De același autor
Ordonanta care reglementa esalonarile - vestita 40/2002 - a fost revocata si deocamdata nu a fost pus nimic in loc. Pentru moment nu se mai acorda esalonari. Or, esalonarile constituiau practic instrumentul de neplata a obligatiilor catre bugetele publice, caci era de fapt pasaportul legal, eliberat chiar de organul fiscal, cu care primitorul putea dovedi ca este cu acte in regula, desi nu a platit, si deci cu care putea trece ca prin branza prin controale si cu care sfida bugetele publice si batjocorea contribuabilii onesti. Obtinerea acestui pasaport era apanajul marilor datornici, respectiv intreprinderi de stat si societati private cu acoperire politico-clientelara.A pornit cumva guvernul Nastase o cruciada impotriva marilor rau-platnici?! Tocmai guvernul care, nelasandu-se mai prejos decat cele anterioare, parca a vrut sa faca dovada ca nu tine la altcineva mai mult decat la rau-platnici?! Caci, de la venirea la carma, actualul executiv a urmarit sistematic iertarea marilor datornici, inventand in acest sens tot felul de absurditati, de la legiferarea esalonarilor la influxuri de bani de la buget pentru plata de catre datornici a obligatiilor lor istorice chiar la buget!
Nu este insa cumva vorba de vreo cruciada. S-a intamplat altceva! In controversatele negocieri ale Romaniei cu Uniunea Europeana in problemele concurentei si ale ajutorului de stat a aparut nevoia supunerii spre studiu Comisiei de la Bruxelles si a esalonarilor, asa cum erau reglementate acestea de Ordonanta 40/2002, cu scopul unui verdict clar: este sau nu vorba de un ajutor de stat?! Aceasta, avand in vedere ca ajutorul de stat este interzis de normele Uniunii Europene, fiind acceptat doar cu titlu exceptional si numai o data la zece ani, in legatura cu restructurarea sau reabilitarea unei companii. Comisia nu a fost in masura sa ofere imediat un raspuns transant, caci institutia pasuirii la plata exista si in alte sisteme fiscale, aplicandu-se in cazuri bine definite pentru conditii speciale.
Aparent, nici in Romania esalonarile nu constituie un ajutor de stat, in masura in care neachitarea integrala si la timp este sanctionata cu o crestere a costului platii prin majorari si penalizari de intarziere. In realitate insa, problema este alta. Majorarile si penalizarile de intarziere sunt niste fictiuni, intrucat cei ce nu achita darile de baza nu platesc nici penalizarile si majorarile de intarziere si isi mai si rad de fraierii care le platesc. Problema nereglementata o reprezinta, de fapt, timpul cat tine pasuirea si ce se intampla dupa expirarea acesteia. Altfel, totul se transforma in practica - asa cum se si intampla - intr-un ajutor de stat masiv si nemeritat, pe seama contribuabilului cinstit si, in ultima instanta, pe seama nivelului de trai al populatiei. Pentru a preintampina probabil o sentinta fara iesire din partea Comisiei de la Bruxelles, s-a preferat sa se abroge Ordonanta 40/2002 prin noul Cod Fiscal.
In situatia insolita existenta, nu este de mirare ca pot fi auzite tot felul de minuni! Ca, de pilda, ca vasta, dar acum revocata, operatiune de legiferare a esalonarilor prin Ordonanta 40/2002 a fost un mare succes financiar, de vreme ce a adus la buget vreo 17.000 miliarde lei. Adica cum a adus la buget?! Mecanismul legiferat de Ordonanta era ca datoriile restante se pot achita esalonat, dupa un program convenit cu organul fiscal, si ca, in caz de plata integrala si la timp a obligatiilor curente, se pot obtine degrevari in ce priveste datoriile "istorice". 17.000 miliarde lei adusi, se presupune in plus, la buget, fata de ce?! Probabil, iarasi se presupune, fata de ceea ce s-ar fi incasat daca nu opera mecanismul! Dar de unde se poate sti cat s-ar fi incasat intr-un asemenea caz, caci minunata Ordonanta, in loc de incasari suplimentare, a putut tot atat de bine sa transforme in rau-platnici si pe fostii buni-platnici, de vreme ce se puteau obtine esalonari. Si aceasta potrivit vechiului si arhiverificatului precept al hazardului moral "de ce ei, si nu si noi?!" In orice caz, acum dupa revocare, se spune ca Ordonanta a fost atat de buna incat nu numai Uniunea Europeana, dar si FMI ar dori prelungirea in operare a prevederilor ei. Doar ca Ministerul de Finante n-ar mai vrea! Si acum, tineti-va tare la mentionarea motivatiei! Pentru a se promova, vezi Doamne!, mai repede, si nu doar din 2007, concurenta loiala intre firme, ceruta de apartenenta la Uniunea Europeana!
Evident, insa, desi se da mare cu concurenta loiala, in care toti trebuie sa-si plateasca obligatiile si nu numai unii, guvernul trebuie totusi sa faca ceva. Pentru ca nici marii datornici nu vor plati (vorbim de obligatiile curente, caci oricum datoriile "istorice" nu pot intra in discutie) si nici nu prea este de vazut Ministerul de Finante facand executari silite pe la intreprinderi de stat si pe la clientii politici ai puterii. E incurcata treaba! Interventia decisiva se pare va apartine FMI, care, pana acum, nu prea s-a bagat in problema cu pricina, preferand sa ceara mai putin clara "imbunatatire a colectarii impozitelor si taxelor". Semn ca FMI pare decis sa intervina este o alta declaratie-minune a d-lui Tanasescu, anume ca, daca FMI insista, Ministerul de Finante este gata sa convina o noua formula in problema esalonarilor!
