De același autor
Numai ca aceste argumente împotriva legii care cere izolarea din corpul public pentru o vreme a celor ce au ocupat functii înalte în comunism nu rezista, daca scuturi copacul democratiei cu intentia onesta de a face sa cada poamele putrede.
Vechii greci care au inventat democratia îsi dadeau seama ca întotdeauna vor exista pericole la adresa regimului. De aceea, au creat mecanisme de control si valuri de aparare, inspirandu-i si pe Parintii Fondatori americani. Cei ce actionau împotriva democratiei erau fie izgoniti din cetate, fie condamnati la moarte. Grecii vechi îsi alegeau, cu mici exceptii, reprezentantii prin tragere la sorti, nu prin alegerile pe care noi le consideram democratice acum. Ii alegeau prin tragere la sorti, pentru ca se credea ca toti cetatenii sunt egal îndreptatiti si au aceleasi capacitati de a conduce, deci era acelasi lucru cine ar fi condus.
Erau exclusi însa de la alegeri si din treburile polis-ului cei care actionau pentru a perverti sistemul democratic. Si acum sunt multi care vor sa profite de pe urma fragilitatilor si deschiderii democratiei. Dar, ca si pe vremea lui Solon, trebuie sa aparam democratia, mai ales ca, asa cum ne învata si Aristotel, regimul democratic poate fi corupt prin dezvoltarea unei oligarhii, care sa conduca apoi la tirania unuia. Ciclul pervertirii regimurilor era un dat istoric.
Lustratia nu este un asasinat politic, ci un exil impus temporar celor care au actionat contrar principiilor democratiei. Se aplica, prin forta lucrurilor, retroactiv si preventiv. Are valoare pedagogica: da timp învatarii, dar si consolidarii democratiei. Multi ar spune ca fapta acoperita de lustratie s-a prescris dupa 16 ani, cand vechea elita, chiar daca de extractie comunista, s-a convertit interesat la capitalism si democratie, devenind noua elita. Contraargumentul este ca a format o oligarhie periculoasa.
Este deci democratic sa construiesti sisteme de protectie ale democratiei, iar lustratia nu are nimic nedemocratic. Cum stam cu "sistemul de morala"? Este în fond legitim sa ne întrebam, ca si Horatiu, la ce folosesc legile fara morala? Lustratia este tocmai un instrument de asanare morala. Ce ar fi moral atunci? Ca cineva care a avansat în cariera si a obtinut avantaje materiale de pe urma unor abjecte informari ale colegilor de serviciu care carteau la adresa regimului si a lui Ceusescu sa fie, indiferent de regim, la "carma"? Sau e moral ca noua elita economica si politica sa fie în covarsitoare majoritate recrutata dintre securistii si beneficiarii comunismului, negare totala a actualului regim în care aceiasi vesnici fruntasi se afla sus? Acesta ar fi triumful perpetuu al profitorilor fara frontiere de regim. Nu este defel justitie etica. Exact acesta este si scopul, si instrumentul de lucru preferat al celor ca Talpes, aparatorul ex officio al vechii ordini devenita noua: relativizarea si confuzia. Din ceata neclaritatii poti sa pretinzi ca vezi ce vrei. Chiar si ca democratia si morala sunt avocatii raufacatorilor comunismului.
Timp de 16 ani, lustratia a fost împinsa sub covor, laolalta cu praful tranzitiei si molozul comunismului. Nici acum nu intra în vocabularul majoritatii, care nu întelege daca este o gluma, santaj politic sau chiar se va întampla finalmente ceva.
Democratia mai gresea, asa cum au gresit si contemporanii lui Socrate cand l-au condamnat la moarte pe cel mai bun dintre cetatenii ei. Dar lustratii nostri nu ar fi Socrate, iar ce le propunem este sa fie exilati, pentru o vreme, în rusinea privata, departe de treburile publice. In rest, principiul de drept trebuie aplicat: pedeapsa nu trebuie sa fie mai mare decat vina. Dar, faptul simplu si nerelativizant este ca exista culpa. Asa cum demonstreaza si Daniel Barbu în Republica Absenta, culpa nu e nici transcendenta, nici colectiva si cu siguranta nu a disparut odata cu executia cuplului Ceausescu care ne-ar fi tinut de unii singuri, asa cum ar vrea unii sa credem, prizonieri pe toti cei 23 de milioane de romani. Altfel, cei ce exploateaza fragilitatile democratiei îi pot perverti esenta si transforma regimul în oligarhie securistica sau aduce tirania "grupurilor care detin informatii", fara de care nimic se pare ca nu mai misca în tara asta.
Contaargumentul ultim al preopinentilor nostri ar fi: bine, bine, dar pe cine punem în loc, ce alte persoane de "valoare" si cu experienta are tara? Acesta era argumentul invocat si în 1989, eludandu-se voit chestionarea valorii, dar si valoarea experientei dobandite în l'Ancien Regime. Ce mai era complet evacuat înca de la începutul tranzitiei era chestiunea neasumarii oricarui tip de vinovatie. Toti stalpii mai înalti sau mai scunzi ai fostului regim se simteau si se simt imaculati si neatinsi de ceea ce Jaspers identifica drept tipologii ale culpei: criminala, politica, morala sau metafizica. Multi nu corespund culpei criminale, majoritatea nu ar fi încercati oricum de culpa metafizica, cu certitudine, însa, orice judecata de bun-simt îi va încadra pe ilustrii nelustrati în categoria culpei politice si morale. In fond, nu se cere capul lui Socrate, ci se invoca daimonul interior. Socrate avea constiinta morala. Constiinta morala care i-ar fi împiedicat pe complicii în rau ai fostului regim comunist sa nu aiba decenta rusinii în noua ordine.
Scopul final al lustratiei este sa ne cunoastem trecutul, sa ne recunoastem vinile si sa coexistam în pace cu noi însine, cu altii si cu adevarul. De aceea lustratia nu este o piatra de moara a trecutului, care ne împiedica sa avansam spre viitor, desi multi ne spun necontenit sa nu mai dezgropam mortii si sa fim pragmatici. Cunoasterea este însasi negarea ambiguitatii si lipsa confuziei pe care aceiasi unii vor sa o întretina. Pentru greci, cunoasterea era si conditia progresului. Cunoasterea binelui însemna si realizarea lui, pentru ca orice om de buna-credinta, daca stie ce este binele, vrea sa îl si înfaptuiasca. Dar cunoasterea raului?
