Presedintele se afla in fata uneia dintre cele mai grele incercari ale carierei sale politice. Este momentul in care trebuie sa decida ce fel de Romanie vrea sa lase la finalul mandatului sau, care este cu adevarat mostenirea sa politica.

Cred ca Traian Basescu are merite istorice incontestabile. Cele doua mandate ale sale au consolidat indubitabil parcursul euroatlantic al Romaniei si independenta Justitiei.

Dar toate acestea nu sunt din pacate cu adevarat reversibile. Joe Biden spunea la Bucuresti ca Romania nu va fi singura cat timp parcursul ei va unul cert democratic, iar democratia nu poate exista fara stat de drept. Reciproca este si ea insa valabila: daca va abandona acest parcurs, Romania va ramane singura, victima sigura a unei Rusii in expansiune.

Romania traieste prin apartenenta la NATO si UE, mai ales in actualul context regional, cea mai importanta sansa a sa din ultimii 500 de ani, dupa cum sublinia profesorul Vladimir Tismaneanu, dar in egala masura infrunta riscul de a pierde aceasta sansa.

Iar riscul se materializeaza in pericolul reinstaurarii incepand cu aceasta toamna a partidului-stat. Cel mai mare pericol pentru Romania vine din dezechilibrul grav de pe scena politica, intre o putere puternica, prea puternica, si o opozitie faramitata, care se macina in interior cu mult mai eficient decat o poate macina oricine din exterior.

Si daca situatia va ramane asa, riscul ca PSD sa obtina toate parghiile de putere politica si sa isi extinda apoi dominatia din dincolo de limitele ei, in zona Justitiei, este imens.

Deja semnalele in acest sens sunt clare. Este destul de evident ca, in scandalul Bercea o tinta principala, daca nu chiar principala tinta este Justitia, decredibilizarea ei prin implicarea unor nume de la varful DNA si ICCJ si, eventual, prin fortarea demisiei presedintelui, anihilarea acestor varfuri.

Singura posibilitate ca acest risc sa fie diminuat este echilibrarea scenei politice prin crearea pe dreapta a unui bloc comparabil cu cel de pe stanga. Si singura modalitate de a ajunge acolo este fuziunea partidelor de pe dreapta.

Am mai spus, aceasta fuziune nu este una de vis. Partidul pe care ar urma sa-l genereze nu e Alba ca Zapada. Sunt multe aspecte greu digerabile, daca nu de-a dreptul indigeste, in acest demers. Sigur ca ar fi preferabil sa putem scoate din ecuatie toti politicienii controversati, uzati, implicati in tot felul de momente politice periculoase, cum a fost in primul rand vara lui 2012.

Dar varianta ideala nu exista. Acestia sunt politicienii nostri, altii nu avem de unde sa scoatem peste noapte.

Si atunci ce alegem? Asteptarea in pasivitate a cavalerilor imaculati pe cai albi, timp in care permitem instaurarea partidului-stat si producerea intregului rau pe care el poate sa-l genereze sau incercam sa facem ce se poate face cu ce avem pentru a inlatura pericolul cel mare?
 

Continuarea articolului in ziare.com