De același autor
Dincolo de epiderma vizibilă a cauzelor sociale și economice certe, revoltele din Bosnia au mize politice profunde.
Studii sociologice și culturale au indicat că există o relație de cauzalitate între nivelul de încredere inter-personală și nivelul de încredere în instituții. În societățile polarizate etnic, religios și politic, chestiunea construcției încrederii este centrală în reconcilierea politică și dezvoltarea socială, mai ales în contexte istorice post-conflict.
Asemenea vecinilor, bosniacii știu să facă haz de necaz. Un banc vestit pleacă de la întrebarea de ce sunt interzise cu strictețe relațiile sexuale în instituțiile din Bosnia – pentru că ar fi relații în familie.
Un sondaj din iulie 2013 arată că doar 8% din bosniaci cred că instituțiile sunt eficiente în lupta împotriva corupției. Vasta majoritate cred că prin contacte personale se rezolva problemele, nu prin apelul la instituții. Slujbele (rare), ca și contractele cu statul (cea mai lucrativă afacere), se obțin prin relații. Încrederea în concetățeni, ca și încrederea în instituții este foarte joasă. Nu există aproape deloc încredere în partide. Nu este, de altfel, o situație singulară în regiune.
Acesta este fundalul pe care se desfășoară revoltele din Bosnia-Herțegovina în aceste zile. Revoltele izbucnite în Tuzla și extinse în mai multe orașe, inclusiv în capitală, au un fundament imediat socio-economic. Ceea ce nu a fost distrus în războiul din 1992-1995 în Bosnia, a fost distrus de gestionarea defectuasă sau frauduloasă a economiei de după. Rezultatul a fost închiderea marii majorități a companiilor și un șomaj galopant.
Ca și în alte țări din regiune, problema socială a fost dezamorsată parțial de migrație. Sarajevo este plin vara de cei care revin să le arate, cu mașini închiriate și haine de firmă, prietenilor și familiei că afară câștigi un trai mai bun și îți mai și susții familia din țară.
Dar problema socio-economică are și cauze politice și administrative certe. Instituțiile create prin Acordul de la Dayton ar fi trebuit să aducă reconcilierea și reconstrucția post-conflict. În parte, printr-o rețea complexă de instituții care compun Bosnia, în prezent o suprapunere de autorități centrale, municipale și ale celor două entități, Federația Croato-Bosniacă și Republica Srpska.
Această arhitectură politico-administrativă a adus pacea și stabilitatea pe termen scurt. Totuși, pe termen lung, multe voci o blamează că a generat paralizie și un stat prădător, în care privatizările au fost, ca în multe țări est-europene, eufemisme pentru spoliere și corupție.
Riscul constă în tentația de a devia atenția și disfuncționalitatea sistemului prin revirimentul disensiunilor etnice și religioase. Aceasta ar putea ezonera elita actuală de responsabilități și reconfirma controlul prin mutarea centrului de atenție către „unitatea de grup” necesară pentru confruntarea cu „ceilalți”.
Oportunitatea ar fi surmontarea sclerozei și blocajului politic, sub presiunea socială recentă. O parte din liderii bosniaci au demisionat. Un spirit civic revigorat, dublat de presiunea UE ar putea aduce reformele necesare, inclusiv o nouă Constituție care ar putea include accentul pe cetățenie mai curând decât pe etnie.
O populație exasperată care arde purificant clădiri guvernamentale în care nu vede speranță ar putea rezona și în alte țări din balcani și regiune în care, sub forme diferite, sistemul actual de împărțiere a puterii se oprește la actul în sine, împărțirea puterii, nu la finalitatea adusă de exercitarea ei cu sens comunitar. Protestele actuale din Ucraina și cele recente din Bulgaria au un substrat social comun, dincolo de particularitățile politice.
Opiniile exprimate de autor în acest articol îl angajează exclusiv în calitate personală.
