De același autor
Unul dintre efectele instalarii administratiei Basescu este abandonarea imobilismului institutional ce dominase viata publica in anii guvernarii Iliescu. Dincolo de esecurile punctuale, seful de stat s-a aflat la originea celor mai multe dintre initiativele dezbatute si a formulat, mai mult sau mai putin inspirat, temele pe care media si politicienii nu le-au mai putut ignora. In acest context, revizuirea Constitutiei poate fi privita ca avand o pozitie privilegiata - acutizarea conflictelor juridice si deteriorarea relatiilor din interiorul puterii executive au fost factorii accentuand sentimentul de urgenta al revizuirii legii fundamentale. Tensiunea acumulata a relevat limitele organizarii constitutionale, semnaland, pe cale de consecinta, si ratarea precedentului efort de amendare, realizat in 2002/2003. Inca o data, bilantul regimului bicefal Iliescu-Nastase se dovedea a fi unul mediocru. Si aceasta, pentru a folosi un eufemism.
Agenda revizuirii Constitutiei - o aproximare politica
Aflata in centrul disputelor mediatice, Constitutia a fost redusa la postura unui obiect cu configuratie tranzactionabila politic. In momentul in care a devenit clar ca reforma constitutionala a fost inclusa pe agenda publica, fiecare dintre partidele concurente/foste aliate din cadrul coalitiei a fost obligat sa imagineze, de obicei in pripa si fara un efort lucid de reflectie, propria sa viziune asupra amenajarii statului si puterilor publice. Efectul este impingerea in derizoriu a intregii dezbateri: solutia girata de PNL mizeaza pe decapitarea institutiei sefului de stat, promovand republica parlamentara, in vreme ce alternativa democrata opteaza pentru copierea sistemului Republicii a V-a franceze, pana la capat si in integralitate, evitandu-se inconsecventele din 1991. Absenta din ecuatie este chiar luciditatea constitutionala - finalitatea propunerilor este delegitimarea adversarului si captarea simpatiei potentialului votant. Confuzia dintre relevanta legilor ordinare si statutul Constitutiei este manifesta si regretabila: amendarea legii fundamentale nu se poate naste miraculos, ca urmare a declaratiilor conferintelor de presa, si nici nu se poate contura in framantarea mondena a concursurilor de dans de la scolile de vara.
Pe acest fundal, invitatia sefului de stat la o autentica dezbatere in marginea schimbarii actualului sistem se cere privita ca un semn de moderatie. Rolul presedintelui, de garant al Constitutiei, nu il poate exclude pe acesta din urma dintre actorii interesati de cresterea performantelor institutionale: sugestiile lui Traian Basescu sunt proba unei implicari in aceasta sfera juridica si politica. Odata initiativa lansata, ceea ce se impune este evitarea capcanei in care vor cadea cei mai multi dintre exponentii partidelor: si anume, riscul reducerii legii fundamentale la un mecanism de reglare a conflictelor dintre palate. O asemenea abordare ar conduce, pe termen mediu si lung, la personalizarea optiunilor pe cale de a se exprima: orice Constitutie legata ombilical de profilul initiatorului ei imediat nu poate supravietui socului iesirii sale din scena. Criza Constitutiei din 1991 este indisociabila de realitatea limitarii numarului de mandate prezidentiale ale lui Ion Iliescu: daca primul sef de stat al Romaniei postcomuniste s-ar fi aflat pe meridianele venezuelene, in patria lui Hugo Chavez, acolo unde binele poporului trece inaintea oricaror alte considerente, situatia de astazi nu s-ar fi nascut niciodata.
