Un test nefast pentru liberalizarea operatiunilor de capital

In momentul in care a luat hotararea - intr-un fel, istorica - de a lasa cursul leului cu adevarat in voia pietei, urmand a mai interveni doar in cazurile in care acesta o face prea de oaie, Banca Nationala nu a avut, cum s-a sugerat, intreaga privire catre tintirea inflatiei, ci, mai degraba, un ochi catre acest obiectiv si altul catre liberalizarea contului de capital, adica a miscarilor de capitaluri inspre si dinspre strainatate. Tintirea inflatiei este o politica necesara in stadiul nou in care a intrat economia romaneasca, in care se cauta reducerea inflatiei la o singura cifra si mentinerea acesteia la numai cateva procente (2-4 %) pe an. Reusita acestei politici depinde de degrevarea Bancii Nationale de grija zilnica a gestionarii cursului de schimb, care devine tot mai mult produsul nemijlocit al pietei insesi. Banca Nationala avea insa nevoie si de un prim test pentru cea mai mare dintre provocarile care o asteapta si in fata careia si tintirea inflatiei paleste: liberalizarea contului de capital. Aceasta vasta operatiune a inceput, dar principalele ei coordonate - accesul nerezidentilor la depozitele in lei si la certificatele emise de banci, tranzactiile de piata monetara, iesirile si intrarile de capitaluri pe termen scurt - abia urmeaza a fi liberalizate. Intrarea in Uniunea Europeana trebuie sa gaseasca Romania cu toate operatiunile de capital liberalizate (depozite, credite, transferuri valutare, plasamente pe termen lung si scurt). Cum va face fata Romania acestei sfidari ramane o mare intrebare.

Teama iesirilor de capitaluri din tara in cautare de refugiu sigur prin banci si seifuri off shore - iesiri la care duce gandul cu predilectie - reprezinta mai nimic in comparatie cu problemele pe care le vor pune intrarile de capitaluri in tara. Este, in ultima instanta, o chestiune de dimensiune! In timp ce in iesirile de capitaluri din tara poate fi vorba de sute de milioane de dolari sau euro, in intrari poate fi vorba de multe miliarde de dolari sau euro. Cat s-a mentinut doar "interna", problema increderii in economia romaneasca a fost numai "importanta". Devenind "externa", ajunge dramatica! Miliarde de dolari (sau euro) pot napadi Romania, dar, la un prim semn de neincredere, asa cum au venit se pot si duce, lasandu-te pur si simplu craca! Vulnerabilitatea mai mare a Romaniei la intrarile de capital decat la iesirile de capital, in cazul unei liberalizari complete a contului de capital, rezulta din doua principale motive. Primul motiv este ca, in Romania, in timp ce inflatia are cauze structurale si nu monetare, este combatuta insa indeosebi cu mijloace monetare, si nu structurale. In locul unor masuri guvernamentale de restrangere continua a sectorului neperformant, care genereaza inflatia si traieste pe seama acesteia - desi fara indoiala s-au facut pasi in directia asanarii economiei -, Banca Nationala este cea care se straduieste in domeniu, golind sistematic piata de lei pentru ca penuria acestora sa se opuna cresterii preturilor. Intrarile de capital din strainatate dau mari batai de cap Bancii Nationale, pentru ca aceasta trebuie sa "sterilizeze" (adica sa scoata imediat de pe piata) contrapartida in lei care, in mod obiectiv, apare pe piata in cazul acestor intrari. Deja Banca Nationala "sterilizeaza" anual echivalentul a circa 3 miliarde de dolari si este extrem de discutabil daca poate "steriliza" si mai mult. In orice caz, este sigur ca nu poate face fata situatiei in care, in conditiile liberalizarii miscarilor de capital, ar exista intrari bruste, chiar daca nu de cine stie ce dimensiuni. Al doilea motiv este absenta unei piete interne consistente, fluide si functionale, de capital, care sa absoarba efectele intrarilor sau iesirilor neprogramate de capital. In conditiile in care exista sute de miliarde de dolari care haladuiesc pe pietele internationale exclusiv in cautarea unei facile fructificari mai inalte, Romania nu va putea sa evite invazii din partea acestor asa-numiti "bani fierbinti", mai ales in imprejurarea actuala cand, din motive multiple, pe piata romaneasca exista atractivitatea unui deloc neglijabil diferential de dobanzi. Si numai cateva miliarde de dolari pot fi ruinatoare! Nu numai lupta impotriva inflatiei ar fi in pericol, ci si echilibrul conturilor interne si externe. In mod evident, un prim test al capacitatii de infruntare a valurilor pe care le isca obiectiv liberalizarea contului de capital era necesar. Vor mai fi necesare si altele, un exercitiu sau un rodaj fiind utile inaintea momentului intrarii efective in Uniunea Europeana.

Prilejul pentru un prim test oferit de situatia macroeconomica din toamna lui 2004 nu putea fi pierdut de Banca Nationala. Deficitul de cont curent, desi mare si in crestere, a ajuns sa fie finantat in proportii confortabile din investitii externe. Intrarile din remiterile in tara din partea lucratorilor romani, legali si ilegali, in strainatate sunt o certitudine de 2-3 miliarde de dolari. Si, in plus, 2,67 miliarde de dolari urmeaza a intra in visterie din privatizarile in sistemul energetic (PETROM si distributiile de gaz si electricitate). Oferta de valuta pe piata este mai mare decat cererea, in ciuda depasirii exporturilor de catre importuri. Ca urmare, cursul leului urca. Si a facut-o mai serios de indata ce Banca Nationala l-a lasat liber. Testul nu a fost deloc incurajator, efectele fiind nefaste pentru economia nationala. La o situatie de abundenta valutara pe piata, neinterventia Bancii Nationale a dus prea brusc si prea abrupt in sus cursul leului. Si, dincolo de placerile si nemultumirile speculatorilor, de zambetele si injuraturile deponentilor sau indatoratilor, ramane faptul dramatic ca ascensiunea rapida si substantiala a leului a constituit un cadou nemeritat pentru importatori si un lat de gatul exportatorilor. In acest fel, si ultimei farame de economie de piata functionala i se poate pune capat. O inflatie buna pe hartie, cu care se trec examene la Bruxelles sau aiurea, nu poate fi o miza pentru ingroparea economiei reale, sufocandu-i pur si simplu pe exportatori, care sunt cei ce, cu mari greutati, o tin in viata. Privind cu realism lucrurile in perspectiva liberalizarii contului de capital, care trebuie totusi intreprinsa, de ceea ce are nevoie Romania sunt nu plasamentele pe termen scurt, deosebit de volatile (si care trebuie deci, intr-un fel sau altul, descurajate in limitele masurilor admise), ci investitiile directe care, prin natura lor, sunt pe termen lung si presupun si transferuri de tehnologii, si abilitati manageriale. Daca Romania nu reuseste sa combata cu masuri economice si administrative vulnerabilitatile extreme pe care le are fata de intrarile de capitaluri - nu mai vorbim de cele speculative! -, toata nadejdea de a se putea face fata unei liberalizari complete a contului de capital sta in speranta, ce poate fi doar o iluzie, ca intrari perturbatoare pur si simplu nu vor exista, iar iesirile spre refugii londoneze, elvetiene sau off shore vor fi compensate de agoniselile din strainatate ale lucratorilor romani.