De același autor
Presa centrală românească a trecut cu vederea zilele trecute un protest venit din Transilvania şi a cărui importanţă nu poate fi subestimată. Peste 1.000 de persoane şi-au exprimat, prin semnăturile lor, îngrijorarea pe care le-a produs-o recenta deschidere la Târgu Mureş a unui birou permanent al eurodeputatului Szegedi Csanád, reprezentant al partidului neofascist Jobbik din Ungaria. „Poziţiile exprimate de Szegedi Csanád pun sub semnul întrebării frontierele din Europa, democraţia parlamentară din România... precum şi reprezentarea politică legitimă a maghiarilor din România“, se spune în acest protest.
Afirmaţiile rasiste şi revizioniste ale eurodeputatului maghiar – pe care protestul le citează, făcând trimitere şi la sursele lor – sunt de natură să „contravină acordurilor internaţionale în vigoare, ordinii politice legale din România, fiind susceptibile să ducă la tensiuni în rândurile maghiarilor din România, între maghiarii din România şi români, precum şi între Ungaria şi România“.
Nu voi cita mai mult din acest protest, a cărui a doua parte a fost publicată în traducere românească şi de revista 22 în ediţia sa electronică. El a fost semnat de o majoritate de maghiari transilvăneni – cărora li s-au adăugat şi câţiva români - însă adeziunea la mesajul său este internaţională în măsura în care numeroase semnături au venit şi din Ungaria şi de la maghiari care locuiesc în alte ţări din Europa - Germania, Suedia, Marea Britanie, Belgia, Franţa - sau chiar în America de Nord şi în Australia (lista completă a semnatarilor poate fi consultată online la adresa civilallasfoglalas.transindex.ro). Ce expresie mai legitimă a neliniştii provocate de infiltrarea Jobbik în România, a grijii pentru convieţuire interetnică în Transilvania decât această difuziune geografică a semnatarilor protestului?
Mai mult decât atât, ceea ce impresionează imediat în lista de semnături este prezenţa masivă a intelectualilor. Scriitori, regizori, universitari şi cercetători din diferite domenii, artişti, profesori din licee, studenţi, medici, informaticieni, dar şi membri ai clerului şi pensionari. În marea lor majoritate, aceştia sunt concetăţeni de ai noştri, activi în şcolile, teatrele, spitalele, bisericile, redacţiile de presă din Ardeal. Marile cotidiene şi posturi de televiziune ar fi trebuit să fie portavocile naţionale ale acestei luări de poziţii care se constituie într-un avertisment adresat opiniei publice şi autorităţilor din România. Ignoranţa sau indiferenţa lor faţă de acest protest este un simptom îngrijorător care vine să confirme lipsa cronică, în rândurile clasei politice şi ale presei româneşti, a interesului faţă de această veritabilă bombă cu ceas reprezentată de grupările şi de subcultura de extremă dreapta în general, fie ele autohtone sau de import. Însă, cel puţin de data aceasta, nici marea presă românească, nici clasa politică nu vor putea spune că nu au fost prevenite. //
