De același autor
Epoca iluziilor şi a naivităţii a trecut. În Europa Centrală, involuţia democratică este o realitate ce poate fi documentată,istoric. Cazul Ungariei lui Viktor Orban este unul clasic- el demonstrează, dincolo de orice dubiu, că o majoritate iliberală dotată cu voinţă politică neînfrânată poate elimina, pe cale legală, întregul set de garanţii care ne protejează libertăţile. Invocând naţiunea, credinţa şi sângele, îmbrăcând mantia profetului regenerării naţionale, Orban a reuşit să domesticească şi să supună o naţiune. Oricât de energice, acţiune de injoncţiune ale Europei nu au putut stopa acest proces de degradare democratică.
România regimului Ponta are în comun cu Ungaria “revoluţiei constituţionale” a lui Orban această ostilitate implacabilă faţă de statul de drept şi elementele sale. În definitiv, intenţia de început a USL, probată de revizuirea ratată a legii fundamentale, era una similară cu cea decelabilă în spaţiul ungar. Obiectivul era codificarea dominaţiei de partid şi de stat, radierea instituţiilor domniei legii şi instituirea arbitrariului ca reţetă de guvernare naţională.
De o parte şi de alta a graniţei, populismul etatizant şi etnocratic este din ce în ce mai vocal. Dilemele identitare sunt soluţionate, expeditiv. Pentru Victor Ponta, profilul românităţii este cel la care ar fi subscris dreapta radicală: etnicitatea şi religia majoritară, iată o abordare ce duce mai departe miturile lui Nae Ionescu şi Nichifor Crainic. În căutarea unei noi legitimităţi, PSD altoieşte pe trunchiul deja familiar al egalitarismului retorica tribalistă. În cele din urmă, chiar şi corupţia poate fi acceptabilă, atâta vreme cât România este a Românilor. Aliat cu UDMR, după ce a demonizat comunitatea maghiară pentru tendinţele “secesioniste”, PSD este tentat să imagineze un socialism creştin–ortodox, marcat de o sinteză ideologică impură.
Victor Ponta şi Viktor Orban sunt chipurile acestei derive populiste care se hrăneşte din incertitudini,paternalism şi tentaţii naţionaliste. Abandonarea patriotismului civic în favoarea unor stereotipuri etnice, instrumentalizarea religiei şi reducerea ei la postura de agent electoral al puterii, egalitarismul demagogic, invocarea suveranităţii şi denunţarea ingerinţelor externe, ambiguitatea în raport cu Rusia lui Putin, ( o Rusie ce este aliatul natural al populismelor europene), iată cărămizile pe care sprijină alternativa redutabilă la democraţia liberală. Unind obsesiile stângii şi dreptei radicale, mutilând tradiţia şi manipulând sentimentele fondatoare ale comunităţii, noul populism este capabil să seducă pe cei care văd în Stat şi în Partid vehicule de mântuire.
Încrederea în valorile ce structurează lumea liberă a Occidentului este alternativa la mistica populistă. Demnitatea umană nu poate fi echivalată cu flatarea demagogică. Naţiunile nu sunt şi nu pot fi batalioane uniformizate şi încolonate, cazon. Mai mult decât oricând, adevărurile elementare ale libertăţii se cer repetate, pănă la capăt. De ele depinde existenţa unui viitor care să refuze tiraniile şi tăcerea strivitoare a unanimităţilor.
Articol publicat și pe site-ul www.contributors.ro
