Declinul dolaruluiConjunctural sau istoric?

Dincolo de unele oscilatii, legate mai ales de variatiile cursurilor la titei, dar si de imponderabilele razboiului din Irak, dolarul pare sa se inscrie de cativa ani pe o traiectorie defensiva, care se anunta nu tocmai conjuncturala.

De vreo doua decenii, cursul dolarului pe plan international a cunoscut cicluri, in relatie indeosebi cu evolutiile din economia americana si cu preturile la titei, dar, poate inainte de toate, cu politica Washingtonului in urmarirea unor teluri strategice in plan politico-militar sau economic. Perioade de crestere au alternat cu perioade de scadere a cursului dolarului. Politici economice expansioniste sau de mari cheltuieli militare au determinat uriase deficite bugetare care au fost apoi acoperite prin promovarea unui dolar puternic, ce a stimulat achizitionarea, inclusiv din strainatate, de bonuri de tezaur americane. Dimpotriva, deficite externe supradimensionate, generate in perioadele de crestere economica bazata pe consum acoperit in mare parte din importuri, au fost apoi combatute cu un dolar slab, ca atu concurential pentru marfurile americane.

De data aceasta, s-ar parea ca scaderea dolarului ar putea anunta inceputul unui declin istoric.

Acest lucru nu este nicidecum sigur, este doar o posibilitate sau o ipoteza. Dar, fara indoiala, eventualitatea aceasta nu poate fi exclusa.

Ceea ce a intervenit nou este o combinatie intre aparitia unei alternative la dolar - pe care o constituie, de bine de rau, euro - si concentrarea unor rezerve valutare fabuloase la dispozitia unor noi jucatori de pe piata mondiala, indeosebi tari asiatice, dintre care unele chiar sunt decise sa actioneze impotriva dolarului.

Deocamdata, desi a pierdut vreo 5 puncte procentuale din pozitiile detinute, dolarul este folosit in efectuarea a 65% din tranzactiile globale. In timp ce euro, desi a fost castigatorul celor 5 procente, nu este mijloc de plata decat pentru circa 22% din operatiunile la nivel mondial. Forta dolarului nu consta doar in spatele lui puternic pe care il constituie economia americana, ci si in privilegiile care i-au fost acordate international in urma cu sase decenii. Atunci, dolarul a fost investit cu functia de a fi la fel de bun ca etalonul de atunci al sistemului, aurul, si, ulterior, cand, din motive de operationalitate, aurul a pierdut treptat acest rol, dolarul a ramas practic singurul mijloc de plata cu acceptare internationala deplina, forta sa fiind mereu mai mult data de faptul ca nu avea inlocuitor.

O combinatie de factori i-a tot conferit mai multa putere cu trecerea anilor. Gratie privilegiilor internationale ale monedei nationale, economia americana a fost si ramane singura din lume care isi poate finanta deficite externe chiar cu propria moneda. In acelasi timp, este singura care pana acum a accceptat sa lase la dispozitia celor din afara mai multa moneda decat cea existenta pe piata proprie, ceea ce implica nu numai responsabilitati, dar si riscuri enorme. Dolarul - nici sa se vrea - nu poate fi inlocuit din functia de mijloc international de plata cu una, cu doua. Este un proces de decenii.

Formand grosul rezervelor valutare mondiale, dolarul intra acum in componenta rezervelor unor tari care vin puternic din urma in competitia internationala, fie tari de succes, fie posesoare ale unor imense resurse naturale si care, datorita marilor excedente pe care le inregistreaza in comertul lor exterior, au concentrat o parte substantiala din masa de dolari care circula in afara Statelor Unite. China, India, Rusia, tarile exportatoare de petrol islamice sau latino-americane sunt numai cateva dintre cele mai semnificative exemple. Aceste tari continua sa acumuleze rezerve valutare, in masura in care, pe fondul incasarilor masive din exporturi, cumpara sistematic valuta ca sa mentina pentru monedele nationale un curs care sa le asigure competitivitatea marfurilor proprii. China, de pilda, ale carei rezerve valutare se ridica la echivalentul a 1.100 miliarde de dolari, detine, se spune, 70% din acestea in dolari.

Soarta dolarului a ajuns sa depinda si de miscarile dictate de interese economice si politice ale altora, nu toti prieteni ai SUA, ba unii chiar dusmani si, oricum, competitori ai Statelor Unite. Ca replica la presiunile americane asupra sa, Iranul a hotarat sa schimbe in euro componenta in dolari a rezervelor sale. Si a decis sa nu mai faca tranzactii petroliere decat in euro. Venezuela, care este portstindardul "antiyankeu" si care incearca o experienta chiar socialista in America Latina, a luat aceeasi masura doar in ce priveste rezervele, doar pentru ca, vanzand titei exact in SUA, nu poate derula tranzactiile decat in dolari. Tari petroliere din Golf cauta o formula de uniune monetara prin care sa se reduca actuala dependenta exclusiva de dolar. Iar China si Rusia folosesc curent amenintarile cu trecerea partiala de la dolar la euro a rezervelor lor in jocurile lor strategice cu Statele Unite.

Intr-o asemenea situatie, decizii luate la Washington cu privire la un dolar puternic sau, dimpotriva, slab pot fi pur si simplu anihilate de miscari politice sau economice pornite din alte capitale ale lumii, care, sa fie clar, controleaza la dispozitia lor cantitati mai mari de dolari decat autoritatile americane. Si aceasta pur si simplu pentru ca, din cauza expansiunii internationale fabuloase de sase decenii a dolarului, in afara Statelor Unite se gasesc mai multi dolari decat in SUA.