De același autor
USL trăieşte - nimic mai adevărat decât sloganul cu care PSD a împânzit România,spre a pregăti triumful electoral ce anticipează încoronarea prezidenţială a lui Victor Ponta. USL trăieşte şi întreaga energie care a prezidat la naşterea acestui proiect politic este intactă, conservându-şi toxicitatea pe care a probat-o vara teribilă a lui 2012. Da, USL trăieşte, iar ura, resentimentul, demagogia, ostilitatea faţă de domnia legii sunt, după doi ani, mai puternice ca oricând.
Şi ca şi în 2012, “duşmanii poporului ” sunt cei fără de care această montare populistă nu poate avea loc. Gestul premierului de a refuza să contrasemneze decretele prezidenţiale de decorare a fostei conduceri ICR, din mandatul Horia- Roman Patapievici, a fost ocazia de a reafirma, fără echivoc, continuitatea în ostilitate şi în aversiune faţă de cei pe care primul guvern al domniei sale i-a epurat, în numele noii lupte de clasă useliste.
Chiar şi răpuşi, chiar şi marginalizaţi, chiar şi supuşi insultelor mediatice, cei are au condus ICR până în 2012 sunt inamicii a căror denunţare este necesară, spre a întări vigilenţa poporului muncitor. Ei sunt risipitorii banului public, ei sunt cei care au calomniat valorile naţionale, ei sunt care au întinat mândria de a fi român, mândrie restaurată în fine de cei care sunt acum majoritari în Camere şi în Guvern.Mai mult decât atât, ei sunt un cuib periculos de fascişti şi de sabotori. Violenţa de limbaj a premierului evocă linşajul mediatic la care a fost supus Andrei Pleşu de către “Antena 3″. Mircea Mihăieş devine acel “fascist bătrân”, exponent al unei ideologii criminale, întruchipare a urii şi a intoleranţei.
Solidaritatea cu Mircea Mihăieş este, în acest context, o manieră de a reafirma centralitatea demnităţii intelectuale. Cu câteva decenii în urmă, în cea mai dreaptă dintre lumile posibile, Mircea Mihăieş ar fost parte a unui lot,onorat cu atenţia unei curţi militare şi condamnat în uralele naţiunii isterizate. Desigur, în România de astăzi, locul tratamentului expeditiv al exterminării este luat de execuţia mediatică şi de invectiva politică . Cel care a apărat spiritul critic cu tenacitate, în atâtea ocazii, este “fascist”, cel care a participat la edificarea unei instituţii este un duşman odios care se cere insultat în impunitate.Solidaritatea cu Mircea Mihăieş este alternativa la tăcerea ce anunţă cedarea şi laşitatea.
Articol publicat si pe site-ul contributors.ro.
