De același autor
Cu intrarea Romaniei in Uniunea Europeana - pentru care s-a mai facut un pas imens prin semnarea Tratatului de aderare - s-ar putea sa se intample exact ceea ce s-a intamplat cu integrarea Romaniei in NATO. Cand, dupa decenii de inabusite aspiratii euroatlantice, Romania a ajuns in sfarsit sa considere ca-l ia pe Dumnezeu de picior intrand in NATO, nici NATO nu mai era ceea ce fusese si nici efectul militar, politic si economic pentru Romania nu mai era acelasi. Ceea ce tinuse unita lumea occidentala sub umbrela NATO, ceea ce ii facuse pe toti din aceasta lume sa accepte, chiar daca fara placere, tutela americana fusese amenintarea comuna a sistemului si a armelor sovietice. Cand aceasta amenintare s-a risipit, au aparut imediat fisurile. Iar pozitiile divergente fata de controversata interventie americana in Irak au aprins spiritele. Prinsa la mijloc, Romania a ales mai degraba partea americana, cu grija de a nu supara totusi "vechea Europa", de care depindea aderarea la Uniunea Europeana si care s-a impotrivit, din interese economice si politice, interventiei militare in Irak. Echilibristica politica intre "vechea Europa" si America se anunta fara alternativa. Si oricum acest context incurcat in care Romania era primita in NATO vestea - ceea ce de altfel s-a si petrecut - ca, inainte de a trage foloase de pe urma apartenentei la NATO, Romania va fi nevoita sa preia niscai ponoase, caci, in timp ce nu prea mai are de cine sa ne apere NATO securitatea, trebuie sa onoram obligatiile de solidarizare cu puterea dominanta a organizatiei. Asa au ajuns militarii romani in Afganistan si in Irak, teatre care n-au nici o legatura nu numai cu Romania, dar nici macar cu NATO.
Nu lipseste mult ca si in ce priveste intrarea in Uniunea Europeana lucrurile sa se petreaca la fel. Evident, cu deosebirile inerente, legate de caracterul organizatiei si problemele diferite pe care apartenenta la aceasta le pune.
Primele semne par sa confirme prezumtia. Valul de critici din mediile politice si jurnalistice vest-europene nu doar la adresa Romaniei, dar si a actului, considerat chiar "inconstient", de primire a tarii in Uniunea Europeana, care a insotit semnarea Tratatului de aderare, vorbeste clar de faptul ca viata Romaniei in Uniune nu va fi una usoara, iar bilantul apartenentei nu va putea fi, pana la urma, dintre cele care sa-i convinga si pe eurosceptici! Mai ales ca pe termen scurt si mediu acest bilant va fi impovarat de costuri mult mai mari decat beneficiile.
Uniunea Europeana are probleme. Mari probleme. Niciodata in Uniunea Europeana n-a fost doar armonie. Era si firesc, in conditiile in care Uniunea Europeana a construit caramida cu caramida cel mai interesant si provocator edificiu economic si politic din secolul XX, care a pus in comun si a gestionat in comun, prin liber consimtamant, resurse si procese economice, domenii si sectoare, pana chiar in punctul abandonarii unor monede nationale in favoarea unei monede comune unice. Nu puteau sa nu se creeze tensiuni in cursul acestei constructii, dar important si remarcabil a fost faptul ca respectiva constructie a inaintat! Si cu succes!
Acum insa, constructia europeana se afla la o rascruce: ori merge mai departe, ori ramane de caruta in infruntarea globala mondiala, indeosebi cu puterile americana si asiatice. Pentru a fi castigatoare in aceasta confruntare, doua exigente sunt de neinlocuit in era globalizarii: constructia institutional politica si de securitate mai trebuie sa faca un pas pentru ca Europa sa nu ramana doar un colos cu picioare de lut, ceea ce cam este acum pe plan politic si in materie de securitate, iar competitivizarea economica trebuie sa ia o alura consistenta. Noul Tratat constitutional reflecta preocuparea in privinta primului aspect. Desi este un biet soricel in comparatie cu fortele puse in miscare pentru a-l creiona, acesta ar fi totusi un pas inainte. Asa-numita Agenda Lisabona, care si-a propus pana in 2010 transformarea Uniunii Europene in cea mai importanta putere economica a lumii, reflecta preocuparea in privinta celui de-al doilea aspect.
