De același autor
Nefericirea numita “liberalizarea pietei” se va extinde din 2006 si pe piata gazelor naturale, nemairamanand doar pe piata electricitatii, acolo unde aceasta “liberalizare” a insemnat, din pacate, dupa cum se exprima presedintele Basescu, o imbogatire a “baietilor destepti” pe seama “baietilor fara noroc”.
Se spune, dar nu este tocmai sigur, ca UE ar impune aceasta liberalizare. Este probabil ca principiul sa fie impus de UE, dar este sigur ca detaliile concrete - si intotdeauna dracul este in detalii! - constituie opera baietilor nostri de pe la Bucuresti.
Despre ce este vorba? Cu o ipocrizie fara margini este invocat interesul consumatorului, adica tocmai cel care, dupa cum se va vedea, este ignorat total. Esenta liberalizarii ar fi posibilitatea acordata chipurile consumatorului de a-si alege furnizorul, desigur in functie de pretul oferit de acesta prin negocieri. Pana aici toate bune si frumoase! Numai ca totul, de fapt, depinde de existenta mai multor furnizori concurentiali, ceea ce, din pacate, nu este cazul in Romania actuala. Evident, daca acestia nu exista, liberalizarea este doar cu numele, golita fiind de continut.
La gaze naturale, producator este practic unul singur: Romgaz, deocamdata aflat in proprietatea statului, dar care va fi in curand privatizat catre o companie straina. Mai produce ceva gaze si Petrom. In rest, furnizorii directi sunt toti importatori. Bizareria este ca toti sunt companii occidentale, dar care se aprovizioneaza toate cu acelasi gaz - rusesc. Motiv pentru care, de altfel, gazul importat in Romania este mai scump de doua-trei ori decat daca ar fi importat direct din Rusia. Este adevarat, insa, ca nici Romania nu prea s-a straduit sa obtina gazele direct din Rusia, dar nici Rusia, din interese politice si comerciale, nu prea a dorit sa vanda gaze direct Romaniei. Intermediari in drumul de la producatori si importatori catre consumatori nu sunt decat doua companii de distributie: Distrigaz Nord si Distrigaz Sud. Ambele nu mai sunt romanesti, una fiind preluata de Ruhrgas (Germania) si cealalta de Gaz de France. Liberalizarea, in aceste conditii, este o biata glumita. Si ar fi doar o glumita, daca n-ar fi si atat de costisitoare pentru consumatorii casnici. Va sa zica, o aceeasi structura de piata, cu absolut aceiasi actori. Se schimba doar proprietarii. Nu creste numarul producatorilor si distribuitorilor, nici sursele de aprovizionare nu se diversifica. Atunci, unde este liberalizarea? Ce deosebire este fata de situatia de pana acum, in care tot ciclul apartinea statului roman?!
Exista totusi o deosebire. Si inca mare. Ciclul se va realiza la preturi astronomic mai mari. Nu cumva insa cerute, asa cum se mai crede pe ici, pe colo, de catre UE - caci nefiind tarife comunitar stabilite la gaze in tarile membre, nu exista la ce sa se faca alinierea -, ci impuse in procesul privatizarii. Care, trebuie spus deschis, pe langa avantajul important al stoparii neplatilor consumului de energie de catre consumatorii de stat, va aduce si nefericirea tarifelor fabuloase.
UE are o implicare doar indirecta in problema. Privatizarile din sectorul energetic au fost practic conditii ale aderarii (vezi Petrom, precum si distributiile de gaze si electricitate). Iar companiile cumparatoare - de altminteri din UE - au conditionat preluarile nu numai de aducerea pretului de livrare a gazelor romanesti la nivelurile celor din import, dar si abilitarea de a creste tarifele in anii ce vin. Doua lovituri au fost date astfel de capitalul vest-european. Pe de o parte, compania - desigur, tot vest-europeana - care va prelua la privatizare Romgaz si-a asigurat profituri exorbitante, iar, pe de alta parte, companiile de distributie si-au garantat castiguri certe, caci au monopolul distributiei si-l vor pastra, cel putin in cazul consumatorilor casnici.
Din 2006, circa 14.000 de mari consumatori vor fi autorizati sa-si aleaga furnizorul, dupa care, de la 1 iulie 2007, vor fi autorizati in acelasi sens si consumatorii casnici. Atunci, vom asista la o noua glumita. Caci nu poate fi vorba de altceva decat de o glumita, atat timp cat datele concrete ale pietei nu au vreo legatura cu liberalizarea: practic un singur producator, o singura sursa de import, doar doua companii de distributie! Liberalizare poate doar in sensul ca, la preturile apocaliptice la consum, nevoiasii vor fi liberi sa se intoarca la lemne.
Despre consecintele liberalizarii pe piata gazelor, ne pot da indicii rezultatele operatiunii similare de pe piata electricitatii, care a fost mai “avansata” in domeniu.
Pe piata electricitatii, singurul furnizor este statul, prin trei societati care produc energie electrica din surse diferite (termo, hidro si nucleare), la preturi obiectiv diferite, in timp ce pentru acoperirea consumului este nevoie insa de productia tuturor celor trei. Acestia livreaza energia unor companii de distributie care vand electricitatea (obtinuta din cele trei surse) consumatorilor, se spune, la un pret mediu (in raport cu preturile nediscrepante ale producatorilor). “Liberalizarea” a insemnat, de fapt, pe de o parte, inventarea si a altor intermediari autorizati sa cumpere de la producatorii directi pentru a vinde la consumatori, iar, pe de alta parte, acordarea pentru consumatori (la inceput pentru cei mari, industriali, numiti “eligibili”) a dreptului de a-si alege distribuitorul. In situatia data de pe piata productiei de electricitate, liberalizarea a insemnat practic nimic altceva decat posibilitatea oferita unora (“baietii destepti”) de a cumpara ieftin energie din surse hidro (care, pe deasupra, mai rezulta si dintr-un monopol natural!) si a o vinde mai scump altora (consumatorii “eligibili”), “baietii destepti” facand astfel profituri fabuloase din cadou! Aceste livrari catre “baietii destepti” vaduvesc aprovizionarea sistemului national cu respectiva cantitate de energie mai ieftina, astfel incat cei ce nu pot beneficia de aranjamentele cu pricina - adica “baietii fara noroc” - acopera diferenta platind pe ansamblu electricitatea mai scump. Este indeosebi cazul consumatorilor casnici, care n-au posibilitatea practic sa-si aleaga furnizorul. O perioada, aceasta posibilitate le este chiar oficial refuzata, fiind considerati “captivi” - iar dupa ce, intr-un tarziu, la un orizont de cativa ani, li se va da aceasta posibilitate, va fi in practica mai mult de forma, caci oricum distribuitorii catre populatie sunt doar cateva companii, ce vor avea grija sa nu se concureze prin pret. Pe piata electricitatii, jaful pe seama consumatorilor casnici a fost dramatic. Actualul ministru al Economiei incearca sa mai tunda din ascutisurile aranjamentelor clientelare montate de “baietii destepti”, astfel incat sa faca mai suportabila nota de plata pentru “baietii fara noroc”, dar evident nu poate schimba situatia devenita dramatica. Peste 3,6 milioane de consumatori casnici din cei circa 8 milioane de consumatori de energie electrica din Romania au ales sa se rezume la subconsumurile presupuse de asa-numitul tarif social, ceva mai prietenos pentru buzunare, dar revoltator pentru standardele minime de civilizatie.
