De același autor
Dand jos valul limbajului diplomatic, reiese destul de clar ca cifrele oficiale cu privire la somaj nu sunt catusi de putin crezute la Bruxelles. In mod normal, somajul ar trebui sa masoare diferenta dintre "forta de munca" (ce ar corespunde cu populatia economic apta de munca) si "forta de munca angajata". In randurile tarilor lumii, inclusiv ale celor europene, nu se consemneaza acceptiuni unanime asupra "fortei de munca", astfel incat exista diferentieri mari, de la tara la tara, in evaluarile fata de ceea ce reprezinta "populatia economic activa", concept clar, dar mult mai cuprinzator. Din ansamblul populatiei economic active, forta de munca este, de regula, considerata cea care apare oficial a fi reclamat un loc de munca, pentru a exclude din calcul pe cei (precum femeile casnice) care nu au intrat si nici nu au intentia sa intre pe piata fortei de munca.
In cazul romanesc, discrepanta dintre dimensiunea "fortei de munca" si cea a "populatiei economic apte de munca" este substantiala, pentru ca exista segmente masive de populatie despre care nu se stie exact in ce categorie statistica sa fie incluse. Este vorba de atatia si atatia tarani care, neavand relatii de munca reglementate juridic, nici ca salariati, nici ca producatori independenti, desi fiind evident nu numai apti de munca, dar si depunand efectiv munca, nu pot fi considerati, din punctul de vedere al statisticilor, "forta de munca". Nemaivorbind de rromi, care, indiferent daca locuiesc la sate sau la orase, sunt la fel de "in afara fortei de munca", intrucat nu au avut vreun gand si nici au vreun gand sa intre in "campul muncii". Deci, ca pondere in populatia economic apta de munca, forta de munca in Romania este mult mai mica decat in alte tari europene.
Din pacate, diferentele nu se opresc aici. Fiscalitatea inalta a locului de munca, generata indeosebi de cotele impovaratoare pentru contributii sociale (pensii, sanatate, ajutor de somaj) imping spre munca la negru. Multi, foarte multi nici nu se mai invrednicesc sa ceara oficial un loc de munca, pentru ca stiu ce ii asteapta: fie o fac degeaba, fie gasesc maximum oferte de salariu minim, adica, una peste alta, conditii mult mai proaste decat in zona muncii la negru. Ce sa mai vorbim de cei ce aleg sa-si caute un loc de munca, legal sau ilegal, prin strainatate, care nici gand sa se mai inregistreze ca solicitatori de slujbe in Romania. "Forta de munca" oficiala se subtiaza astfel si mai mult, iar diferenta dintre aceasta si "forta de munca angajata", adica somajul, este mica. Tot in acest fel se explica si paradoxul evidentiat de Raportul de tara al Uniunii Europene: ocuparea scade, oferta de locuri de munca scade, dar scade si somajul!
Oricum, atat somajul, cat si cota de ocupare in economie sunt ridicol de mici in Romania. Cota de ocupare, adica ponderea "fortei de munca angajate" oficial in totalul populatiei economic apte de munca, este jenanta, de tip african, ceva abia depasind 40%.
Iar cota somajului nu poate starni decat zambete. Caci cine ar putea lua in considerare ca un lucru serios o cota de numai 6% a somajului intr-o tara care pretinde ca se restructureaza si unde crearea de locuri de munca bate de fapt pasul pe loc?
Cui poate folosi o astfel de cifra rau parfumata, pentru a carei acomodare la realitati ar merita sa se mearga pana la modificarea acceptiunii stabilite a "fortei de munca", macar spre a-i include si pe cei care activeaza in "campul muncii", dar nu o fac cu acte in regula (intrucat acestia constituie de fapt "forta de munca")?