In orice caz, liderii europeni au identificat in largirea rapida a Uniunii resorturi de atingere a obiectivelor in ambele directii. Asa se si explica admiterea unor tari precum Romania sau Bulgaria. Din interes geopolitic si economic, si nu din vreun alt motiv! Prin extindere, se obtine o crestere a potentialului economic, o largire substantiala a pietei unice, se induce, cel putin in principiu, o raliere mult mai cuprinzatoare in plan european la ambitiile politice si de securitate, se contribuie nemijlocit la competitivizarea economiei europene prin infuzia de forta de munca ieftina si relativ calificata din Est, care poate oferi avantaje concurentiale prin unirea cu tehnologiile din Vest. In mod evident, pentru realizarea acestor exigente trebuie platite niste costuri. O parte din atributele suveranitatii nationale trebuie abandonate pe altarul unor structuri supranationale care sa dea substanta politica si militara unificarii economice europene. Iar, cel putin in parte, trebuie sa fie, de asemenea, abandonata asa-numita "Europa sociala". Forta de munca vest-europeana este nu numai foarte pretentioasa, dar si extrem de scumpa, din cauza protectiei sociale si privilegiilor care ii sunt acordate si care supun costurile de productie unor poveri apasatoare. Cu asemenea cost al fortei de munca nu se poate face fata concurentei americane si asiatice. Deschiderea pietei fortei de munca vest-europene pentru mai ieftina forta de munca est-europeana este singura sansa de competitivizare in Uniunea Europeana. Ambele exigente - care nu sunt cumva inventii sau ambitii ale tarilor est-europene, ci obiective ale celor vest-europene - intampina insa obstacole majore tocmai in Vestul Europei. Nici abandonarea suveranitatii nationale si nici retractarile de la asa-numita "Europa sociala" nu sunt privite cu ochi buni! Ba, sunt primite cu raceala si chiar cu demonstratii de strada. Aceasta este esenta problemelor Uniunii Europene in momentul de fata. "Vechea Europa" ar vrea de fapt sa fie in pozitii politice si economice de frunte in lume fara sa plateasca nici un cost. Acest lucru nu este insa posibil!
Este adevarat ca extinderea Uniunii complica multe dintre problemele acesteia. Pe de o parte, se dovedeste ca, prin aceasta extindere, coeziunea politica in cadrul organizatiei nu creste, ci dimpotriva. In conditiile in care "vechea Europa" nu reuseste sa gaseasca un numitor comun in demersul ei politic si, ca urmare, Uniunea Europeana nu ajunge macar sa formuleze o pozitie comuna in controversatele probleme care confrunta lumea, noii membri joaca si ei de o parte sau de alta. Si, mai ales, de partea marelui outsider american, in urma presiunilor imense ale Washingtonului. Pe de alta parte, noii membri fiind toti intr-un stadiu mai slab de dezvoltare, extinderea produce o diluare a constructiei europene, se opune in mod obiectiv aprofundarii acestei constructii, creand probleme si tensiuni. Scaderea congruentei ansamblului este un fapt, dar tentatia, desi obiectiva, a vechilor membri de a pune problemele ce se creeaza pe seama noilor membri nu acopera realitatea. Pentru ca, in esenta, marile probleme ale Uniunii Europene sunt ale fazei in care se gaseste aceasta in confruntare cu presiunile globalizarii, si nu ale extinderii in sine, care doar le complica.
Romania, ca membrul cel mai sarac, cu cele mai complexe probleme si cu gradul de congruenta cel mai slab fata de restul partenerilor, va fi victima sigura a culpabilizarilor si nu va putea evita sa se transforme in ciuca batailor. Tentatia celor dinauntrul Uniunii Europene de a arunca pe seama aderarii Romaniei nu doar problemele legate, dar si pe cele fara vreo legatura cu Romania va fi irepresibila. Mai ales ca cei ce vor exersa aceasta culpabilizare a Romaniei vor incerca disperarea ca exercitiul nu va folosi la nimic in ce priveste rezolvarea reala a problemelor.
In schimb, Romania va fi marele pierzator. Romania va fi fortata sa faca rapid tot ceea ce o dezavantajeaza, in timp ce ii va fi refuzat tot ceea ce eventual ar putea-o avantaja. Nu poate fi trecut cu vederea ca deja Romania trebuie sa liberalizeze integral circulatia nu numai a bunurilor, dar si a capitalurilor, domenii in care renta apartine marilor dezvoltati ai Uniunii, in timp ce i se respinge dreptul, ca membru al Uniunii, de a se bucura de libera circulatie a fortei de munca, domeniu in care ar putea si ea sa traga un folos. Prin aceasta se va amplifica efectul negativ al faptului - imposibil de evitat si deci care trebuie asumat - ca, in procesul integrarii, costurile sunt cele care se aglomereaza mai intai, in timp ce beneficiile apar mai apoi, majoritatea doar dupa ani si ani.
