De același autor
O situatie pe care ministrul Agriculturii nu se sfieste s-o considere nesperat de buna exista in aceasta toamna pe piata graului. In ciuda inundatiilor, s-a obtinut o productie de grau peste necesarul pentru consum intern. Cu ceea ce a ramas de anul trecut, cand a fost o recolta bogata, exista, in momentul de fata, in Romania circa 5 milioane de tone de grau panificabil, chiar in conditiile in care aproape 2/3 din productia obtinuta anul acesta s-a degradat (in camp sau dupa recoltare) si poate fi folosita doar pentru furaje. 
Oricum, disponibilul este mai mare decat necesarul panificabil, dar, in ciuda acestui fapt, exista presiuni imense pentru lansarea unor comenzi de import. Ministrul Flutur s-a plans deschis de aceste presiuni: “Romania are, in acest moment, aproape 5 milioane de tone de grau panificabil, in conditiile in care pentru productia interna noi avem nevoie de 4 milioane de tone. Anumite grupuri mafiote si cercuri de interese fac presiuni, inclusiv mediatice, pentru a se da drumul la comenzi externe de grau. Stiu si cine sunt acestia - marii exploatatori din Insula Mare a Brailei, baroni din mai multe judete, care prin intermediul firmelor lor au luat deja 60-70% din subventia la grau din aceste judete”.
Este o declaratie care retine atentia indeosebi prin faptul ca, pentru prima data, un ministru al Agriculturii se decide sa vorbeasca in clar. Caci, altfel, ca informatie, este un lucru bine cunoscut. In fiecare an, in perioada postdecembrista, populatia a fost anuntata cu preocupare ca o ameninta o “criza a graului”: si cand recolta n-a fost buna, tocmai pentru ca n-a fost buna, dar, dimpotriva, si cand recolta a fost buna, tocmai pentru ca a fost buna si nu are graul unde sa fie depozitat si cui sa fie vandut; si cand s-au facut exporturi, tocmai pentru ca s-au facut exporturi si nu ar mai fi ramas nimic pentru tarisoara, dar, dimpotriva, si cand nu s-au facut exporturi, tocmai pentru ca n-a fost de unde si deci sunt necesare niscai importuri.
Galagia cu “criza graului” a fost o constanta a perioadei postdecembriste. Si a fost o constanta penibila, pentru ca tamtam s-a facut in situatii diferite conjunctural, si chiar in situatii complet opuse, dezvaluindu-se ca rapaiturile de toba au fost declansate nu dintr-o preocupare, hai sa-i zicem, strategica fata de soarta agriculturii romanesti, ci cu scopul precis de a se obtine, indiferent de conjunctura, niscai bani de la buget, care sa intre in buzunarele cuiva anume. Caci taranii propriu-zisi n-au ajuns niciodata sa se aleaga cu ceva semnificativ din sumele eliberate politic de la buget pentru asa-numita “sprijinire a agriculturii”.
In spatele agitatiei cu “criza graului” s-au aflat cereri ba sa se are pe banii statului, ba sa se recolteze pe banii statului, ba sa se depoziteze pe banii statului, ba sa se achizitioneze pe banii statului, ba sa se dea prime pe banii statului pentru exporturi de grau, ba sa se ia credite pe banii statului pentru importuri de grau.
In cor, angrosisti, intermediari, nomenclaturisti mai vechi sau mai noi ai satelor, baroni ai industriilor de procesare au cantat cat i-au tinut sfortarile aria “crizei graului”, pe care au folosit-o spre a obtine cat mai substantiale contributii de la buget intr-un plan sau altul, aproape ca nu conteaza! Daca s-ar putea chiar pentru obiective, strategic vorbind, de sens contrar, ca de pilda prime pentru export si, in acelasi timp, credite pentru import!
Apetitul pentru import al baronilor graului, indiferent de situatia de pe piata, are explicatii precise. Trebuie tinut cont de situatia de pe piata agricola mondiala, inclusiv de pe cea a graului. Cei ce au nevoie n-au bani, iar cei ce au bani nu au nevoie! Reusesc in exporturi doar cei ce produc deosebit de competitiv sau cei care au atatia bani incat vand, cel mai adesea sub camuflaj, in mod subventionat, sub costuri. Adica tari industrial dezvoltate! Cu care, in materie de subventii, nu te poti pune, desi in cadrul adevaratului razboi dintre ele, tocmai in acest domeniu exista presiuni in directia reducerii subventiilor pentru exporturi agricole.
Deocamdata, pe piata internationala a graului, oricat ar putea parea poate de curios unora, oferta este cea care depaseste cererea, si nu invers, pentru ca, repetam, este vorba de cerere, si nu de nevoi! Astfel incat, pentru importatori, exportatorii de grau in cautare de clienti sunt pregatiti intotdeauna cu comisioane serioase!
Pe langa subjugarea bietilor tarani prin achizitionarea graului acestora sub costuri, un baron care se respecta din Romania, dupa ce a inghitit si subventiile din partea statului, trebuie sa-si rotunjeasca profiturile si prin incasarea spagilor la import! Ministrul Agriculturii considera ca, in momentul de fata, Romania dispune de suficient grau, putandu-se apela in caz de nevoie inclusiv la 1,2 milioane de tone din rezerva de anul trecut, neavand deci nevoie de importuri. “Anul acesta nu se va importa grau”, da asigurari d-l Flutur. Sa vedem daca ministrul va reusi sa reziste presiunilor cercurilor mafiote de care chiar domnia sa vorbeste!
Experienta de pana acum nu este incurajatoare. Indiferent de recolta, importuri mai mari sau mai mici s-au facut. E drept, nici ministrii de resort nu s-au impotrivit ori au facut-o doar de forma. Ramane sa-i uram succes d-lui Flutur daca va ramane determinat in aceasta privinta.
Ce ar avea insa de facut d-l Flutur pentru a descongestiona autoritatile de presiunile neavenite ale baronilor graului este, pe de o parte, sa constituie, asa cum a proiectat, un stoc de interventie (prin achizitionarea de catre autoritati a cel putin jumatate de milion de tone de grau, acum, cand acesta exista), iar, pe de alta parte, sa puna sa opereze cat mai urgent prevazuta bursa de cereale.
De ani si ani infiintarea si operationalizarea acesteia au fost obstructionate tocmai de baronii graului, care n-au nici un interes in existenta unui pret transparent si a unor tranzactii la vedere, simtindu-se cel mai bine intr-o situatie cetoasa, in care pot face legea pe seama producatorilor, indeosebi a celor mici, fara capacitate de manevra si opresati de insasi nevoia de supravietuire sa-si vanda productia aproape indiferent de pret. Odata infiintata si incepand sa opereze, bursa de cereale nu va mai putea fi boicotata la nesfarsit de baronii graului. Din stabilirea unui pret de piata in bursa vor trage indirect un ce avantaj si taranii, caci vor sti macar pe ce pot conta, fara a mai fi complet la cheremul intermediarilor - baroni mai vechi sau mai noi ai cerealelor.
