuvine predata istoria in invatamântul gimnazial si liceal si, in consecinta, ce prototip de manual de istorie favorizam.
Intrebarea comporta un dublu raspuns: pozitiv - ce trebuie sa contina manualul, respectiv lectia, de istorie, ce intelegere a trecutului propune - si negativ - ce modalitate de tratare a trecutului trebuie sa evite de acum inainte.
In primul rând, manualele trebuie eliberate de stereotipurile in care a fost incadrata in trecut materia istorica, deopotriva stereotipurile marxiste, sovietizante (vremea lui Mihail Roller), nationaliste (epoca lui Nicolae Ceausescu) si, in general, de orice ideologie, adica de orice sistem de idei pus in slujba puterii. Desprinderea intelegerii istoriei de comandamentele politice e o conditie necesara a invatamântului istoric in conditiile societatii noastre, care e inca departe de a se fi eliberat de constrângerile totalitarismului de diverse culori si nuante care au dominat-o in secolul trecut. Toate aceste constrângeri ideologice au indepartat cunoasterea istoriei de la rostul ei fundamental. Nu ar fi de prisos nici exemplificarea prin texte de epoca a diferitelor falsificari si instrumentalizari ale istoriei in interesul puterii totalitare. Preconizata intocmire a unei culegeri de texte istorice inchinate proslavirii succesivelor incarnatiuni ale puterii totalitare de catre istorici care au tradat imperativele etice ale disciplinei va oferi material suficient pentru edificarea tinerilor din generatiile de astazi si de mâine.
In sens pozitiv, manualele de istorie trebuie sa cuprinda datele esentiale din istoria omenirii, respectiv ale trecutului national, acordând precadere naratiei si evenimentului spectaculos in primii ani de scolaritate si cadrului general politic si de civilizatie in anii superiori, când puterea de judecata mult sporita a elevilor devine capabila sa recepteze problematica istoriei, infatisata corespunzator, pe baza unui just echilibru intre eveniment si proces istoric. Cu alte cuvinte, materia istoriei trebuie expusa prin tranzitia treptata de la faptul istoric semnificativ narat, care trezeste interesul pentru cunoasterea trecutului, la explicarea marilor realitati de civilizatie si procese istorice din succesiunea carora e alcatuita devenirea istorica. In felul acesta, elevul e pregatit sa inteleaga istoria si, fapt deosebit de insemnat, sa sesizeze sensul evenimentelor contemporane; de unde necesitatea de a acorda istoriei contemporane, in etapa actuala secolului al XX-lea, din convulsiunile caruia a rezultat lumea in care traim, un spatiu corespunzator insemnatatii sale. In felul acesta, elevii vor fi in masura sa inteleaga cuprinzator realitatile zilelor noastre si sa se orienteze in tendintele variate si contradictorii din care acestea sunt alcatuite. Cunoasterea istoriei indeplineste, in aceste conditii, o functie insemnata in formarea intelectului si a constiintei, cu un rost de prim plan in actualitate. A-l lipsi pe elev, viitorul om activ al societatii, de aceasta dimensiune ar fi un act de schilodire intelectuala cu consecinte profund negative pentru societate. Inteleasa si aplicata corect, predarea si cunoasterea istoriei corespunde unei functii sociale de prima insemnatate.
