De același autor
O noua rectificare bugetara a intervenit. O noua pagina in gestiunea “traditionala” a finantelor publice din perioada postdecembrista s-a intors. 
Inca acum, in anul de gratie 2005, rectificarea bugetara are, in principiu, o indreptatita fundamentare. Actuala guvernare a preluat carma exact la sfarsitul anului trecut si nu a avut timpul “fizic” necesar sa-si construiasca bugetul pe baza conceptiilor proprii, a intentiilor si programelor proprii. A fost nevoie sa se “mearga” pe bugetul construit de fosta guvernare si, ca atare, urma sa vina dupa un timp momentul unei rectificari bugetare, care sa ia in considerare efectele deja produse sau ce urmeaza a fi produse de diversele masuri intreprinse ori avute in vedere. Si, slava Domnului, cateva masuri importante luate, in frunte cu introducerea cotei unice de impozitare a veniturilor, majorarea spre compensare a altor impozite, precum si declansarea actiunii de recalculare a pensiilor, au antrenat efecte ce trebuiau cuprinse intr-o rectificare bugetara. In fond, o rectificare bugetara nu face altceva decat sa dea o imputernicire legala pentru efectuarea unor cheltuieli, a caror executie bugetara nu a putut fi prevazuta exact pentru ca nu s-au putut anticipa precis cuantumul si ritmul incasarilor bugetare, care finanteaza de fapt aceste cheltuieli. Sau, invers, pentru neefectuarea unor cheltuieli prevazute initial, dar pentru care se dovedeste pana la urma ca nu exista resurse.
Dar, din pacate, nu efecte generate de schimbari in prioritatile economice au constituit motivele uzuale ale rectificarilor bugetare in tranzitia romaneasca. Rectificarea din 2005, ca an de trecere de la o guvernare la alta, este aproape atipica, pentru ca, intr-o anumita masura, are indreptatirea reasezarilor in structurile bugetare tocmai in urma respectivei schimbari de guvernare.
In tranzitia romaneasca, rectificarea bugetara a fost insa uzuala, sistematica. Si a intervenit, pe de o parte, din motive de instabilitate si impredictibilitate, pana la un punct obiective, dar, pe de alta parte, dintr-un noian de motivatii exclusiv politice, pur subiective, ce atarna greu si costisitor din punct de vedere economic. De fapt, tipice sunt tocmai rectificarile bugetare intreprinse sistematic in timpul aceleiasi guvernari.
Pe fond, singurele efecte care justifica rectificarile bugetare ar trebui sa fie cele rezultand din modificarile cursului de schimb fata de ratele medii avute in vedere si cele antrenate de evenimente neprevazute, cum ar fi calamitatile naturale. Rectificarea bugetara din acest an a trebuit sa efectueze corectii reclamate de amandoua categoriile de efecte, fiind, din respectivul punct de vedere, tipica perioadei de tranzitie. Inundatiile din Banat au reclamat cheltuieli care se cereau, evident, bugetate. Cursul de schimb la care a fost construit bugetul de catre PSD in toamna trecuta a fost de 42.500 lei/euro. Intre timp, leul a luat-o in sus si rectificarea a trebuit sa ia in considerare o asezare a bugetului pe un curs mediu doar de 37.500 lei/ euro.