Constitutia din 1991 nu a fost expresia incercarii de obtinere a compromisului politic. Atat in momentul genezei, cat si in cel al aplicarii sale efective, legea fundamentala a codificat vointa arbitrara a partidului aflat la putere: proiectul pe care l-a intruchipat nu a reusit sa devina unul cu adevarat relevant pentru comunitatea de cetateni. Distanta dintre litera juridica si realitatea practicii de guvernare a fost dramatica si destructiva, pe termen lung. Centralizarea deciziilor capitale, dar si avansul "baronizarii" in plan local, decurg, deloc paradoxal, din deficitul de transparenta si de responsabilitate imputabil arhitecturii constitutionale. In mod evident, Constitutia din 1991 nu a reusit sa genereze un etos civic si nu a instruit elitele locale si nationale in chestiunea utilitatii asumarii unei conduite democratice in raport cu grupurile de cetateni. "Baronizarea" este departe de a fi un fenomen strict limitat la patologia social-democrata: arestarea prefectului de Iasi probeaza rentabilitatea sociala a tranzactiilor realizate in beneficiul unei elite politico-financiare afiliate partinic. Realitatea subdezvoltarii democratice a Romaniei anului 2006 nu mai poate fi negata. 1 ianuarie 2007 este departe de a fi un prag: aderarea la UE nu poate impinge in plan secund urgenta modificarii manierei de administrare a statului. Riscul este dublu: cel al prezervarii centralizarii excesive si cel al cautionarii in continuare a stilului autoritar si paternalist, identificabil in cazul elitelor judetene. Esecul "luptei impotriva coruptiei" are darul de a indica relatia stransa dintre descurajarea practicilor infractionale si amenajarea unui cadru renovat in dialogul dintre autoritate si cetateni.
Din acest punct de vedere, alternativele regionale sau chiar federale nu mai pot fi respinse ca erezii politice sau catalogate ca simple crime impotriva Constitutiei. Iesirea din cercul vicios al imobilismului legal poate fi realizata prin eliminarea unora dintre limitele revizuirii Constitutiei: in actualul cadru, orice reflectie privind organizarea teritoriala nu este numai irelevanta, ci si incriminabila penal. Selectarea atributului de "stat unitar" ca fiind unul nerevizuibil poate fi obiectul viitoarelor discutii de natura constitutionala. In cauza nu este dezmembrarea Romaniei, ci identificarea unei formule cu dubla finalitate - reducerea tensiunilor dintre majoritate si minoritatea maghiara, in cadre de egalitate si simetrie legala, si implicarea credibila a comunitatilor locale si regionale in administrarea statului.
Dilemele ingineriei constitutionale
Recursul la dreptul comparat si la istoria constitutionalismului autohton se impune in masura in care acesta poate readuce in memoria colectiva un fapt esential si adesea ignorat, in focul confruntarilor televizate. Si anume, ca scrierea unei Constitutii inseamna mult mai mult decat efortul realocarii unor atributii la nivel central - legea fundamentala este destinata sa supravietuiasca primului ministru si presedintelui in exercitiu.
Construirea unei relatii autentice intre comunitatea civica si initiatorul constitutional este esentiala, in vederea evitarii efectelor secundare asociate cu precadere spatiilor periferice si neconsolidate democratic. Dimensiunea simbolica, asupra careia Dieter Grimm insista analizand proiectul de integrare europeana, primeaza in fata oricarui calcul temporar de scoatere din cursa a competitorului de moment. Vitalitatea si longevitatea constitutionalismului nu sunt obtinute decat mobilizand potentialul de luciditate si de moderatie al natiunii respective. Dupa cum, existenta unui orizont de asteptare rezonabil intareste esafodajul constitutional: in cazul romanesc, o analiza lipsita de pasiune a catalogului de drepturi fundamentale ar releva dezechilibrul sau originar. Legea fundamentala actuala este prea putin preocupata de limitarea, prin control reciproc, a puterilor din stat, obsedata fiind, din ratiuni evidente, de codificarea setului de drepturi sociale. Dificultatea de a interpreta/aplica un articol precum cel dedicat "dreptului la un nivel de trai decent" expune radacinile ideologice ale actului nostru fondator. Mentinerea sau nu a dimensiunii constitutionale de stat social poate fi una dintre mizele dezbaterilor: protectia sociala credibila depinde de identificarea, precisa, a functiilor si limitelor statului insusi.
Sensul ipoteticei dezbateri constitutionale poate fi rezumabil fara dificultate. Miza ultima este depasirea unui anume stadiu de reflectie juridica, stadiu marcat de temeri si sperante iluzorii, si intrarea in teritoriul ferm al luciditatii. Doar in acest mod Constitutia Romaniei poate aspira sa devina un document constitutional autentic.