In mod evident, somerilor minciuna cu pricina nu le foloseste la nimic. Ca sunt mai putini sau mai multi, acestia tot atat primesc! Iar ca ar fi mai putini de la an la an nu le tine nici de foame si nici nu ii incalzeste cu ceva!Tot atat de evident, salariatilor, care intretin fondul de somaj, nu le foloseste de asemenea la nimic vehicularea cifrelor "optimiste" cu privire la somajul mic. Ei stiu ca, daca vor ajunge in somaj, tot un drac va fi, precum cel actual, si in cazul in care li se spune ca somajul scade! Ba, frustrarea ca sunt nevoiti sa achite dari substantiale in contul contributiilor la fondul de ajutor de somaj, in ciuda faptului ca somajul scade, este un motiv in plus de nemultumire. Aparent, numai guvernele trag un ce profit. Insa, doar aparent! Gogoasa nu este crezuta de nimeni de prin strainatate, unde se gandeste probabil guvernul ca ar da bine la imagine. Dimpotriva, cota mica de somaj afecteaza credibilitatea autoritatilor romane. Oricum, este un indiciu ca reforma nu este serioasa sau ca nu este luata in serios. Inca si mai grav, asteptari false si periculoase se creeaza. Somajul scade, inseamna ca ne indreptam spre bine! Mizandu-se pe asa ceva, se risca ceva foarte grav! Cand, in urma cu cativa ani, cota de contributie la fondul de ajutor de somaj a fost stabilita in total la 6% in raport cu salariul brut (5% pentru angajator si 1% pentru angajat), socoteala s-a facut pentru situatia in care cota somajului in totalul fortei de munca va urca la 12%. Scaderea intre timp a somajului (la 7-8%) a incurajat si reducerea cotei contributiilor pentru somaj, ajunsa acum la 4%.
Doar o mica parte din fondul de ajutor de somaj mai este folosita actualmente pentru ajutoare in caz de somaj (adica in scopul pentru care exista!), ci la plata pomenilor pentru disponibilizati in cadrul unor privatizari cu cantec, pentru sustinerea deficitului din sistemul de pensii si alte asemenea cu care fondul respectiv nu ar trebui sa aiba nici o legatura. Scaderea la 6% a somajului si la mai cine stie cat in continuare pe seama mecanismului de pana acum induce impresia ca fondul de somaj poate fi si el comprimat. Ambele principale grupari politice angrenate in prim-planul cursei pentru noul Parlament au de altfel in vedere scaderi pe mai departe ale cotei contributiilor pentru somaj. Aceasta reducere prezinta un mare pericol. Anii ce urmeaza vor fi, tocmai in legatura cu intrarea efectiva in Uniunea Europeana, o perioada posibila de crestere severa a somajului. Ceea ce va fi nou vor fi disponibilizarile din sectorul privat, si nu ca pana acum disponibilizari aproape doar din sectorul de stat. Cele doua principale componente ale sectorului privat romanesc sunt vulnerabile pe una din principalele doua coordonate ale implicatiilor aderarii. Societatile private cu acoperire politico-clientelara sunt vulnerabile din punctul de vedere al schimbarii regulilor de joc in economie, urmand a nu se mai accepta politic neplati ale obligatiilor financiare, inclusiv catre bugetele publice. Intreprinderile mici si mijlocii, care nu sunt vulnerabile la introducerea acestei noi reguli, caci sunt obisnuite sa-si plateasca darile, sunt insa vulnerabile la cresterea sensibila a costurilor de operare rezultand din obligatia asimilarii normelor europene de mediu, de calitate si de protectia consumatorului. Combinand aceste implicatii cu cele ale presiunii concurentiale din partea competitorilor din Uniunea Europeana, scoaterile din piata se vor tine lant in randurile firmelor romanesti private, cu disponibilizarile aferente. De disponibilizatii de la stat avea grija statul pe banii populatiei, dar disponibilizatii din sectorul privat, daca nu vor lua calea bejeniei sau nu vor ingrosa randurile muncitorilor la negru, nu vor putea supravietui decat sub protectia fondului de ajutor de somaj!
