De același autor
Bugetul pe 2007, lansat de curand in dezbaterea parlamentului, prevede alocatii importante pentru ceea ce am putea denumi infrastructura publica si sociala: drumuri, scoli, spitale. Este pentru prima data in perioada postdecembrista cand se intampla acest lucru. Nu stim - pentru ca exista multe imponderabile - daca asemenea prevederi se vor si concretiza, dar in planul alocatiilor este o premiera!
Toate bugetele postdecembriste au fost fie de supravietuire (mai ales in prima parte a perioadei), fie de reglaje macroeconomice (in a doua parte a perioadei), respectiv de combatere a dezechilibrelor economice prin strangularea cheltuielilor guvernamentale si limitarea deficitelor bugetare. Nici unul nu a fost un buget de dezvoltare. Pe fond, pentru tinerea in viata a unor sectoare, pentru mentinerea sau eventual cresterea unor alocatii sociale de consum, au fost sacrificate sistematic cheltuielile cu investitiile, iar dintre acestea cele pentru infrastructura publica si sociala au fost pur si simplu blocate..jpg)
Aceasta, pe fond! Pentru ca, desigur, in realitate lucrurile au fost mai complexe! Daca nu s-ar fi furat cat s-a furat din banul public, daca politic nu s-ar fi acceptat neplatile la buget ale obligatiilor financiare din partea intreprinderilor de stat si a societatilor private cu protectie politico-clientelara, daca disponibilitatile existente nu ar fi fost irosite in domenii si scopuri care nu constituiau deloc prioritati sau chiar in programe sociale populiste cu impact pasager (cateodata negativ), atunci ar mai fi ramas ceva bani si pentru infrastructura publica si sociala.
Asa insa, infrastructura publica si sociala a fost copilul cel mai sarac al unei tari cu foarte multi copii saraci! Fapt este ca, timp de 17 ani, nu s-a adaugat nimic - dar absolut nimic - in peisajul infrastructurii publice si sociale din tara. Nu s-a construit o noua autostrada de la un cap la altul, nu s-a dat in exploatare vreo noua magistrala feroviara, nu s-a ridicat un pod mai acatarii, nu s-a facilitat traficul rutier sau feroviar cu vreun tunel sau niste pasaje! Ce sa mai vorbim de vreun program de constructii de scoli sau de spitale! Doamne pazeste sa fi aparut cumva vreo sala noua de spectacole, vreun nou stadion ori altele asemenea! Locuinte sociale - cateva de ras, daca nu de plans! In afara de niscai reparatii, pe ici pe colo, de drumuri, poduri, scoli si spitale - nimic! Fapt este ca, dupa 17 ani, se invata in scolile din timpul lui Ceausescu, bolnavii sunt ingrijiti in spitalele de pe vremea lui Ceausescu (daca nu unele chiar mai vechi), se locuieste masiv in blocurile ridicate in perioada lui Ceausescu, se circula pe aceleasi retele de drumuri din epoca lui Ceausescu! In Bucuresti, metroul este din timpul lui Ceausescu, luciul Dambovitei este tot de atunci, retelele de apa si canalizare au fost schimbate ultima oara, in cea mai mare parte a Capitalei, tot pe vremea lui Ceausescu si nici in materie de conducte de gaze naturale situatia nu este radical alta! Atata doar ca, intr-un fel, Casa Poporului a intrat partial in circuitul public! Atat de partial insa, ca este folosita nu doar de un reprezentant al poporului, ci de ceva mai multi reprezentanti ai poporului, onorabilii nostri parlamentari! Sa nu ne limitam cumva pretentiile, caci au trecut totusi aproape doua decenii!
Saracia infrastructurii publice si sociale apare cu atat mai degradanta cu cat furturile din banul public si economia subterana au facut sa explodeze vilele si parcul auto. Mai nou, vilele si limuzinele imbogatitilor tranzitiei cotropesc parcurile si zonele verzi.
Cu aceasta fata si cu acest fundal dramatic in spate, care explica de ce Romania a ajuns sa-si arate fata pe care o are din punctul de vedere al infrastructurii publice si sociale, Romania intra in UE. Si, pentru prima data dupa 17 ani, bugetul pe 2007 isi aduce aminte de infrastructura publica si sociala, careia ii prevede alocatii ceva mai semnificative. Si nu stim daca aceasta este inclusa printre prioritati pentru ca situatia economiei permite degajari de fonduri in acest sens sau pentru ca UE a facut presiuni intr-o atare directie.
Scoase din joc pur si simplu timp de aproape doua decenii, preocuparile pentru infrastructura publica si sociala, chiar daca vor reveni, nu pot avea si succes de cum se manifesta. Uzanta constructiva in domeniu s-a pierdut. Specialistii in materie fie au disparut fizic, fie au luat calea pribegiei. Arhitectii de vile nu pot fi arhitectii de spitale! Banii europeni pe care se mizeaza nu pot fi cheltuiti fara proiecte. Experienta tarilor din Centrul Europei care au intrat in urma cu 3 ani in UE arata clar ca banii europeni alocati n-au putut fi folositi din chiar acest motiv decat in proportie de vreo 20%.
Dar sa nu ne uitam in ograda altora, pentru ca la noi lucrurile stau mai prost decat la ei. A fost de-ajuns ca, pentru prima data in 2005, o parte destul de consistenta din alocatiile bugetare sa poata fi consumata doar pe baza unor proiecte si a si aparut o discrepanta imensa, de circa 3-4 puncte procentuale echivalent PIB, intre cheltuielile prevazute si cheltuielile propriu-zis efectuate. Bugetul pe 2006 are prevazut un deficit de 2,5% echivalent PIB, dar, desi ne aflam in octombrie, bugetul are de fapt un excedent de 1,6% echivalent PIB!