Deja insa cu aceasta problema s-a intrat pe terenul alunecos al manevrelor politice care afecteaza in Romania constructiile bugetare. Banca Nationala pretinde ca nu a proiectat ea cursul de 42.500 lei/euro si nu are nici un angajament fata de un asemenea curs. Se lasa a se intelege ca, daca ar fi fost implicata, ar fi avut in vedere un curs in crestere al leului, caci avertizase de multa vreme ca o astfel de crestere ar urma sa se produca. Nici o banca centrala nu da insa previziuni de acest tip, chiar daca prognozeaza pentru uz intern o asemenea schimbare sau are in intentie sa o provoace. Asa ca, in vara-toamna anului trecut, cei ce au construit bugetul au ales varianta politica cea mai comoda: la un curs mai ridicat al euro, resursele in lei ale bugetului, incluzand aportul extern, puteau aparea mai mari. Adica, la un curs mai slab al leului in euro, se pot acoperi mai lesnicios cerintele inaintate de diversele ministere. Faptul s-a intors ca un bumerang peste sase luni in capul guvernantilor, care erau insa altii, caci intre timp cursul leului urcase si aportul extern valora mai putin in lei, astfel incat cheltuielile in lei ce puteau fi finantate devenisera mai mici. Prima apreciere a leului din perioada postdecembrista a produs o “gaura”, chiar daca nu propriu-zis “fizica”, in incasari, facand si mai dificila executarea cheltuielilor prevazute, impunand de fapt taieri severe.
Din pacate, acestor probleme mai mult sau mai putin obiective li se adauga constant in constructia bugetelor romanesti manevre politice devastatoare. Proiecte politice care se dovedesc ca nu au finantare sunt lasate demagogic in contul rectificarilor, desi se stie prea bine ca din senin bani nu vor aparea si ca la rectificare mai degraba va trebui sa se taie din finantari, si nu sa se adauge noi finantari. Efectele de departe cele mai grave sunt antrenate in cazul in care este vorba de promisiuni sociale care nu si-au gasit resurse si a caror bugetare este trecuta in contul rectificarilor. Este si cazul cresterilor salariale admise de PSD inaintea alegerilor de la sfarsitul anului 2004 si a caror bugetare a ramas ca o grea mostenire pentru guvernul actual.
Efectul dezastruos al acestui gen de probleme este fie ca, in caz de neincludere a finantarii in rectificarea bugetului, cei mintiti cu promisiuni ies, pe buna dreptate, in strada, fie ca, in caz de includere, cheltuielile salariale sunt sporite tocmai cand, din ratiuni bugetare, este nevoie de limitarea lor. Nemaivorbind de faptul ca, daca o asemenea nevoie este asumata intr-un acord cu FMI, una se spune si alta se face, iar guvernul ajunge intre ciocanul institutiei financiare de la Washington si nicovala sindicatelor de la Bucuresti.
Dar cea mai grava dintre consecintele “politizarii” rectificarilor bugetare - caci “politizare” inseamna manevrele mentionate - o constituie modul in care de fapt se rezolva problemele de dezechilibru bugetar cu ocazia rectificarii. Se rezolva prin taieri sistematice din capitolul cheltuieli de capital, adica din investitii. De unde si precaritatea dotarilor publice. De fapt si de fapt, toata tehnologia executiilor bugetare consta in franarea timp indelungat a efectuarii cheltuielilor de capital. Si, doar spre sfarsitul executiei bugetare, se mai da unda verde unor cheltuieli pana la concurenta limitelor prevazute. Sumele care au facut obiectul suprimarilor sunt lasate in contul rectificarilor, care legifereaza de fapt neefectuarea unor cheltuieli. Este vorba de vreo 550 milioane de euro.
Pentru a sublinia amploarea cheltuielilor “date uitarii” prin actuala rectificare bugetara, este poate de ajuns a mentiona sa sporirea cheltuielilor bugetare pe ansamblul anului 2005, potrivit variantei rectificate de buget, este de 13%. Daca avem in vedere cresterea economica prevazuta (circa 6%) si tinta de inflatie stabilita (7,5%), reiese ca efectul combinat al acestora este de aproape 14%, ceea ce inseamna ca, raportate la PIB, cheltuielile bugetare vor fi mai mici decat anul trecut. Deci, vom avea un buget si mai restrans ca echivalent PIB, in totala contradictie cu cerintele apartenentei la Uniunea Europeana. In Romania, cheltuielile bugetare reprezinta in echivalent PIB sub 31%, iar in Uniunea Europeana peste 40%. Diferentele de dotari publice vorbesc de la sine despre aceste discrepante cifrice.
