De același autor
Partidul lui Dan Diaconescu ar putea obţine, conform datelor din mai multe sondaje de opinie recente, cam 10-12% din totalul voturilor în alegerile parlamentare de la 9 decembrie a.c. Cu un asemenea scor electoral, formaţiunea politică în cauză ar putea intra în parlament şi, eventual, ar putea chiar să înlocuiască UDMR în rolul de „partid-balama“.
Într-un capăt al Bucureştilor, în preajma unui cort al PP-DD, te poţi întâlni cu un domn care-ţi spune, de îndată ce-l bagi în seamă: „Salut! Eu sunt Michael Jackson!“. Poartă ciorapi albi şi are sarcina ca, la sfârşitul fiecărei zile, să noteze câte materiale promoţionale au fost împărţite. Colegă cu acest socotitor al resurselor de campanie este o doamnă, fostă profesoară de tehnologie, care este perfect convinsă că „noi, cu domnul Dan Diaconescu, o să obţinem cel puţin 65% din toate voturile, dacă nu or să ne fure ceilalţi“. Domnia sa este convinsă şi de altceva – şi anume de faptul că Dan Diaconescu „este tatăl tuturor românilor“, între altele pentru că a vrut să salveze combinatul Oltchim, „dar nu a fost lăsat să arate cât bine poate să facă“. În alt capăt al Bucureştilor, înspre Policolor, un domn vânjos, nu foarte în vârstă, e în stare să-ţi reproducă pasaje întregi din piesele lui Delavrancea, insistând în mod deosebit asupra faptul că, pentru PP-DD, la fel ca şi pentru Ştefan cel Mare, „ţara nu-i a noastră, ci a nepoţilor noştri“. Domnul în cauză te îndeamnă să votezi „neapărat“ cu PP-DD, „mai ales dacă ai copii şi vrei ca ei să aibă o casă şi un serviciu“.
Cam aşa arată, acum, campania electorală a PP-DD. Dar, dincolo de astfel de personaje şi afirmaţii, PP-DD înseamnă, desigur, şi altceva. Vorbim despre un partid care a tras înlăuntrul său, la fel de eficient ca un aspirator puternic, un număr notabil de candidaţi care nu şi-au mai găsit, din tot felul de motive, locul pe alte liste. De la fosta şefă a Loteriei Naţionale şi până la un fost ministru al Tineretului şi Sportului sau la un fost lider de grup parlamentar al unui partid important, PP-DD scoate la bătaie un număr de figuri care au un triplu numitor comun: au bani, au o anumită experienţă politică şi mai ales sunt extrem de hotărâţi să intre în parlament.
PP-DD mai înseamnă însă şi o cantitate enormă de disperare şi de dezamăgire a unei mase foarte mari de alegători care au devenit, cumva firesc în vreme de criză aşa de îndelungată, extrem de sensibili la panoplia promisiunilor ultrapopuliste. Şi aici avem deja o problemă foarte consistentă. Nu-i mare bai, pentru destinele României, că în Crângaşi un domn cu ciorapi albi se crede Michael Jackson; nu-i mare bai nici că personaje de tipul doamnei Mincă reapar în politică în cadrul PP-DD, la fel cum cauciucurile uzate, niţel recondiţionate, reapar continuu în magazine. Dar maniera metodică în care PP-DD exploatează sărăcia, disperarea şi dezamăgirea românilor este îngrijorătoare. Sute de zile la rând, DD şi companionii săi politici le-au vârât în cap multor sute de mii de oameni necăjiţi că ar putea veni ziua în care, vreme de măcar un an, nimeni nu va mai plăti rate şi dobânzi; că va veni ziua în care salvatorul naţiunii va împărţi zeci de mii de euro fiecărui român. Astfel de promisiuni, repetate sistematic, au ajuns să contureze un orizont de aşteptări cu totul fantezist al unui număr mare de români care, practic, au fost aduşi de PP-DD în stare de divorţ complet cu realitatea. Ei sunt tot mai dependenţi de drogul promisiunilor populiste şi e greu de imaginat cum ar putea reacţiona, individual şi în masă, când speranţele lor deşarte vor continua să nu prindă contur, pur şi simplu pentru că nu se poate.
Viitorul liderilor PP-DD nu interesează, cred, pe nimeni în mod special: dacă nu reuşeşte în politică, DD se va întoarce la emisiunile lui, unde din când în când va fi înghesuit într-un tomberon de vreun interlocutor iritat; cam la fel vor face şi ceilalţi politicieni năşiţi de OTV. Dar ce se va întâmpla cu milioanele de români cărora DD le-a promis marea cu sarea, asta chiar trebuie să ne intereseze. Cu atât mai mult cu cât succesul notabil al populismului PP-DD este, între altele, şi o hârtie de turnesol care măsoară, foarte precis, starea jalnică în care se află, de-a valma, toate celelalte partide ale spectrului politic din România. Şi aceasta fiindcă, dacă România ar fi avut partide realmente eficiente şi realmente credibile, fie ele mai de stânga sau mai de dreapta, aberaţia metastatică numită PP-DD nu ar fi putut avea, nicicum, dinamica năucitoare pe care o are. //
