Europa Centrala si de Est in deriva politica (II)

Problema este ca disfunctiile mereu mai importante ale scenei politice din tarile postcomuniste europene incep sa se resimta in plan economic. Fara indoiala, in mod remarcabil, economia din aceste tari si-a capatat o anumita independentizare fata de politic. Functionarea ei nu mai are nevoie in masura disproportionata din trecut de "guvern"! Aceasta, odata cu incheierea in linii mari a sarcinilor de baza ale tranzitiei pe linie institutionala si de fiziologie a pietei.

Totusi, aceste economii depind inca de politic intr-o masura mult mai mare decat economiile capitaliste mature. Si daca se iese cumva din parametrii normalitatii, ceea ce se intampla pe scena politica incepe sa conteze dramatic in plan economic.

Relaxarea politica din Ungaria dupa aderarea la UE a dus deficitul bugetar mult dincolo de parametrii ceruti de UE. "Copilul-minune al Europei" este acum "bolnavul Europei" pentru presa occidentala. Un program drastic de austeritate a fost declansat in Ungaria. Cand toata Europa isi reduce sau macar incearca sa-si reduca fiscalitatea, Ungaria si-o inaspreste sever. Multi se indoiesc de succesul demersului intreprins de guvernul socialist de la Budapesta. Si mai multi se ingrozesc insa de ceea ce s-ar fi putut intampla daca recentele alegeri n-ar fi fost castigate de socialistii moderatului Gyurcsány si inevitabilele corectii economice ar fi cazut in sarcina dreptei conduse de nationalistul Orban (care ar fi ramas pe rol daca nu inregistra esecul din alegeri).

Semnele de intrebare sunt legate de faptul ca un val deloc de neglijat de nationalism economic pare sa fi invadat Europa Centrala si de Est.

Fratii Kaczynski, gemenii de dreapta care conduc acum Polonia, sunt suspectati ca mustesc de porniri in acest sens. Dupa ce au anuntat ca pregatesc crearea unui superorganism de supraveghere si control -, care ar reduce la neant independenta, sacrosancta in UE, a bancii centrale - fratii Kaczynski au avertizat ca vor adopta o "lege de nationalizare a unor companii importante pentru siguranta poloneza, daca acestea sunt amenintate de o preluare ostila" (adica daca firme straine vor supralicita cu banet serios pe masa pentru preluarea unor companii poloneze in caz ca autoritatile de la Varsovia se opun). Inutil aproape de mentionat ca vizat este sectorul energetic din Polonia, despre care fratii Kaczynscki spun deschis ca ar fi facut obiectul unor incercari in ultimii ani de a fi preluat sub control de catre alte state.

Slovenia, cel mai bun elev al clasei, se distinge poate inainte de toate prin cel mai scazut nivel al privatizarii, ca sa nu spunem mai deschis al "externalizarii" economiei nationale catre capitalul strain, inclusiv din UE.

Nici presedintele ceh - reputatul economist Vaclav Klaus - nu scapa un prilej de a sublinia ca Cehia, chiar si intrata in UE, trebuie sa ramana a cehilor.

Iar noul premier slovac, Robert Fico, si-a facut un punct principal al mandatului sau guvernamental din blocarea pe mai departe a privatizarii intreprinderilor strategice slovace, continuandu-se din acest punct de vedere hotararile luate de precedentul cabinet.

Taxari ale tuturor acestora ca nationalisti reprezinta o abordare simplista si nefolositoare. Exista o problema reala. Economiile tarilor foste comuniste europene au fost preluate de capitalul vest-european, intr-o proportie sau alta, intr-o forma sau alta, intr-o masura mai mare sau mai mica. In iuresul tranzitiei, al povestilor despre liberalizare si economie de piata si al presiunilor legate de aderare, capitalul vest-european n-a preluat sub control din economia acestor tari decat ceea ce n-a vrut. Cu greu tarile in cauza au mai salvat ceva pentru ele insele. Acum, desi tardiv, incep discutiile, protestele, masurile de repliere. Fratii Kaczynski, de pilda, joaca foarte tare, chiar dincolo de regulile jocului. Ramane de vazut ce va iesi.

Pe acest plan, Romania se afla intr-o pozitie aproape jenanta. A dat toata axa majora a economiei si a facut acest lucru mai pe nimic. Culmea, a numit acest proces "privatizare", desi mai mult de jumatate din respectiva cedare s-a facut prin transfer de proprietate catre alte state, si nu catre firme private (catre statul grec - OTE, care a preluat Romtelecom, fiind o companie de stat; catre statul francez - Gas de France, care a preluat Distrigaz Sud, fiind o companie de stat; catre statul italian - ENEL, care a preluat Electrica Muntenia Sud, Electrica Banat, Electrica Dobrogea, fiind o companie de stat; catre statul ceh - CEZ, care a preluat Electrica Oltenia, fiind o companie de stat; nici OMV, care a preluat Petrom, inclusiv exploatarea resurselor de titei si a jumatate din cele de gaze, nefiind tocmai o companie cu adevarat privata).

Deocamdata, partidele politice din Romania, cu exceptia Partidului Romania Mare, tac malc in aceasta privinta. Situatia nu va putea insa dura. Imediat dupa aderare, problema va izbucni, nu va ramane in nici un caz doar in discursul d-lui Vadim Tudor si in aprecierile unor analisti economici izolati. Si, precum in Polonia, va penetra abordarile politice, indiferent daca de dreapta sau de stanga. Aceasta pur si simplu pentru ca problema exista si nu poate sa nu creeze frustrari.

UE va trebui sa reflecteze la toate acestea, atat la disfunctiile scenei politice, cat si la frustrarile economice din tarile central si est-europene nou venite. Mai-marii si mai vechii membri ai UE vor avea probleme cu noile state membre. Dar probabil nu atat problemele indelung discutate - legate de capacitatea acestor tari de convergenta reala cu lumea dezvoltata vestica -, ci mai degraba problemele extrem de prozaice, poate neasteptate, legate de identitatea lor distincta si de mostenirea culturala pe care, chiar daca nu se va mai putea, vor incerca sa le pastreze.